De ce apar tulburările mintale la 20 de ani

Există un motiv pentru care imaginea adolescentului speriat care se zbate şi se chinuie să se maturizeze e deja un clişeu. E al dracului de greu să devii adult, când trebuie să faci faţă unor schimbări majore: te muţi din casa părintească, pleci la facultate, îţi găseşti un job, nu dormi cât trebuie, iei droguri şi ai acces la o cantitate nelimitată de alcool. Aşa că nu-i de mirare că perioada asta e asociată în general cu o cădere psihică. Dar există oare vreun sâmbure de adevăr în spatele ideii ăsteia care s-a răspândit în cultura populară? Cum rămâne cu puştii din familii înstărite care nu sunt supuşi aceluiaşi stres de care au parte ceilalţi la 20 de ani sau oamenii care înfruntă greutăţi abia când ajung la vârsta de 30-40 de ani? E vorba de mediu sau de biologie, când vorbim despre apariţia bolilor mintale la tineri?

Ca să înţeleg mai bine chestiile astea, am sunat-o pe Johanna Jarcho, o bursieră din cadrul unui program post-doctoral al Institutului Naţional de Sănătate Mintală din Marea Britanie, care studiază diferenţele dintre oamenii sănătoşi şi cei care au probleme mintale (în special cei care suferă de anxietate), în ceea ce priveşte dezvoltarea creierului. Ea a explicat felul în care creierele noastre interacţionează cu factorii socialica să ne influenţeze sănătatea mintală şi de ce un diagnostic timpuriu e cea mai bună soluţie când ai de-aface cu aşa ceva.

VICE: Am auzit de multe ori că bolile mintale se instalează la sfârşitul adolescenţei sau pe la 20 şi ceva de ani. Din ce-am văzut, se susţine afirmaţia asta, dar există vreo bază ştiinţifică?
Dr. Johanna Jarcho: Da, majoritatea tulburărilor mintale apar în timpul adolescenţei sau pe la 20 de ani. Dacă o să ai probleme de anxietate ca adult, sunt şanse de 90% să le fi avut şi-n adolescenţă. Practic, problemele astea o să-ţi apară încă din copilărie şi o să le duci cu tine până în faza maturităţii. Cele mai noi studii sugerează că asta se întâmplă pentru că adolescenţa e o perioadă în care creierul se schimbă foarte tare. La un moment dat am crezut că, după faza de puber, nu se mai produc schimbări majore la nivelul creierului, dar ne-am dat seama că creierul e într-o continuă schimbare, până la 20 şi ceva de ani. E destul de maleabil, aşa că expunerea la tot felul de influenţe din mediul social poate avea un impact profund asupra dezvoltării creierului.

Ai spus că o mare parte din boli au de-a face cu dezvoltarea creierului. În acelaşi timp, când eşti un tânăr adult, treci printr-o grămadă de schimbări bruşte, atât sociale cât şi economice: facultate, primul job sau faptul că nu mai locuieşti cu ai tăi. Există vreun mod prin care să măsori efectele mediului, faţă de cele biologice?
Unele tipuri de tulburări mintale depind mult mai tare pe genetică decât altele. E mult mai probabil să moşteneşti schizofrenia sau tulburările bipolare. Dacă ai o rudă de gradul întâi care suferă de-o asemenea tulburare, cum ar fi un părinte, eşti mult mai predispus la bolile astea, iar mediul poate potenţa lucrul ăsta. Alte tulburări, cum ar fi depresia sau anxietatea, nu sunt ereditare şi apariţia lor ţine mai mult de mediu. Adulţii tineri trec prin toate schimbările astea sociale, dar am evoluat pentru a fi capabili să facem faţă tranziţiei spre maturitate. Întâmplările din timpul au un efect profund asupra rezultatului, atunci când atingi maturitatea: eşti „sănătos" sau suferi de tulburări de genul ăsta.

Încă încercăm să ne dăm seama câte din toate astea ţin de latura biologică şi câte sunt legate de mediul în care creşti. Din genetică am învăţat că nu-i vorba doar de gene şi nici doar de mediu, e o combinaţie între cele două.

Să-nţeleg că bolile mintale nu-s nişte probleme inevitabile pe care le dezvoltă oamenii predispuşi.
Nu. Mulţi dintre noi avem tendinţa să ne axăm pe lucrurile negative, dar e foarte important să te concentrezi pe faptul că sunt multe moduri prin care să prevenim tulburările mintale, chiar şi atunci când eşti predispus la aşa ceva. Mediul social poate înclina balanţa înspre boală, dar într-un mediu social pozitiv poţi să te dezvolţi frumos.

De ce factori trebuie să ţină cont oamenii?
E important să ştii la ce eşti predispus. Să spunem că ai avut un părinte cu o boală mintală; cu siguranţă ăsta-i un factor de risc. Dacă ţi-a fost greu să te integrezi în mediul social când erai copil, ăsta-i un alt factor de risc, iar dacă părinţii te-au izolat, în loc să te expună măcar un pic la lucruri dificile şi să-ţi arate cum să le faci faţă, ăsta-i încă unul. Felul în care ai fost crescut de părinţi afectează modul în care faci faţă provocărilor pe măsură ce devii adult.

Să spunem că o persoană prezintă simptomele unei tulburări mintale. Ce-ar putea să facă pentru a atenua efectele?
Cel mai important lucru pe care poţi să-l faci pentru a atenua efectele oricărei boli mintale e să te tratezi timpuriu. Aşa se formează obiceiurile: se întăresc în timp şi odată ce s-au format devin biologice, într-un fel. E mult mai dificil să scapi de ele şi se lipesc de tine pentru o perioadă lungă. Dacă ai senzaţia că ceva nu e în ordine, ar trebui să ceri ajutor înainte ca lucrurile să escaladeze şi înainte să simţi că-ţi afectează profund viaţa.

Tratamentele medicale sunt atât de scumpe, încât cred că mulţi oameni îşi spun: „Poate sunt deprimat, poate am o stare de anxietate, dar probabil sunt ok." Nu vor să cheltuie mii de dolari pe un doctor, aşa că aşteaptă până când situaţia se agravează.
Dacă nu te tratezi din timp, simptomele tale se vor agrava. Pe termen scurt economiseşti bani, dar cheltuielile pe termen lung vor fi mult mai mari. Avem tratamente preventive pentru bolile fizice, dar societatea n-a ajuns la acelaşi nivel în ceea ce priveşte sănătatea mintală.

Ce părere ai despre forumurile online unde oamenii îşi pun singuri diagnostice şi alte site-uri de genul ăsta?
Oamenii se bazează pe internet ca să înţeleagă ce se-ntâmplă cu ei, pentru că tratamentele n-au fost prea accesibile în trecut şi încă există idei preconcepute împotriva celor care se duc la psihiatrii. Ăsta poate fi un prim pas pozitiv, mai ales că întăreşte ideea că mai există oameni cu aceleaşi simptome ca tine. Dar ăsta nu e neapărat un tratament. E important să te duci la un profesionist şi să-i spui: „Cred că am nevoie de ajutor." Cu siguranţă, cu cât sunt mai multe resurse, cu atât e mai bine, în special pentru oamenii care nu-s atât de familiarizaţi cu ajutorul primit din partea unui specialist. Poate să fie înfricoşător. Internetul poate fi folositor, dar nu-ţi pune un diagnostic şi nu-ţi oferă neapărat un tratament. Dar informaţiile sunt întotdeauna binevenite.

Dezinformarea o problemă în cazurile astea?
Ei bine, să spunem că cineva se autodiagnostichează cu depresie. Pentru unii ăsta ar putea fi un lucru periculos, dar pentru alţii ar putea fi folositor. Cât despre dezinformare, toată lumea e diferită, aşa că e foarte important să ai parte de un tratament personalizat.

Sunt anumite informaţii în mediul online despre sistemul computerizat de sănătate sau jocuri video care îţi scad nivelul de anxietate şi oamenii şi-au pus speranţa în asta, dar internetul n-a ajuns încă în acelaşi punct în ceea ce priveşte sănătatea mintală. Oamenii au speranţe deşarte cum că ar exista un tratament uşor, ieftin şi fără efecte adverse pentru anumite afecţiuni, dar informaţiile oficiale nu susţin asta, lucru care ar trebui să tragă un semnal de alarmă. Există nişte strategii trăznite, pe care oamenii le promovează pe internet,care n-au prea mare treabă cu ştiinţa. Cred că-i mai bine să ceri ajutorul unui profesionist, decât să încerci alte lucruri.

Vrei să spui că n-o să apară un tratament uşor şi rapid pentru afecţiunile mintale, un fel de echivalent al penicilinei care să vindece pe toată lumea.
Asta ar fi grozav, dar n-o să se întâmple. Din păcate, de foarte mult timp n-a mai apărut un medicament nou care să ajute afecţiunile mintale.

Ceea ce „ştim" despre sănătatea mintală şi sănătate se tot schimbă. Să-ţi dau un exemplu evident, văd întruna articole desre studii noi care spun că vinul roşu nu-ţi face bine, iar altele care spun contrariul. Pentru cineva care n-are prea multe cunoştinţe, situaţia poate deveni foarte confuză. Cât de mult din ceea ce credem că ştim se va schimba în anii următori?
Cu toţii am crezut că vom ştii mult mai multe decât ştim în momentul de faţă. Mă întorc la exemplul cu genetica: Când genomul uman a fost decodat ne-am gândit, ah, acum o să ştim totul. O să fim capabili să reparăm chestii şi totul o să devină clar. O înţelegere mai largă a tulburărilor mintale ne arată că totul e de fapt foarte complicat.

Se întâmplă des ca presa să folosească termeni simplişti care dau speranţe deşarte oamenilor. De exemplu, „Ăsta-i locul unde depresia trăieşte în creier", de parcă ai putea vindeca exact partea aia problematică şi totul ar fi OK. E, de fapt, mult mai complicat. În momentul ăsta abia am început să aflăm ceea ce nu ştim. E un pic terifiant şi e un domeniu care se tot schimbă. Sper că peste zece sau 15 ani ne vom afla într-un moment în care vom putea identifica mai bine simptomele din timp. Încă suntem într-o fază incipientă în ceea ce priveşte neuroştiinţa.

Ce alte lucruri ar trebui să mai ştie un adult tânăr despre sănătatea mintală?
Ar trebui să ştie că o mare parte din tulburările mintale pe care oamenii le au la 20 de ani dispar, lucru încurajator. Dar, dacă nu eşti unul dintre cei care vor scăpa de problemă, atunci ar trebui să ceri ajutor din timp. Nu privi mersul la psihiatru ca pe-un lucru stigmatizant pe care-ar trebui să-l faci în ultimă instanţă. Priveşte-l ca pe-un control de rutină şi vorbeşte despre problemele tale din timp, înainte ca situaţia să escaladeze.

Traducere: Alice Yehia