FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Vodcă, fane sexi și avioane private: de ce sunt compozitorii de muzică clasică mai hardcore decât rockstarurile

Dacă vrei decadență și alcool, dă-te pe muzică clasică.
Scriitorul nostru la un after party cu muzică clasică în Rusia

În peregrinările mele pe glob, m-am trezit de mai multe ori în situații limită. Am fost împușcat în spate pe străzile din Havana. M-am certat cu traficanții de arme jihadiști din Yemen. Dar cel mai aproape de moarte am fost după o noapte de băut cu genialul pianist Boris Beresovski.

Am fost găsit adormit într-un noian de zăpadă la ora 4 dimineața în fața unui cazinou din Ekaterinburg, în regiunea Ural din Rusia; afară erau -30 grade Celsius. În fiecare dimineață se găseau în stradă noi corpuri înghețate ale celor care, ca și mine, exageraseră cu vodca și nu mai reușiseră să ajungă acasă. Nici măcar nu pierdusem controlul total. Aveam grijă să beau o singură vodka la fiecare patru ale lui Boris și plănuiam să părăsesc petrecerea pe la miezul nopții.

Publicitate

Ekaterinburg se află la granița dintre Europa și Asia. Vizitasem mina în care revoluționarii au aruncat familia țarului Nicolae al II-lea, după ce toți membrii ei au fost executați. Lecția de istorie a fost urmată de cină și de numeroase băuturi împreună cu un dirijor local, Dmitri Liss. Ne-a povestit despre publicul din orașul apropiat, Novouralsk, care era cel mai receptiv la concerte. Novouralsk e un oraș secret, nu apărea niciodată pe hărți pentru că acolo fabricau rușii arme nucleare și antrax. În prezent mi s-a spus că e un centru imens de videochat.

M-am îngrijorat când a propus să mergem la cazinoul de acolo. I-am spus că aveam deja destule vicii și n-aveam nevoie să cad și-n patima jocurilor de noroc, dar m-a tentat cu un teanc de ruble și mi-a zis că mereu e necesar să testezi zeii norocului. Am pierdut majoritatea banilor, după care am început să câștig. Dar din momentul ăla, amintirile îmi sunt neclare. Când m-au găsit, nu mai aveam nicio rublă în buzunar, dar măcar nu m-am adăugat pe lista numeroasă a bețivilor morți prin înghețare.

În ciuda modului de viață aventuros, Boris Beresovski e un pianist uimitor, multipremiat și capabil să cânte piese extrem de dificile fără partituri. Spune că-și folosește „memoria degetelor". Bineînțeles, nu e singurul muzician clasic căruia îi place să bea, să petreacă și să aibă un comportament indecent. Un documentar de pe BBC de luna trecută intitulat Simfonia Dependenților informa că majoritatea muzicienilor clasici au sau au avut mari probleme cu dependența de alcool și droguri, printre care chiar și marea violoncelistă Rachael Lander.

Publicitate

Mereu am crezut că rockerii sunt cei mai dezmățați, toată copilăria și adolescența am auzit povești despre Keith Moon, Led Zeppelin și Rolling Stones care aruncau televizoare pe geam, intrau cu limuzina în piscină, erau urmăriți de fane disperate și băgau la greu cocaină și heroină. Dar alea erau alte vremuri. Lucrurile s-au schimbat. În ziua de azi, majoritatea trupelor rock beau ceai din plante, fac yoga și le dau mesaje contabililor lor. Muse a fost cea mai recentă trupă mare pe care am cunoscut-o și a avut un comportament exemplar. Îmi amintesc că am discutat despre marca lor preferată de apă plată.

Dar la mulți dintre muzicienii clasici n-a ajuns mesajul puritanist. De fapt, unii dintre ei par hotărâți să copieze rockstarurile din trecut. S-a petrecut o schimbare – în anii '70, mulți rockeri voiau să fie ca muzicienii clasici. Rockerii progresiști ca Emerson, Lake and Palmer și Yes au făcut versiuni după piese clasice de Bartok și Brahms. Zilele astea, s-a întors roata: un compozitor clasic de top precum Philip Glass orchestrează piese de-ale lui David Bowie. Luna aceasta, Steve Reich, probabil cel mai bun compozitor al Americii, lansează un album numit Radio Rewrite cu o versiune a unei piese Radiohead.

Am început în domeniul muzicii clasice la un nivel destul de soft, cu violonistul așa-zis punkist Nigel Kennedy. El, sau managerul lui, a avut ideea grozavă să vândă Anotimpurile lui Vivaldi ca pe un album rock și a vândut o tonă de albume (peste două milioane în momentul de față). Când m-am dus la el acasă, primul lucru pe care mi l-a spus a fost: „Dacă vrei să te piși, poți merge în grădină."

Publicitate

Am ajuns să mă îmbăt cu el mai multe nopți la rând într-un club de jazz polonez din Berlin. L-am văzut în concert la Hampton Court, un spațiu în aer liber care îi place pentru că „dacă plouă, îi face praf pe nenorociții ăia de bogătani". Mi-a spus la un moment dat că orchestra lui preferată e Filarmonica din Berlin pentru că au coaie. Mulți spun că atitudinea lui punk e doar de fațadă, dar durează de atâta timp încât a devenit realitate și oricum mulți dintre primii punkiști erau băieți drăguți din clasa de mijloc, cum e fiul de diplomat Joe Strummer.

Dar ca să bei la modul hardcore trebuie să te îndrepți spre Rusia și Ucraina, care, întâmplător, au unii dintre cei mai buni muzicieni clasici. Primul pe care l-am cunoscut, la Viena, a fost cel mai apreciat violist din lume, Yuri Bashmet. Era recunoscut peste tot unde mergeam și oamenii ne trimiteau băuturi la masă în restaurante. Sunt o grămadă de povești despre el și petrecerile lui decadente și lipsa de punctualitate cauzată de mahmurelile repetate. Dacă Skream ar cânta la violă, ar fi tipul ăsta.

Inițial a fost star rock în orășelul lui natal, Lvov, dar apoi și-a dat seama că „muzica pop e limitată pe plan spiritual față de cea clasică". Iar fanele lui de atunci erau „frumoase, dar cam prostuțe." Așa că a trecut la un instrument care nu era deloc la modă și a ajuns să-i scrie piese o grămadă de compozitori. Artistul spune că a reușit să schimbe statutul violei în lume și își bazează afirmațiile pe propriile lui eleve. „Acum douăzeci de ani, toate fetele care cântau la violă erau triste și făceau asta ca să compensenze pentru alte eșecuri din viețile lor. Acum toate sunt fericite și foarte frumoase. Sunt mândru de asta."

Publicitate

În momentul ăsta deja eram dependentă de stilul de viață al tipilor ăstora și le căutam mereu prezența, în ciuda excursiilor costisitoare până în Rusia. Am primit un telefon și am fost rugat să-i iau interviu lui Valeri Gergiev, un dirijor legendar – pentru mulți, cel mai bun din lume. L-am cunoscut în palidul oraș Sankt Petersburg. Bineînțeles, ca în toate nopțile petrecute în Rusia, ne-am făcut praf. Noaptea s-a încheiat pe la cinci dimineața pentru că, atunci când ești Gergiev, nu te dă nimeni afară din restaurante.

Gergiev arată ca un om care nu a dormit bine de câteva decenii, ceea ce probabil e adevărat. Oamenii spun că are o energie demonică și omul conduce o companie cu 80 de cântăreți, două sute de dansatori și o grămadă de personal tehnic și administrativ. E un om despre care sora lui, Larissa, a spus că „nu știe să gătească, să-și spele hainele sau să facă treabă în casă". De ziua lui de naștere, la vârsta de 50 de ani, și-a făcut cadou căsătoria cu o tânără de 19 ani.

Dar la ora 10 dimineața a doua zi dirija opera Tristan și Isolda de Wagner. Are o energie fenomenală și a dirijat chiar și trei concerte diferite în trei țări diferite în aceeași zi. După ce am asistat la premiera versiunii lui Gergiev la Mireasa Țarului de Korsakov, am fost la o cină de gală la care au participat mulți critici și sponsori. Designerul Operei a închinat multe toasturi în cinstea geniului lui Gergiev, după care și-a pierdut cunoștința și a căzut sub masă.

Publicitate

Am primit și o lecție de morală în noaptea aceea. Un oligarh de la masă m-a întrebat dacă am nevoie să mă ducă acasă. I-am mulțumit, dar i-am spus că hotelul meu era după colț. El se referise să mă ducă acasă în Londra cu avionul lui privat. Celălalt oligarh de la masă a ciulit imediat urechile. Se pare că primul oligarh avea un Gulfstream 4, iar el avea un Gulfstream 5 – cu mai multe ferestre și mai mult spațiu. Primul oligarh s-a ofuscat și a boscorodit tot restul serii. Deci morala e că pentru unii e o luptă fără sfârșit – poate crezi că dacă ai un avion privat, nu-ți mai trebuie nimic. Dar nu, nu îți trebuie oricare, ci cel mai bun.

Aș fi putut să mă opresc aici, dar mai mulți oameni mi-au spus despre un tip din Siberia care era și mai intens decât Gergiev. Așa că m-am urcat în avion și am pornit spre Novosibirsk ca să întâlnesc un tip dement pe nume Teodor Currentzis care spune despre el însuși că va salva muzica clasică. Și vorbește serios. Am înțeles ce vrea să spună după ce am ascultat o versiune dirijată de el la Dido și Enea lui Purcell. Bineînțeles, seara a fost urmată de o serată cu vin și vodcă. „Toate fetele îl iubesc și lui îi place de moare", mi-a spus o studentă de-a lui. Currentzis, cu părul lui lung de Byron, spune despre el că e „anarhist narcisist". Îi place stilul „romantic industrial" și mi-a spus despre trupe obscure de post-punk precum Nurse With Wound.

Publicitate

Siberia e imensă și nu are doar gulaguri și zăpadă, ci și sute de școli de muzică, iar Currentzis le-a criticat pe toate, nu pentru tehnică, ci pentru atitudine.

Nu spun că tre' să fii praf ca să fii interesant. Spun doar că aș prefera să-mi petrec nopțile cu de-alde Currentzis și Gergiev decât cu Mumford and Sons sau altă trupă nouă pe val. Practic, dacă vrei comportament de star rock'n'roll, trebuie să te dai pe muzică clasică.

@PeterCulshaw

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre muzică:
Poveste din Berlin: Trupa de familie

Fiul lui Nicolas Cage a inventat genul muzical ghost metal

Internetul m-a făcut să-mi urăsc toți artiștii preferați

Leonard Cohen a fost un mare șmecher în ultimii 80 de ani