N-o să mănânc rahat că feminismul mi s-a părut mereu o idee bună. Eu mă cert cu unele feministe românce din 2008 încoace, mai ales când le aud cu idei stupide precum bărbaţii care ar trebui să-şi modifice trupul ca să poarte copii şi uşurarea condiţiilor în puţurile miniere, ca să poată lucra și femeile acolo. Dar nu-s atât de mizantrop încât să nu recunosc că România are o gravă problemă faţă de modul în care sunt privite femeile, raportat la orice stat considerat civilizat, de la bătăile pe care le primesc în tot mediul rural, până-n diaspora din Italia sau Spania, unde multe ajung blocate în reţelele de trafic de carne vie. De-asta m-am gândit să enumăr punctual câteva din motivele cele mai importante pentru care e important să existe feminism din România:

Cred că ni s-a întâmplat tuturor să fim la masă cu nişte rude peste 40 de ani şi, între etapa de vin prost şi cea de ţuică a dineului, cineva să spună glumiţa aia abjectă cu „femeia nebătută e neiubită". Recunosc că nu mi s-a părut aşa de ciudat c-o spuneau bărbaţii, care oricum de obicei erau nişte beţivi libidinoşi, dar mi s-a părut dubios că femeile râd mereu la ea. Iniţial mi se părea că râdeau de răul altora, că ele n-au probleme d-astea, dar mereu am aflat c-au încasat-o domestic dintr-un motiv sau altul. Bătutul femeii este atât de bine integrat în tradiţiile româneşti, încât am găsit şi mituri despre asta într-o carte de etnografie despre obiceiuri de dinainte de 1900: „Dacă ţi se rupe parul, în timp ce-ţi loveşti muierea cu el, trebuie să arzi cel băţ, altfel nu o vei mai putea bate niciodată."

Şi situaţia nu pare schimbată de atunci, în sensul că statisticile spun că, în România, o femeie este victimă a violenţei domestice o dată la 30 de secunde şi aici nu e vorba doar de certuri de cuplu, ci de ceva care a lăsat în urmă opt sute de cadavre între 2004 şi 2011. Subiectul ăsta ar trebui să fie Biblia feminismului românesc, pentru că deja mi se pare o problemă a culturii, nu e nici rurală, nici urbană. Ştiu bucureştence de 25 de ani care şi-au luat o scatoalcă de la prieten şi au mers mai departe cu relaţia ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, că e mai important că a lovit-o la nervi şi i-a trecut după aia, de parcă n-o să se mai repete data viitoare când are hăndrălăul pitici pe creier. Chiar nu e OK să accepţi să fii tratată ca un sac de cartofi de un sociopat, nici pentru copil, nici din frica c-o să mori singură înconjurată de o flotilă de motani.

În România, dacă eşti femeie şi ai rămas însărcinată, te duci de obicei la secţia de Obstetrică de la un spital din apropiere şi medicii de acolo sunt obligaţi să-ţi facă avortul, că până la urmă e decizia ta dacă vrei un copil sau nu. Mă rog, ar fi bine să te oblige să faci o şedinţă de consiliere la un psiholog, că e o experienţă posibil traumatizantă, dar tot e dreptul tău. La Arad şi prin alte oraşe medicii au început să refuze să facă avorturile din motive religioase. Deşi tu le plăteşti salariile prin asigurarea ta de sănătate, doctorii care lucrează în singura latură a Medicinei care face avorturi au o revelaţie şi decid că nu e creştinesc să-şi mai facă treaba.

Amuzant e că însuşi Patriarhul îi încurajează pe medici să nu-şi mai facă treaba prin decoraţii date celor care nu fac avorturile la cerere. Multe sarcini pun în pericol viaţa femeilor, dar, în cultura celor care zic ipocrit că-s pro-viaţă, e mai acceptabil să moară femeia şi să trăiască copilul, că femeia e oricum o creatură păcătoasă care a smuls bărbatul din Rai. Au apărut chiar şi reviste precum Pentru Viaţă, în care femeile sunt încurajate să ducă sarcina până la capăt, chit c-au fost violate de propriul tată. Într-un stat civilizat, doctorii care se lasă influenţaţi de chestii de genul ăsta, ar trebui daţi în judecată pentru malpraxis până-şi schimbă profesia.

Una dintre chestiile pe care o întâlnesc în din ce în ce mai multe siteuri ortodoxe de la noi este o viziune foarte drastică asupra femeii. De exemplu, pe siteul Familia Ortodoxă, un doctor bioetician [doctor în etica vieții, profesie care nici nu există] explică, susţinut de cartea Faţa Nevăzută a Homosexualităţii, că motivul pentru care există homosexuali e că femeile nu-şi mai respectă rolul, adică nu se ocupă doar cu alăptat şi creşterea copiilor.

Dar nu ştiu de ce mă miră că revistele homofobe dau în femei, când însuşi preoţii-vedetă ai comunităţii ortodoxe precum Ilie Cleopa spun vorbe de duh precum: „Cât ar fi de învăţată, femeia trebuie să fie supusă bărbatului", „femeia este liman al bărbatului", „femeia să ştie să-l întâmpine totdeauna cu cuvânt bun, cu blândeţe, să-i pregătească mâncarea, să-i facă haine, să-l pornească". După ce citesc chestii de genul ăsta, nu pot să înţeleg cum atâtea femei sunt credincioase în România, mai ales că mizeriile astea nu apar nicăieri în Biblie, doar sunt vomitate de ideologii curentului ortodox din vremurile noastre.

Îţi recomand un film românesc relativ prost, numit Loverboy, în care îţi prezintă cum se fac racolările de carne vie în România, cum fetele de la ţară sunt vrăjite de cocalari slinoşi care le conving să se prostitueze pentru ei, apoi le trimit la pachet peştilor din Italia şi Spania să presteze până-n ziua în care mor sau sunt prea avariate să le mai fie utile. Cam acelaşi lucru se întâmplă şi cu studentele sărace care-s vrăjite din cămine cu tot felul de oferte de muncă în Italia. Când eram mic, erau chemate pe joburi de picoliţe, dar acum c-a evoluat ţara, sunt chemate direct ca animatoare în cluburi, în care ar trebui „să le ţină companie" domnilor de la secţiunea de VIP. Unele ajung să fie racolate la mica publicitate din ziare şi pe forumuri prin metoda de chirie contra menaj, în care li se spune că locuiesc moca cu nişte bărbaţi, dacă se poartă ca femei de serviciu, dar sunt, de fapt, folosite ca prostituate neplătite.

Nu zic că mizerii d-astea sinistre nu se întâmplă în alte ţări, dar statisticile Europol pun România pe primele locuri. În general, tind să nu iau în serios statisticile pe România, pentru că alea pe toată ţara nu afectează de obicei bula în care trăiesc din Bucureşti, unde toţi au cât de cât bani. Dar mi s-a spart iluzia asta când am aflat că o fostă prietenă de-a mea din liceu, care visa să devină avocată, deşi nu stătea prea bine cu banii, e „animatoare" în Dubai şi a rupt legăturile cu toată lumea din ţară, inclusiv părinții. Ştiu că există o anumită mişcare care spune că lucrătoarele sexuale ar face asta din emancipare, dar hai să nu ne îmbătăm cu apă rece, o fac din confuzie sau din sărăcie, apoi o fac din ruşine şi din faptul că nu le mai rămâne altceva.

Din motive de criză economică, prietenii mei de ambele sexe, de 20 şi ceva de ani, stau destul de prost la capitolul joburi. Dar, pe când băieţii sunt încurajaţi de ai lor să lucreze şi-n mine de uraniu, numai să producă cumva, la fete li se recomandă să lucreze la cucerirea bărbaţilor. Am multe prietene care primesc tot felul de încurajări din partea mamelor în ultima perioadă: să se dichisească mai mult, să-şi cumpere haine mai provocatoare şi să agaţe un bou profitabil. O amică chiar a primit un tub de cremă pentru albirea genitalelor de la mama ei, cu acest obiectiv.

Pe lângă faptul că e fascinant ce le spune asta fetelor despre taţii lor, mi se pare oribil că se perpetuează genul ăsta de mentalitate, în familii în care ambii părinţi sunt absolvenţi de facultate. Cum ar veni, laşi tipa să-şi trăiască copilăria, o dai la şcoli internaţionale, o convingi să se ridice prin învăţătură şi studii universitare, apoi, imediat cum vezi că nu-ţi returnează banul, o scoţi la produs. Am auzit şi variante mai pragmatice a tipului ăstuia de mentalitate nocivă, în care mama îl întreabă pe şleau pe prietenul fiicei ei dacă poate să le întreţină toată familia. Am întâlnit şi reversul. Ştiam un pilot de la echivalentul moldovenesc al TAROM-ului, care era disperat până la lacrimi, că lucrau şi prietena, şi mama sa. El considera că din salariul său, care oricum era imens, trebuia să întreţină toate femeile din viaţa sa, de la verişoara de gradul trei la mătuşa cu care nu mai vorbise de trei ani. Şi îi era o ruşine cruntă că nu putea.

Pentru toate motivele astea e foarte important să existe feminism în România, dar unul axat pe situaţiile ceva mai dure din ţară şi nu pe faptul că apar nişte buci într-o reclamă sau că poartă un tocilar de la ESA o cămaşă cu desene cu şcolăriţe japoneze. Când ai o problemă atât de gravă de mentalitate cum ai la noi, chiar nu e OK să antagonizezi cu absurdităţi puţinii oameni mai deschişi la discuţii, e doar un semn că nu vezi pădurea de copaci.

Citește mai multe despre feminism:
Ghid de feminism pentru tipi Femeile împotriva feminismului au o obsesie cu deschisul borcanelor Interviu cu tipul care a făcut blogul cu pisici confuze împotriva feminismului