FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

De ce-a câștigat Ovidiu Anton Eurovisionul, festivalul despre care mințim cu toții că nu ne pasă

Anton cântă ca Manowar, dacă metaliștii ar merge la Cerbul de Aur.

Aseară, multe persoane sub 30 de ani care se laudă că nu se uită la televizor mi-au umplut newsfeed-ul cu păreri despre finala Eurovision. De la conspirații legate de primarul din Baia Mare, deși-n ultimii doi ani concursul s-a făcut în afara Bucureștiului, la teorii despre dacopatia câștigătorului și mâna criminală de la Colectiv.

Mă distrează că, deși toți spunem că e vorba de-un concurs, pe bani publici, care ar fi trebuit să moară-n anii `90, tot reușește să ne agite aiurea, chit că mulți ne-am născut la decenii de când evenimentul chiar lansa trupe relevante. În caz că încă ești tulburat de problemă, uite cinci scenarii mai puțin prăjite ca alea de pe Facebook, pentru care a câștigat Ovidiu Anton Eurovisionul.

Publicitate

OVIDIU ANTON A CÂȘTIGAT DATORITĂ LUI LEONARDO DICAPRIO

O altă tentativă de-a lui Ovidiu de-a lua Eurovisionul.

Deși probabil te-ai mai uitat la preselecțiile Eurovision din alți ani, șansele sunt mici să-l fi reținut pe Ovidiu Anton, deși ăsta nu-i primul lui rodeo. Asta se întâmplă pentru că nimeni nu ține minte câștigătorii după un an, d-apoi participanții. Ovidiu a luat locul trei anul trecut, îmbrăcat ca un trubadur medieval, și locul 11 acum doi ani când a venit ca un fel de Nickelback. După cinci participări, e clar că tipul s-a reinventat atât de mult și a studiat atât de bine concursul încât era imposibil să nu ia ceva. Pe lângă asta, pare că toată cariera muzicală a omului revoluționează în jurul festivalurilor urmărite doar în micro-universul TVR, precum Cerbul de Aur sau Festivalul Național Mamaia. Amuzant e că perseverența asta i-a câștigat porecla „Pitbull" din partea producătorului TVR, Titus Munteanu.

Citește și: Am încercat să trăiesc în pădure ca DiCaprio în The Revenant

Nu uita că lumea a înnebunit anul ăsta, când Leo DiCaprio a primit un Oscar nu neapărat pentru rolul slab din the Revenant, unde cea mai profundă replică a lui a fost „l-ai ucis pe fii-miu!", ci pentru perseverența sa de-a lungul carierei. Organizatorii Eurovision poate au încercat să reproducă același fenomen cu Ovidiu, considerat cel mai perseverent concurent din cadrul concursului, și de-asta l-au recompensat cu misiunea de-a eșua la Eurovisionul din Suedia.

Publicitate

OVIDIU ANTON A CÂȘTIGAT DATORITĂ DACOPATIEI

La fel cum Eurovisionul a rămas un concurs neschimbat din anii 70 încoace, și muzica de acolo abia intră târâș în anii 2000. De exemplu, Ovidiu abia a descoperit că rock-ul românesc a intrat într-o fază naționalistă de vreo 16 ani și produce multă muzică dacică. După ce-a câștigat, le-a mulțumit celor din zona asta de dacopați care l-au votat prin replica: „Noi nu suntem turmă, noi suntem lupi, noi suntem daci, suntem tari ca munții (…) noi nu dormim, noi suntem aici, noi suntem puternici!", conform Agerpres.

S-ar putea ca stilul ăsta de modernitate, de acum un deceniu, să fi dat pe spate publicul ramolit al TVR, de naționaliști de rit vechi, care nu prea o freacă pe site-uri dubioase gen expunere și aveau nevoie de o reîmprospătare a urii lor asupra „celor care au pus laţul pe cultura din România", conform lui Ovidiu. Practic, a fost primul semn că pe TVR merge atitudinea aia penală de victimizare, în care străinii sunt malefici și România e centrul universului. Mă rog, al doilea semn, primul sunt emisiunile lui Dan Puric.

OVIDIU ANTON A CÂȘTIGAT PENTRU CĂ NU ERA MIHAI TRĂISTARIU

La un moment dat era Nickelback.

Adevărul e că tuturor li se părea normal să câștige Mihai Trăistariu. A băgat 15 000 de euro în videoclipul pentru melodia „Paradisio" care era atât de suprarealistă și pompoasă că părea fix pe publicul țintă al concursului. A apărut peste tot s-o promoveze, a dat și jos melodia după ce-a ieșit scandal mediatic pe internet din cauza trolilor care modificau imagini din videoclip. Practic, Paradisio era pe buzele tuturor celor care zic că nu le pasă de Eurovision.

Publicitate

Doar că anul ăsta s-a schimbat ceva. Până acum, publicul avea doar o pondere de 50% la votul final, iar decizia stătea mai mult pe umerii juriului TVR care alegea pe cineva pe măsura stilului lor, de obicei niște fosile cântăcioase de muzică pop, apuse încă de prin anii 2000.

Citește și: Am vorbit despre selfie-uri cu Mihai Trăistariu

Anul ăsta au contat doar voturile telespectatorilor care, probabil, au vrut să le dea o lecție celor de la TVR și să-i oblige să susțină concurentul care semăna cel mai puțin cu Mihai Trăistariu. Din păcate, Ovidiu Anton era singura variantă, dintre cei prezenți. Trist e că ș-așa n-au fost nici 30 000 de oameni destul interesați de finala asta încât să voteze, un alt semn al morții iminente a festivalului.

OVIDIU ANTON A CÂȘTIGAT PENTRU CĂ SUNĂ CA MANOWAR

După cum am zis mai sus, Ovidiu e un maestru la emularea altor muzicieni. După eșecul cu melodiile pop rock stil Nickelback din trecut, anul ăsta a vrut să imite o baladă power metal stil Manowar.

Manowar e o trupă super iubită-n România dintr-un motiv care-mi scapă, probabil pentru că ei cântă foarte mult despre cum o să dea gata dușmanii și cum suntem tari ca munții și războinici. Când eram mic, aveau un concert o dată la doi ani la noi. Chiar și anul ăsta trebuiau să aibă două concerte-n România, dar s-au anulat că i-au țepuit organizatorii mioritici la bani, conform trupei.

Ovidiu și melodia sa înălțătoare, „Moment of Silence", au fost fix ce voiau fanii deznădăjduiți că nu-și văd iar trupa favorită. Oamenii ăștia s-au uitat la TVR și au votat special, ca să promoveze baladele power metal. Și asta în ultimul loc care mai primește așa ceva, probabil pentru că teveriștilor încă le par noi.

Publicitate

OVIDIU ANTON A CÂȘTIGAT DATORITĂ COLECTIV ȘI ASTA E OK

În prima fază, Ovidiu și-a promovat melodia că ar fi inspirată de incidentul de la Colectiv, un moment tragic pentru toată lumea, dar mai ales pentru cultura rock din România: „Am compus această melodie atunci când lumea era în stradă".

Apoi, când a văzut că unii îl acuzau că se folosește de tragedie, le-a răspuns că piesa nu e de fapt comemorativă, ci că este dedicată celor vii, care trebuie să lupte pentru schimbare împotriva „intereselor obscure".

Deși melodia pare pe alocuri inspirată mai mult de conspirațiile imaginate de unii legate de Colectiv, mi se pare ok că a fost votat așa ceva de public. E cumva un semn că, deși au trecut câteva luni de la incendiu și proteste, oamenii încă nu au uitat și le-a rămas cicatricea asta, despre care probabil vom vorbi de-a lungul anilor cum vorbesc americanii despre 11 septembrie.

A fost momentul în care s-au schimbat viețile tuturor, fie că vorbim de cei care încă-și plâng morții, sau despre aspecte mai banale, precum legea antifumat, sistemul medical incompetent, închiderea cluburilor undeground și seceta de concerte din ultima vreme.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre Eurovision:
Am ascultat piesele Eurovision din 2016 ca tu să nu trebuiască s-o faci
Eurovision- În imperiul petrolului
Cine dracu se uită la Eurovision?