De ce suntem atât de obsedați de accidentele de avion?

Săptămâna asta, zborul Germanwings 4U 9525 de la Barcelona la Düsseldorf s-a prăbușit în Alpii Francezi. În accident au murit toți cei 144 de pasageri și cei șase membri ai echipajului. Printre victime se numără cetățeni germani, spanioli și turci și o clasă de elevi germani care se întorceau dintr-o excursie. În timp ce echipele de salvare încearcă să acceseze epava de lângă stațiunea de ski Barcelonnette de lângă granița cu Italia, presa se grăbește să ne bombardeze cu știri despre eveniment.

Cum e vorba de o tragedie la scară largă, e normal să se scrie despre asta la nivel global. La urma urmei, accidentele de avion sunt înspăimântătoare. Tuturor oamenilor le provoacă o teamă viscerală – nu avem capacitatea de a zbura, așa că e normal să ne tulbure puternic accidentele aviatice. Poate tocmai de asta e presa atât de disperată să scrie despre ele. Totuși, e cam invaziv să faci update-uri din oră în oră și să domini rețelele sociale cu acest subiect. Oare de ce suntem atât de obsedați de accidentele de avion?

Răspunsul evident pentru nebunia din presă pe subiectul ăsta ar fi că ne-am obișnuit să dăm atenție accidentelor aviatice fatale după un an presărat cu astfel de accidente. Avionul MH370 a dispărut acum un an, MH17 a fost doborât, zborul Air Algerie 5017 s-a prăbușit în luna iulie a anului trecut, iar zborul Air Asia 8501 în luna decembrie. Accidentele în care au fost implicate linii aeriene comerciale au ucis 992 de persoane pe tot globul în 2014 – un număr record de decese, care l-a depășit pe cel din 2005.

Dar deși 2014 a fost un an fatal, articolele despre accidentele respective au dezvăluit că transportul aerian e mai sigur ca niciodată și mult mai sigur decât orice altă formă de transport. După statisticile din 2000, ar fi trebuit să ne așteptăm, în 2014, la 39 de accidente comerciale cu victime (mai puțin de un sfert din accidentele aviatice fac victime). Faptul că au fost doar opt reprezintă o dovadă că liniile aeriene chiar sunt atente la siguranța pasagerilor și întrețin cum trebuie avioanele – avioanele private sunt în mod clar mai puțin sigure decât cele publice. Cu toate tragediile astea, șansele de a muri într-un accident de avion sunt de 1 la 8,321 pe tot cursul vieții unei persoane (spre deosebire de 1 la 723 șanse de deces într-un accident pietonal sau 1 la 119 șanse de deces prin otrăvire neintenționată). Șansele de a muri în accidente de mașină sau motocicletă sunt de o sută, respectiv de trei mii de ori mai comune la fiecare călătorie.

Panica a fost în toi în ziua accidentului, s-a vehiculat că erau semne clare că ar fi fost probleme cu avionul Airbus A320 prăbușit în Alpi. Dar aceste avioane, chiar și un model vechi de 24 de ani ca cel care s-a prăbușit, sunt printre cele mai automatizate și sigure avioane. Există 5 600 în toată lumea, iar în 2014 au transportat peste un miliard de persoane. Aceste avioane extrem de populare au fost implicate în doar 12 accidente fatale de la lansarea lor în 1988. Ceea ce înseamnă 0,14 accidente la un milion de zboruri, conform experților în securitate de la Boeing.

Și totuși, deși știm că nu există motive de îngrijorare în privința securității, continuăm să dăm mult mai multă atenție accidentelor de avion decât altor tragedii letale. Conform unei analize Google Trends, în 2014, presa a scris cu 43 de procente mai mult despre cele 992 de persoane care au murit în urma accidentelor de avion decât despre cele 1,24 milioane de decese care au avut loc în trafic pe tot globul. Nu e suprinzător, evident. Toate site-urile vor trafic, toate televiziunile vor audiență. Audiența CNN a crescut cu 68 de procente după știrea despre accidentul MH370, așa că bineînțeles că au continuat să urmărească obsesiv povestea. În punctul culminant al nebuniei, accidentul misterios cu avionul malaezian a inspirat un milion de postări pe Twitter zilnic, iar BBC-ul a scris despre el de vreo 17 ori și n-a mai avut atâta trafic de la tsunami-ul japonez din 2011 încoace. Publicul e atât de atras de accidentele aviatice, încât canalul National Geographic a lansat de curând o emisiune pe acest subiect, intitulată Air Crash Investigation.

Sunt mai mulți factori care alimentează această obsesie a publicului. În primul rând, suntem obsedați de dezastre în general. Profesorul Eric Wilson de la Wake Forest University, autorul cărții Tuturor le plac accidentele de tren: De ce nu ne putem uita în altă parte, spune că asta se datorează impulsurilor noastre voyeuriste și empatice:

„Obsesia pentru reportaje despre dezastre poate scoate tot ce e mai rău din noi – faptul că ne încântă suferința altora – și tot ce e mai bun: sentimentul de empatie pentru cei care suferă, cât și o înțelegere mai profundă a suferinței și a morții", a declarat Wilson pentru VICE. „Cred că simțim și ușurare când ne uităm la astfel de reportaje, o ușurare că lucrurile acelea îngrozitoare nu ni s-au întâmplat nouă."

Wilson a explicat că obsesia pentru accidentele aviatice are legătură și cu numărul mare de victime și imaginile cinematografice care însoțesc reportajele.

„În aceste accidente, spre deosebire de accidentele de mașină, mor de obicei sute de persoane deodată", a spus el. „Plus că ne putem imagina în locul victimelor. Dacă li s-a întâmplat lor, ni se poate întâmpla și nouă. Majoritatea dintre noi nu ne putem imagina cum ar fi să murim în război, de exemplu, pentru că n-am luptat niciodată într-un război."

Pe lângă elementul de spectacol, faptul că transportul aerian e foarte sigur și aceste accidente se întâmplă foarte rar le face să pară și mai interesante. Atrag atenția, în mod special, ciocnirile în timpul zborului, din cauza cărora se întâmplă doar 10% dintre toate accidentele aeriene fatale. Când se întâmplă și o dispariție misterioasă, ca în cazul zborului MH370 sau Air France 447, accidentele rămân subiect de știri mult mai mult timp. Apar mereu indicii noi care hrănesc atenția publicului.

Accentuarea acestor evenimente rare dă naștere unor nevroze în rândul populației. În America, potrivit sondajului Universității Chapman despre temerile populației, 43 de procente dintre respondenți au declarat că se tem de zborul cu avionul (unu, pentru că, totuși, e vorba de o călătorie la mii de kilometri înălțime și doi, pentru că nu avem la fel de mult control asupra destinului nostru ca atunci când ne aflăm la volanul unei mașini, de exemplu), iar nouă procente au declarat că se tem foarte tare sau refuză să zboare cu avionul. Așa cum se întâmplă cu orice fixație morbidă, acum există și o aplicație pentru această paranoia. Se cheamă Am I going down? (O să mă prăbușesc?) și-ți calculează ce șanse are avionul tău să se prăbușească.

Toți acești factori combinați – impulsul de a privi accidentele de pe șosea când trecem pe lângă ele, dramatizarea știrilor și nevrozele populației în privința zborului – alcătuiesc o rețetă cu mare potențial pentru media. Din fericire, această obsesie culturală nu pare să crească nivelul avifobiei, care s-a menținut până acum stabil în timp, în toate culturile. Dar astfel de articole și știri constante nu ajută cu nimic la anxietatea generală și sănătatea mintală colectivă, cu atât mai puțin în cazul celor afectați direct de aceste tragedii transformate rapid în spectacole la care ne uităm toți cu ochii bulbucați.

Urmărește-l pe Mark Hay pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre avioane:
Rușii vând avioane de luptă pe carne de vită Îmi pare rău, oameni buni, nu se poate face combustibil pentru avioane din apă de mare Bărbatul care fotografiază epave de avioane