Cum vor reacţiona oamenii la nemurire

Imagine via UC Riverside

O bursă de cercetare de cinci milioane de dolari este ceva incredibil pentru orice academician, mai ales pentru un filosof. Și, totuși, asta a primit anul trecut John Martin Fischer, profesor de filosofie de la Universitatea din California pentru un proiect care implică zeci de cercetători, filosofi și teologi din întreaga lume pentru a examina un subiect probabil necunoscut: nemurirea.

Cu un subiect atât de efemer și amorf ca nemurirea, cineva s-ar putea întreba la ce răspunsuri să ne așteptăm pentru o bursă de cinci milioane de dolari. Fischer nu-și propune să descopere dacă zeii există (el este ateu) sau dacă Raiul este real. Dar are suficient de muncă și așa. Nemurirea este un subiect vast. Este știință și religie. Este futurism și conservaționism. Cuprinde biologie, cibernetică, filosofie, teologie, cosmologie și fizică cuantică.

Scopul The Immortality Project reflectă această nemărginire. Pe 1 iunie, Fischer și un juriu vor anunța cele zece propuneri câștigătoare venite din partea unor cercetători din întreaga lume și fiecare va primi câteva 250.000 de dolari. Jurații încă examinează cele 75 de propuneri pe care le-au primit. Dar într-un interviu pe care l-am realizat la telefon săptămâna trecută Fischer a oferit câteva indicicii cu privire la ce ne putem aștepta.

Unul dintre cercetători, a spus acesta, a propus să fie studiată hidra ale cărei celule se replică în mod constant fără a se deteriora, alții au propus examinarea neurofiziologie experiențelor de moarte clinică. „Sunt câteva propuneri interesante care analizează modul în care credințele oamenilor despre viața de după moartea afectează anumite lucruri, cum ar fi comportamentul etic sau comportamentul infracțional“, a spus el.

Misterioasa hidra via Flickr

Alte proiecte ar examina „relația dintre credințele despre viața de după moarte și comportamentul economic și longevitatea“, a mai spus acesta. „Sunt o mulțime de lucruri interesante de cercetat“.

Știința exactă este doar o parte a cercetării. În iunie 2014, jurații vor oferi o a doua bursă de 1,5 milioane de dolari unui grup de filosofi și teologi care să se gândească și să scrie despre aspectele mai puțin cercetate ale nemuririi. (Restul de un milion va fi folosit pentru a acoperi costurile administrative, cum ar fi întreținerea unui site și pentru a organiza conferințe). Fischer speră să finalizeze acest proiect finanțat de către Fundația John Templeton până la o conferință programată pentru vara lui 2015.

Am vorbit cu Fischer aproximativ o oră despre acest proiect. Cum era de așteptat, conversația a fost destul de abstractă.

Motherboard: În lucrările tale, folosești logica pentru a dezbate ideea de zeu. Există însă și o acceptare implicită, profundă a realității morții. Cum te-au condus aceste lucruri la decizia de a studia nemurirea? Concluziile lucrările tale pare antitetice.

Fischer: Contextul de care sunt interesat este moartea și ce vine după aceasta, în toate aspectele sale. Asta dacă este ceva. Viziunea profană de până acum pe care am folosit-o în multe dintre lucrările mele este aceea că atunci când mori pur și simplu nu mai exiști. Nu mai avem niciun fel de experiențe după. Dar dacă presupunem că moartea este un lucru rău pentru cel care moare, chiar dacă este experimentarea nimicului, atunci cineva s-ar putea gândi dacă nemurirea este o alternativă bună. Așa văd eu lucrurile astea.

Ai spus că în câteva dintre propunerile primite este examinată experiența unei morți clinice. Credeam că am închis acel subiect. Neurologul Kevin Nelson, în cartea „The Spiritual Doorway in the Brain“, sugerează că fenomene ca lumina de la capătul tunelului și halucinațiile sunt cauzate de fluxul sanguin redus, printre alte câteva lucruri. În cercetarea pe care o ai în plan, presupui că aceste fenomene sunt fiziologice sau lași o ușă deschisă spre supranatural?

Există oameni care percep aceste experiențe de moarte clinică drept dovezi care atestă independența minții față de lumea materială.  Ei cred că experiențele de moarte clinică oferă o imagine în viața de după moarte. Ei merg până într-acolo încât spun că trebuie să acceptăm o nouă paradigmă în ceea ce privește mintea și conștiința. Eu înclin să cred că vor fi explicații neurofiziologice potrivite pentru a descrie toate aceste fenomene. Nu cred că am ajuns încă acolo. Nu cred că le putem defini încă, sunt doar ipoteze.

Dar cred că punctul în care am ajuns acum e incitant, deoarece toată lumea este de acord că oamenii sunt sinceri cu privire la experienţele prin care trec. După ce le au se întreabă „ce înseamnă?“ sau „ce indică?“. Sunt liber să accept și că s-ar putea să nu putem explica pe deplin. Dar presupunerea mea este naturală și științifică, și aș vrea să întâlnesc mai multă înțelegere, o mai bună înțelegere a proceselor cerebrale implicate în aceste experiențe.

Informaţiile despre bosonul Higgs, mai precis că universul pe care îl știm are o dată de expirare ți-au influențat presupunerile despre nemurire?

Pe mine nu mă deranjează existența unui început al universului. Asta nu afectează ideea de nemurire. Dar este greu de înțeles că există un moment în care Universul se va sfârși. Se pare acesta va muri abia peste câteva miliarde de ani. Trebuie să spun însă că nu sunt expert în fizică și nu înțeleg pe deplin implicațiile descoperirii bosonului Higgs, deși oamenii discută despre limitările temporale, despre explozia Soarelui și despre oprirea mişcării particulelor.

Mai cred şi că implicațiile bosonului Higgs ar avea loc abia peste miliarde și miliarde de ani. Aşa că în loc să ne concentrăm strict pe nemurire, ne putem concentra pe o longevitate extremă, una de  miliarde și miliarde de ani. Și cred că am ajunge la aceleaşi dileme.

Da, miliardele de ani reprezintă o perioadă de timp destul de greu de perceput

Dezbaterea s-ar redefini. Astfel, oamenii ar putea să spună „da, ar fi foarte bine“, ar vrea nemurirea. Alții ar putea să spună „nu, ar fi teribil de plictisitor sau nu ar mai fi viața așa cum o știm“.

Crezi că există o versiune a nemuririi care există dincolo de limitele cunoscute ale Universului sau trebuie să fii credincios pentru a crede asta?

Presupun că nu ar trebui să fii prea religios. Poți crede că există forțe și energii ale universului fizic pe care încă nu le-am definit sau nu le-am putea descrie încă, dacă există o nemurire adevărată nu ar trebui să aibă legătură cu religia. Este posibil. Este o posibilitate abstractă pe care nu o putem defini încă într-un mod concret. Dar eu cred că este posibil și că sunt multe pe care nu le știm.

Dacă crezi în mecanica cuantică și în teoria corzilor și încerci să te gândești că există mai multe dimensiuni decât cele cunoscute, nu doar trei sau patru, atunci începe să fie mai greu de înțeles. Avem anumite concepte care definesc prezentul, trecutul, viitorul, cauzalitatea, obiectele fizice, accelerația, viteza, localizarea. Aplicăm aceste concepte obişnuite vieților noastre banale și funcționează destul de bine, nu-i așa? Dar în momentul în care te gândești la mecanica cuantică, teoria corzilor, aceste concepte obișnuite nu se mai aplică. Și poate că este un tip de nemurire de care deja parte a universului fizic, dar pe care încă nu-l înțelegem.

Sau chiar dincolo de universul fizic…

Da, dincolo de universul fizic despre care cunoaștem câte ceva. Există filosofi dualiști care consideră că mintea nu este același lucru cu creierul. Sau, dacă sunt dualiști axați pe proprietăţi, ei se gândesc că cele mentale sunt cele nonfizice ale creierelor noastre. Și dacă crezi că universul are proprietăți nonfizice, atunci poate că nemurirea este cumva legată de acestea.

Există o incompatibilitate majoră între liberul arbitru și nemurire? Și mă refer la nemurirea adevărată, nu doar să-mi pun creierul într-un borcan pentru o longevitate extremă.

Păi, voi răspunde întâi unei alte întrebări, apoi voi reveni la aceasta. Cred cu tărie că nemurirea în sensul vieții veșnice și al aluia în care nu mori presupune liberul arbitru. Acum, dacă presupui că determinismul este adevărat sau că Dumnezeu există, atunci s-ar putea să excludă anumite trăsături ale libertății, dar cred că este în continuare compatibilă cu alte tipuri de libertate și cu responsabilitatea morală. Acum, adevărata nemurire, în special cea acceptată de religie, nu cred că este gândită și cu liberul arbitru drept componentă.

Dacă iei în calcul modelul creștin, în care trăieşti o viață curată și mergi în Rai, unde  ai o uniune veșnică cu Dumnezeu, nu este un context în care să aibă loc liberul arbitru. Ești într-o uniune fructuoasă cu Dumnezeu pe vecie, dar nu ai libertatea de a alege răul. Nu poți acționa și planifica lucrurile în concordanță cu planurile tale.

Există diferențe în budism și hinduism, unde ai reîncarnare, după moarte încă trăiești o viață și poți avea liberul arbitru. În credința islamică ai grădina. Este somptuoasă și luxuriantă cu fântânile și peisajele sale. Nu sunt un expert în credința islamică să știu dacă se presupune că acționezi după cum vrei sau că ar trebui să te bucuri de toate acele plăceri, dar este altceva față de Rai. Raiul în tradiția iudeo-creștină este mai mult intelectual sau un tărâm de început.

Nu este modelul dualist de Rai și Iad din creștinism un compromis între liberul arbitru aici, pe Pământ, cu gândul

Da, problema e corect privită așa. Dar ceea ce este interesant aici este că ai la dispoziție aceste căi mai complicate care îți oferă oportunitatea de a-ți exercita liberul arbitru și după moarte.

Sună foarte bine.

Este destul de interesant, deoarece în credința creștină libertatea de decizie este o parte centrală în viețile noastre pe Pământ. Este ceea ce ne distinge de animale. Este interesant, pentru că Raiul ar trebui să fie un loc ideal, dar Raiul nu are, totuși, acea funcție atât de importantă în viețile noastre. Când ajungem la următoarea etiapă a competiție poate că cineva se va gândi să exploreze această teorie.

Un articol recent ne arată că neuronii, precum cei ai hidrei, pot trăi pe termen nelimitat, dacă nu sunt atașați de rămășitele gazdei, o descoperire care susţine acel scenariu de transfer al minţii. Futurologii precum Ray Kurzweil cred că vom atinge nemurirea sau măcar longevitatea reală  în aproape 40 de ani. Ce credeți?

Sunt foarte interesat de acest lucru şi cu siguranţă se încadrează în scopul bursei. Avem propuneri cu meduze, hidre şi creaturi biologice înrudite. Există, de asemenea, studii interesante asupra anumitor viermi cu reproducere asexuată. Astfel, biologii caută la aceste creaturi poselimina ea de a vindeca îmbătrânirea. Kurzweil nu este de, fapt un biolog; el este un futurolog şi antreprenor. Dar, da, el propune îmbunătăţiri de diferite tipuri…

Da, cibernetica. N-ar putea asta să fie o soluţie pentru dilema nemuririi

Da, cândva. Kurzweil şi alţii cred că la un moment dat vom atinge un statut biologic în care ne-ar putea călca un camion sau putem să murim loviţi de-un meteorit, ori mori într-un incendiu, dar am fi din punct de vedere medical nemuritori. N-am putea îmbătrâni sau muri din cauze naturale. Şi, odată ce vom ajunge la acest nivel, vom trăi atât de mult încât, în cele din urmă, vom fi capabili să încărcăm conţinutul minților noastre în computere sau dispozitive .

Eu, personal, sunt sceptic că acest lucru va fi realizat în viitorul apropiat. Este probabil un prognostic optimist. Sunt rezervat cu privire la aceste lucruri, pentru că nu știm dacă am greșit înainte ca progresul științific să se producă.  M-am lovit de situaţia în care te bagi la o simplă operaţie bazându-te pe un singur raționament, iar acesta poate merge prost. Deci, eu sunt sceptic.

Raiul: Un loc drăguţde vizitat, dar n-aşlocui acolo. Imagine via Wikimedia Commons

Bine punctat. Dar să presupunem că obţinem nemurirea biologică în viitor. Așa pare că orice acţiune individuală vom întreprinde, aceasta ar conta mult mai puţin. Ne absolvă nemurirea de responsabilităţile morale?

Nu cred. Va fi în continuare rău să le provoci durere și suferință oamenilor sau să le violezi intimitatea sau exprimarea liberă sau alegerea religiei. Nu cred că ar schimba normele eticii. Dacă ştiu că eu și alții suntem nemuritori — poate prietenii mei sau toată lumea e așa — n-ar fi bine pentru mine să îi tratez urât sau să le încalc drepturile sau să le provoc durere.

Şi atunci când vorbim despre nemurire biologică, adesea vorbim despre ea ca şi cum ar fi accesibilă pentru toată lumea dintr-o dată. Dar cred că întotdeauna mă gandesc că ar fi mai clar divizate clasele, dacă unii oameni ar putea deveni nemuritori,iar alții nu.

Un punct de vedere excepțional. Din totdeauna, fiinţele umane au vrut nemurirea. Literalmente se leagă de prima poveste scrisă vreodată, Epopeea lui Ghilgameș. El și-a pierdut prietenul, pe Enkidu, carhe a murit, iar Gilgameș a pornit într-o căutare a nemuririi. Ne-am dorit-o întotdeauna. Dar există o partea a poveștii depășită, care cere prea mult.

O parte asupra căreia trebuie să reflectăm este că  este posibil să nu aibă toată lumea nemurirea. Pentru că în cazul în care toată lumea ar fi nemuritoare s-ar produce suprapopularea. Dacă toată lumea ar fi nemuritore şi copiii lor la fel, n-ar mai fi resurse, ar fi supraaglomerare. Puteţi spune poveşti despre colonii pe alte planete dar, lăsând asta, se pare că ar exista constrângeri spre a dezvolta o elită sau un mic grup de oameni nemuritori. Şi asta ar ridica întrebări despre echitate, corectitudine şi cNoi aici vorbim despre lă.tip umanMă uit la un gen care aduce cu c,el al vampiaceştia  tru că vampirii sunt realizarea de nemurire în detrimentul altora. Îi exploatează pe alții pentru a obţine nemurirea. Asta duce până la a ne pune întrebări despre limitele dreptății şi echității în realizarea nemuririi într-un mod metaforic.

Unii își imaginează un fel de scenariu în care oamenii care obţin nemurirea încep să se creadă într-un fel mai umani decât săracii care nu pot. Îmi fac griji că unii oameni se vor vinde mai ușor ca înainte. Ar putea fi la fel de bine carne de tun. Sau să devină cârpe mai bune cu care nemuritorii îşi lustruiesc pantofii.

Spune-mi mai multe despre asta…

Ei bine, să presupunem că nemurirea este disponibilă numai pentru o anumită elită economică, cultrală şi socială — practic oamenii care îşi pot permite şi care au acces. Noi nu vorbim despre oamenii din mahalalele din Mumbai, şi, de asemenea, nu vorbim despre oamenii de aici, din Brooklyn.

Apropo sunt oameni care caută nemurirea prin criogenizare în America și este foarte scump. Nu ştiu exact cât de mult, dar ea tinde să fie căutată de oameni foarte bogaţi. Există o mulţime de miliardari din Texas care doresc criogenizarea. Oameni în interiorul oraşelor sau mahalalelor din Mumbai nu-și vor permite costurile unei criogenizări. De asemenea, nu-și vor permite folosirea medicamentelor anti-îmbătrânire, suplimentelor sau a tuturor medicamentelor pe care oamenii le iau pentru a-și menține colesterolul la nivel ideal.

Dar există un alt lucru: bogații tind să aibă viaţa pe care o doresc și vor ca ea să continue. Săracii, în general, au un refugiu într-o altfel de idee, adică viaţa de apoi. Aceasta este una dintre ideile minunate pe care le-a dat această instituție, creștinismul. Asta dă speranță asupriților. Dacă vă gândiți la o biserică afro-americană din America, este un exemplu excelent de a da speranţă în faţa sărăciei şi nedreptăţii. Dar speranţa nu este speranța de a trăi pentru totdeauna şi a nu muri, ci este speranţa de a avea o viață ţi se face dreptatea e

Vampirul: Metaforăpentru bogaţi, nemuritorii care ne vor asupri într-una din zilele astea. Imagine de Freddy R. Ortiz via deviantART

Şi astfel elita, asemeni vampirilor, devine ceva diferit, un alt fel de specie umanoidă. Un om nemuritor este, cel puţin în mod fundamental sau psihologic, o specie diferită, nu?

Da.

Ai scris despre moarte ca fiind "rea", deoarece ea ne privează de lucrurile care ştim că ne bucură. Dar este posibil ca unul dintre motivele care ne face să ne bucurăm de lucruri este că noi ştim că nu vor dura? Mă gândesc la plictiseala constantă a lui Dorian Gray. Proust scrie foarte mult despre nemulţumire în dragoste, care vine după ce omul dispune  de obiectul dorinței sale. Ne-ar bucura chiar așa de mult nemurirea după un timp?

Da. Ei bine… asta este o mare dilemă. Cred că Heidegger este renumit pentru că argumentează modul în care conștientizarea structurii vieţilor noastre dă un fel de semnificaţie, face totul preţios şi urgent. Şi că, fără el, viaţa şi-ar pierde semnificaţia. Cred că, în măsura în care îţi place cineva — intens, cu adevărat— nu vrei să pierzi acea persoană. Nu vrei să se termine. Şi vei merge până la a face sacrificii pentru a menţine frumuseţea şi intimitatea relaţiei şi nu o vei lăsa să se risipească ori să se termine.

Cred că iubirea are în ea un fel de logică internă sau de impuls pentru a continua. Este atât de dureros, atunci când te desparţi de cineva drag sau pierzi un prieten. Şi est tât de dureroasă pentru că docu tine rești să rămână pentru totdeauna. Exisă acest fenomen foarte pregnant și anecdotal, dar cu siguranță am avut parte de clipe de această natură și asta se întâmplă cel mai des când oamenii au fost căsătoriți foarte mult timp, iar unul dintre membrii cuplului moare, iar la scurt timp după și celălalt, fără vreun motiv fizic. Astfel de oameni mor de inimă rea, practic.

Așa se manifestă frumusețea și demnitatea umană, dar și marea dragoste. Tatăl meu a murit de curând, dar înainte am urmărit mult timp cum mama avea grijă de el. Şi este de o frumusețe incredibilă acest lucru. Ideea e că într-un fel saua altul, dragostea ar dispărea  în cazul în care am fi nemuritori. Eu nu accept asta.

Într-o viaţă finită, da, există mari provocări în păstrarea unei relaţii vitale şi pasionale. Chiar cupluri care se iubesc foarte mult adesea se încadrează în tipare şi obiceiuri și se cosideră asigurați. De asemenea, asta ar fi o provocare într-o viață nemuritoare. Tu ar trebui să lucrezi la ea, la fel cum ar trebui să lucrezi la ea într-oviaţă finită.

Dragostea nu este o metaforă aici: este un motiv specific să vrei să ai viață pentru totdeauna.

Cred că este unul dintre marile motive pentru care merită să trăiești. Este în mod clar una dintre părţile centrale în care viaţa noastră, ar fi mai bogată în sens şi ar putea să aducă mai multe ibeneficii şi satisfacţii pentru noi. Cred că dacă nu am avea iubire şi prieteni într-o viață nemuritoare, asta ar fi într-adevăr o problemă. Dar, în cazul în care putem, ți-ai putea chiar imagina aceiași prieteni sau același soț pentru totdeauna.

Gândeşte-te la acest lucru: este foarte dureros să pierzi pe cineva pe care l-ai cunoscut ca prieten sau iubit timp de 30 sau 40 de ani. Imaginează-ţi cum ar fi să pierzi pe cineva în cazul în care aţi fost împreună sute de ani sau mii de ani. Asta ar da mai multe stimulente pentru a lucra la căsătoriile și relațiile pe termen lung.

Să-ți pese de viață, în sine, nu înseamnă nimic. Singura viață care merită trăită este o viaţă cu dragoste.

Da.

Text: Austin Considine

Traducere: Răzvan Băltăreţu

Citeşte şi: Comuna nemuririi din Gavdos