De ce americanii nu vor să recunoască existența teroriștilor albi

După atacul de la Charlestone, o întrebare s-a răspândit cu viteza unui meme de mare succes pe rețelele sociale: de ce un musulman care ucide trei oameni e considerat terorist, iar un american alb care ucide nouă e considerat dezaxat mintal? La câteva zile după ce un musulman francez și-a decapitat șeful și și-a făcut un selfie cu capul său, ucigașul declară că nu are nicio legătură cu vreo mișcare jihadistă și că a acționat pentru că era supărat pe șeful său. Asta după zile întregi în care polițiștii, politicienii și media din Franța au vorbit încontinuu despre un atac terorist. Acestea sunt doar exemplele cele mai recente ale unui dublu standard aplicat în definirea terorismului: un musulman cu o armă în mână e automat numit terorist, pentru oricine altcineva ne gândim de două ori înainte să-l clasificăm.

Nu e prima oară când mass-media se încinge în această polemică. Pe de-o parte sunt media care evită termenul de terorist pe principiul „teroristul unuia e luptătorul pentru libertate al altuia". Acesta a fost cazul mult hulit al Reuters, care în 2001 a evitat să folosească termenul „terorism" când a descris atacurile de la 11 septembrie asupra Statelor Unite. Justificarea Reuters a fost că preferă să lase cititorii să judece pentru ei înșiși, fără să ofere caracterizări. Mass media conservatoare a arătat cu degetul la profitorii de la Reuters care, pentru ei, refuzau să spună pe nume terorismului, pentru a menaja ego-urile clienților musulmani.

Recent, un caz asemănător a fost polemica legată de instrucțiunile date de redacția Al Jazeera în prezentarea atacurilor de la Paris din ianuarie 2015. Redactorul șef le-a trimis instrucțiuni jurnaliștilor prin care le recomanda să nu vorbească despre atacul contra Charlie Hebdo ca de unul împotriva libertății de expresie. Majoritatea publicațiilor de știri au condamnat punctul de vedere al redacției Al Jazeera, deși redacția pleca de la o motivație asemănătoare – dorința de a nu cataloga un act de violență.

Însă în cazul atacului de la Charleston intră în discuție o altă abordare controversată a „terorismului" și anume cea a mass media conservatoare și mainstream din Statele Unite. Jurnaliștii conservatori sunt cei care ar face orice să evite ca eticheta de „terorist" să fie aplicată unui american verde. După atacul norvegian de pe insula Utoya, din 2009, soldat cu 69 de morți, unele publicații l-au numit pe Anders Breivik „terorist creștin". Site-urile și publicațiile creștine sau conservatoare au contestat eticheta. Vedeta Fox News, Bill O'Reilly declara că e absurd să-i compari pe Breivik sau Timothy McVeigh, care a detonat o bombă în fața sediului FBI în 1995, omorând 168 de persoane, cu teroriștii musulmani. Pentru O'Reilly, primii doi sunt niște dezaxați deghizați în rasiști, greșeli ale naturii, iar ultimii sunt „adevărații teroriști".

Am verificat știrile de pe trei site-uri de știri americane, unul văzut ca liberal și două conservatoare, pentru a vedea modul în care eticheta de terorism e folosită. Am plecat de la lista de atacuri teroriste din bazele de date Global Terrorism și Security Data. Oricare dintre cei 19 atacatori din cazurile de terorism intern de după 2011 au fost numiți de NBC susținători ai supremației albilor („white supremacist"), însă postul a evitat să folosească termenul de „terorism" în prezentările sale. Toți atacatorii din cele șapte cazuri de terorism extern au fost clasificați de reporteri ai NBC ca teroriști.

Conservatorii de la Fox News evită să folosească până și termenul de susținător al supremației albilor. Dylann Storm Roof, atacatorul din Charleston, e prezentat ca un băiat dulce, care, nu se știe de ce – poate o copilărie dificilă – se radicalizează și vizitează site-uri rasiste și care susțin supremația albă. Site-ul conservator american The Daily Caller comentează într-un articol recent că „adevăratele victime ale terorismului" sunt cei ca americanii uciși pe 11 septembrie 2001, sau pilotul iordanian decapitat recent de ISIS. Mesajul mass media conservatoare din Statele Unite e clar – singurii care pot fi numiți teroriști sunt islamiștii.

Distincția dintre terorism și crimă motivată de ură rasială este foarte fină și subiect de interpretări subiective. Deși mulți comentatori spun că e limpede că atacul de la Charleston a fost nu doar unul de crimă motivată de ură rasială, ci și unul terorist, etichetarea nu e așa de simplă. Definiția cea mai largă pentru terorism este cea a unui act de violență motivată de o idee politică, cu scopul de a intimida guvernul sau un segment de populație. Atacul de la Charleston intră foarte bine în această definiție.

Însă, alte definiții introduc și alte criterii, în special apartenența la un grup organizat. Pentru mulți experți, diferența dintre terorism și crime motivate de ură rasială e marcată de intenția, organizarea și de apartenența sau imitarea unui grup cu scopuri politice. În plus, cazurile de terorism la care a fost expus publicul în ultimii ani sunt în cea mai mare parte cazuri de terorism internațional, în special grupuri islamiste. Generația actuală nu a cunoscut perioada în care terorismul era în special o chestiune internă – vezi IRA în Irlanda de Nord, teroriștii basci sau cecenii.

Pentru publicul european, distincția se poate face relativ ușor, pentru că portul de arme este mult mai strict reglementat decât în Statele Unite. Procurarea de arme de foc performante presupune în aproape toate țările europene un efort complex de organizare ilegală și existența unor complici. De aceea, europenii simt că orice individ armat este sau un membru al unei organizații de crimă organizată sau un terorist. În afară de câteva cazuri izolate, Europa e scutită de atacurile inexplicabile ale unor indivizi care s-au trezit cu o armă de foc în mână.

Dar, această prejudecată nu e valabilă în Statele Unite, unde sunt cam 300 de milioane de arme, cu numărul cel mai mare de arme pe cap de locuitor din lume. FBI a identificat 160 de cazuri de „ucigași activi" („active shooters") care au fost implicați în asasinarea sau tentative de asasinare a unor oameni. În aceeași perioadă, în 11 țări dezvoltate din lume au fost identificați doar 23 de „ucigași activi". Din multitudinea de cazuri de atacuri armate soldate cu victime din Statele Unite în ultimii ani e greu să faci o distincție între ucigașii cu motivații politice și dezaxați.

Cei care vor ca atacul din Charleston să fie clasificat ca atac terorist cred că discursul conservator despre teroriști se generalizează la nivelul instituțiilor guvernamentale și al publicul larg, care limitează definiția de terorist doar la musulmani parte a unor organizații internaționale. De mai mult de zece ani, organizațiile musulmane se plâng de prejudecata existentă împotriva musulmanilor care provoacă atacuri armate.

O polemică din 2003 a pornit de la modul în care au fost tratate două situații asemănătoare: un musulman fără nicio legătură cu organizații teroriste a atacat ghișeul unei companii aeriene israeliene omorând două persoane. În aceeași perioadă, un evreu a fost arestat pentru că plănuia un atac de proporții asupra a mai mult de 50 de moschei. Avea un depozit de arme și doi complici. În timpul anchetei, fapta musulmanului a fost clasificată drept atac terorist, planul evreului nu. Presiunea politică și comoditatea au contat în aplicarea definiției de terorism.

Când vine vorba de atacul de la Charleston, comentatorii nu se referă în mod direct la prejudecățile care îi afectează pe musulmani, ci mai degrabă la cele care îi afectează pe afro-americani și dublul standard care favorizează americanii albi vizavi de orice alt grup rasial. „În imaginarul contemporan american, terorismul este străin și de culoare", scrie Britt Bennett pentru New York Times. „Atacatorii de culoare sunt numiți «teroriști» și « criminali». De ce atacatorii albi sunt numiți «bolnavi mintali»?" e titlul unei opinii din Washington Post.

Pentru acești comentatori, „terorism" este o etichetă care trebuie aplicată în cazul lui Dylann Roof, pentru că acesta este parte a unor eforturi organizate de a teroriza comunitatea afro-americană. Mesajul din spatele acestui apel de a extinde eticheta de „terorism" este că grupurile care susțin supremația rasială a albilor se comportă tot mai mult ca un grup terorist, sau că au revenit la obiceiuri teroriste. În esență, acești comentatori politici nu vor să banalizeze termenul de „terorist" pentru a include crime motivate de ură, ci vor să atragă atenția asupra caracterului organizat al grupărilor care susțin supremația albă și al urii sistematice a acestora împotriva afro-americanilor.

Acest apel nu este un moft lingvistic, așa cum ar putea părea la prima vedere. Așa cum spunea John Stewart în video-ul viral despre acest caz, tot mai mulți americani se omoară între ei, în timp ce autoritățile consideră că prioritatea zero pentru securitatea națională este terorismul extern. Mesajul ucigașului de la Charleston a fost cât se poate de clar: a vrut să omoare afro-americani pentru că îi considera responsabili pentru violuri asupra femeilor albe și că îi era teamă că vor ocupa Statele Unite. El purta steaguri ale regimurilor apartheid din Rhodesia și Africa de Sud. Faptul că Dylann Roof nu aparținea unei organizații oficiale, așa cum sunt teroriștii islamiști, nu e neapărat datorat faptului că acesta a acționat fără o justificare politică, ci pentru că organizațiile care susțin supremația albă sunt interzise prin lege în Statele Unite.

Vezi documentarul VICE despre Statul islamic, acum cu subtitrare în română, pe care o activezi din secțiunea „Settings"

De altfel, acest aspect al vieții politice americane poate da un indiciu pentru ezitarea cu care autoritățile americane au clasificat atacul de la Charleston într-unul terorist. A recunoaște că un atac provocat de un susținător al cauzei supremației albe e un act terorist înseamnă și a recunoaște că organizațiile care militează pentru supremația albilor sunt un pericol public. Asta ar însemna și că retorica supremației albe nu este doar un artificiu istoric, ci un discurs care incită la ură și care ar trebui condamnat cu fiecare ocazie. Până la urmă, care e diferența între un grup care dorește să se întoarcă la sclavia în Sudul SUA și cei care vor să impună un califat islamic? Și unii și alții vor să-și impună o supremație imaginară și să-și perpetueze valorile.

Definirea atacului de la Charleston ca unul terorist e un prim pas în a recunoaște că numărul mare de arme din Statele Unite, combinat cu ura rasială în creștere, poate deveni un pericol mai mare pentru Statele Unite decât teroriștii islamici. În plus este vorba de un pericol care pune sub semnul întrebării democrația americană. Nu e vorba de o banalizare a etichetei „terorism", ci doar de o adaptare a sa la status quo.

Laura Bretea a lucrat pentru Comisia Europeana și Națiunile Unite în numeroase țări din Africa, Orientul Mijlociu și America Latină, dar și pentru Parlamentul European în domeniile politică externă și dezvoltare.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre arme:
Armele militarilor români arată bine, dar sunt puţine Cine este omul care a acuzat România că vinde arme Statului Islamic? Recruţii Statului Islamic sunt înarmaţi cu arme americane într-o filmare dintr-o bază din Irak Am fost în fabrica de arme a unui comandant militar