FYI.

This story is over 5 years old.

18+

​De ce ar trebui ca toate fetele să-și ia un vibrator când intră la facultate

Prima dată când am avut orgasm în timpul sexului a fost la 22 de ani. Pentru că nu-l știam pe tip de mult timp, m-am abținut să nu aleg prin cameră de bucurie.

Fotografie via Yelp Inc.

N-am reușit niciodată să-mi provoc singură orgasm.

De câte ori am încercat să elimin frustrarea sexuală, măcar cu mâna, am reușit să mă frustrez și mai tare.

Îmi amintesc de aluziile la „clitoris" din filmul South Park: Bigger, Longer and Uncut (aveam 12 ani), dar au mai trecut zece ani până am reușit să-l găsesc. Voi generaliza și voi spune că tipii nu au problema asta. Ajung la pubertate, își dau seama cum s-o frece și de acolo, viața pentru ei e un festival al labei.

Publicitate

Ce m-ar fi ajutat foarte mult ar fi fost să am un vibrator.

Săptămâna aceasta, Universitatea din Toronto a hotărât să includă în kiturile de orientare pentru studenți vibratoare, oferite de buticul local Love Shop.

„Când Love Shop ne-a furnizat acest obiect, ne-am gândit bine dacă să-l includem sau nu în kituri. Până la urmă am stabilit că e potrivit", au zis organizatorii într-un e-mail pentru VICE. „Credem că pentru a avea un campus sigur în care studenții să discute confortabil despre sex și relații, trebuie să creăm un mediu în care aceste chestiuni să poată fi discutate deschis."

Probabil că multora li se va părea o idee controversată, dar mie mi se pare genială. Vibratoarele îți schimbă viața. Cu cât le introduci mai devreme în viața ta (18 ani mi se pare perfect), cu atât mai bine.

Vibratoarele au evoluat mult din secolul XIX, când doctorii le foloseau ca să trateze isteria femeilor, termen cunoscut acum sub numele de frustrare sexuală. Se pare că doctorii au obosit să-și tot folosească degetele pentru a ușura frustrarea femeilor, așa că au creat un dispozitiv pentru asta. Aceste aparate de „masaj" au luat multe forme de-a lungul anilor. Unele arată ca un iepuraș, altele ca un ruj. Dar, în ciuda faptului că aproximativ jumătate dintre femei folosesc vibratoare, tot nu se discută aproape deloc despre acest subiect.

Mi-am luat primul vibrator abia la vârsta de 24 de ani. Am vorbit cu prietenele mele și mi-au zis că și ele le-au descoperit mai târziu, după ce au apucat să facă sex ceva vreme.

Publicitate

„Dacă aș fi știut ce bun e un vibrator, n-aș mai fi stat atâta timp cu fostul meu iubit ", mi-a zis o prietenă.

Băieților adolescenți știu ce le place. Vibratoarele le ajută pe fete să realizeze și ele ce le place. Altfel, rămânem la mila persoanei cu care ne futem, care-și ia inspirația din filmele porno hardcore. Rezultatul, dintr-o perspectivă hetero, e mult limbaj vulgar și o partidă de sex în care principalul scop e ejacularea bărbatului.

Prima mea relație a fost un coșmar pe toate nivelele, dar mai ales pe plan sexual. El era beat aproape tot timpul și nu știa de preludiu – genul de tip care îți împinge chiloții la o parte decât să-i dea jos. Singura plăcere pe care o simțeam era când se termina sexul (din fericire, nu dura niciodată mai mult de cinci sau zece minute). Dar cel mai tragic era că mi se părea normal, pentru că nu aveam deloc referințe. Acceptam ideea că sexul e supraestimat și că toți trăim în minciuna asta.

Am mai ieșit și cu alți tipi, dar nici sexul cu ei n-a fost grozav, parțial pentru că nu puteam exprima ce îmi place. Și asta poate fi frustrant pentru ambele părți. Până la urmă, mi-a scăzut de tot libidoul. Au trecut luni, ba chiar un an, fără să fac sex. Nu-mi plăcea, așa că ce rost ar fi avut? Dar apoi, la insistențele unei prietene mai emancipate, mi-am luat un vibrator. A fost ca un curs de orgasm. Și m-a făcut să vreau să am orgasm mai des, atât singură, cât și cu alte persoane.

Publicitate

Se spune că femeile ajung la punctul culminant al evoluției lor sexuale pe la treizeci de ani, dar eu cred că s-ar întâmpla mai repede cu ajutorul unei jucării sexuale.

Prima dată când am avut orgasm în timpul sexului a fost la 22 de ani. Pentru că nu-l știam pe tip de mult timp, m-am abținut să nu aleg prin cameră de bucurie.

Pe vremea aceea, mă întrebam când o să mi se mai întâmple asta vreodată. Acum știu că răspunsul se ascunde în sertarul meu cu șosete.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre plăcerea feminină:
Mi-am drogat păsărica cu lubrifiant cu iarbă
Tehnologia sexului şi comerţul orgasmului: Un interviu cu Liz Canner
Ejacularea feminină e de fapt urină, spun cercetătorii
Cum să ai orgasm vaginal