FYI.

This story is over 5 years old.

High Hui

Iarba și bunele maniere - De ce vreți să se legalizeze iarba?

Mulți suntem de acord că iarba ar trebui legalizată, dar hai să analizăm situația rațional.

Coperta albumului Peter Tosh Legalize it. (Imagine via)

În ultimul an, am întâlnit mulți fumători de iarbă. Majoritatea susțineau legalizarea marijuanei din motivele binecunoscute. Sunt mult mai fascinat de cei care se opuneau mișcării de legalizare. Ei m-au inspirat să scriu articolul de săptămâna aceasta.

Mantrele au dezavantajul că și pierd o parte din înțelesul original prin repetiție. Dacă luăm orice cuvânt sau propoziție și o spunem de destule ori, uităm ce înseamnă. De când iarba e ilegală, au existat nenumărați fani, activiști și anarhiști care au făcut campanie pentru emanciparea ei, folosind la nesfârșit același slogan – „legalizați-o”. Dar Peter Tosh n-ar fi ghicit niciodată că oamenii vor începe s-o legalizeze la mai puțin de 40 de ani după ce a scris clasicul cântec de protest. Acum că legalizarea chiar are loc, vom vedea în sfârșit dacă misiunea chiar e atât de simplă pe cât susțin versurile.

Publicitate

Am motivele mele pentru care vreau ca iarba să fie legală, dar, la fel ca mulți alții care fumează iarbă în scop recreațional, le-am simplificat în mintea mea bazându-mă pe niște preferințe personale. Da, ar fi minunat să nu fii hărțuit pentru că fumezi, dar oare să fie ăsta singurul motiv pentru a susține legalizarea? Trebuie să mai fie ceva. De ce ne dorim ca iarba să fie legală?

Primul motiv care-mi vine în minte e pura nedreptate a ideologiei tradiționale asupra ierbii. Iarba n-ar trebui să fie ilegală din motive practice. E ilegală doar pentru că niște magnați de la începutul secolului XX au vrut să ne facă dependenți de petrol, plastic și ziare tabloide. (Unii dintre acei magnați sunt acum personaje în Boardwalk Empire.) Azi, legile anti-drog îi fac pe tineri prizonieri în sistemul neîndurător de închisori al națiunii noastre. Legalizarea ierbii nu înseamnă doar dispariția unei interdicții – ne dă speranță că opinia publică și bunul simț pot dărâma sistemele îngrozitoare care au rezultat din mariajul nereușit dintre politică și piața liberă. Dar chiar dacă am avea parte de această victorie simbolică, asupra noastră ar plana o întrebare mult mai gravă: Cum putem avea încredere ca aceleași puteri politice care au perpetuat pe nedrept niște legi greșite să pună în aplicare legile susținute de oameni?

Am văzut cât de murdară poate fi iarba când e comercializată drept drog ilegal, dar abia acum începe să se murdărească și pe piața deschisă. După ce iarba devine legală, industria marijuanei va deveni garantat o afacere de multe miliarde de dolari, iar afaceriști precum Jamen Shively abia așteaptă să scoată bani din ea. Nimeni n-o să fie surprins când lăcomia lor va transforma planta într-o fabrică industrială de făcut bani. Ce înseamnă asta pentru iarba pe care o vom fuma? Când am vorbit cu Q, un crescător foarte dedicat meșteșugului și plantelor sale, era convins că secretul calității e atenția și grija pe care i-o oferi fiecărei plante. El era de părere că o cultură la scară mare n-ar putea sub nicio formă să păstreze calitatea unei culturi private. Poate că era influențat parțial de faptul că legalizarea ierbii ar reprezenta o amenințare pentru afacerea lui. Dar dacă are dreptate, probabil clientela lui i-ar rămâne fidelă datorită calității mai bune a plantelor. Bineînțeles, Q are un buget promoțional mult mai mic față de companiile mari care ar vinde iarbă.

Publicitate

Oricât de precară ar fi latura comercială a ierbii, ne putem concentra oricând pe avantajele medicale – statutul ilegal al marijuanei a împiedicat până de curând realizarea unor studii serioase despre plantă, iar rezultatele puținelor studii care s-au realizat au confirmat spusele susținătorilor marijuanei. Pe lângă faimoasa eficiență în tratarea simptomelor de cancer și glaucom, am aflat că marijuana are un efect pozitiv asupra bolilor care sunt foarte greu de tratat cu farmaceutice, precum epilepsia severă.

Am prezentat toate acestea în timpul unei dezbateri cu cumnata mea, o doctoriță care nu e convinsă de capacitățile medicinale miraculoase ale cannabisului. Nu e vreo conservatoare – la urma urmei, e totuși căsătorită cu prăjitul de frate-miu, Bhai – dar oricâte videoclipuri miraculoase pe YouTube i-am arătat și oricâte i-am povestit, n-am putut s-o conving de valoarea medicală a ierbii. După părerea ei, nebunia din jurul tuturor aspectelor cannabisului motivează așteptările nerealiste ale publicului că vom descoperi numai avantaje dacă continuăm să cercetăm capacitățile medicale ale ierbii. A concluzionat că dovezile actuale par promițătoare, dar se pare că multe alte produse farmaceutice par promițătoare înainte să fie analizate de Asociația de Alimente și Farmaceutice.

Deși până și Sanjay Gupta a zis că iarba e mișto, tot nu e de ajuns. Va fi nevoie de ani de studii pentru a afla exact ce agenți tratează care boli și o să aflăm tot mai multe și despre potențialele efecte negative. Recunosc că mi-e foarte greu să cred că planta mea favorită ar avea și efecte negative, dar ăsta e exact genul de atașament afectiv pe care trebuie să-l controlăm atunci când studiem eficiența ierbii ca medicament. Sunt sigur că dezbaterile cu cumnata mea vor continua mulți ani de zile, până când vor fi efectuate toate testele clinice de care e nevoie.

Publicitate

Nu știm exact ce ne va aduce o lume în care iarba e legală, dar e clar că mișcarea de legalizare nu poate fi oprită. Celor care se împotrivesc ierbii le-a fugit norocul, iar cei care luptă pentru legalizare au de făcut eforturi tot mai mici, pentru că greul a trecut. Voi susține întotdeauna că iarba ar trebui să fie legală, dar dacă nu mă întreb din când în când de ce repet această mantră, voi scăpa din ochi privirea de ansamblu.

Urmăriți-l pe T pe Twitter: @ImYourKid

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai citește despre legalizare:

Paradisul ierbii nu vrea legalizare
Iarba medicinală nu-ți legalizează cuiul cel de toate zilele
De ce e important să se legalizeze iarba în UE