FYI.

This story is over 5 years old.

Declarația săptămânii

Declarația săptămânii: A mințit Băsescu când a spus că abuzul în serviciu nu e faptă penală în țările UE?

Traian Băsescu a vorbit, într-o emisiune TV, despre abuzul în serviciu.

În rubrica asta săptămânală analizăm declarațiile oamenilor politici. Invitați permanenți sunt experții în administrație publică și legislație de la primul site de fact-checking din România - Factual (gestionat de organizația civică Funky Citizens), și compania de cercetare a comportamentului uman, Human Behavior, care analizează în softul Facereader reacțiile și expresiile faciale ale aleșilor.

Într-o emisiune televizată, din data de 3 aprilie, Traian Băsescu a vorbit, printre altele, și despre infracțiunea de abuz în serviciu. În acest context, liderul PMP a afirmat că:

Publicitate

„Nicăieri în Uniunea Europeană nu există sancțiune penală pentru abuz în serviciu."

Video via agenția de monitorizare Klarmedia.com

FUNKY CITIZENS

Ce verificăm: Dacă abuzul în serviciu mai este sancționat penal în măcar o altă țară din Uniunea Europeană.

Infracțiunea de abuz în serviciu este definită în Noul Cod Penal, din România, astfel:

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției (UNCAC), semnată de 140 de țări din întreaga lume, cuprinde un articol intitulat „abuse of functions". Adică, prevederi specifice care privesc abuzul în serviciu:

Prin evaluări reciproce, țările semnatare verifică dacă prevederile din Convenție sunt transpuse în dreptul intern al țărilor care au aderat la UNCAC. Majoritatea rapoartelor referitoare la țări membre UE (acolo unde există) menționează că abuzul în serviciu este reglementat și sancționat în statele Uniunii Europene. Fie sub denumirea „abuse of functions", fie sub cea de „abuse of office".

Deși legislația fiecărei țări are specificul său în ceea ce privește formularea exactă a articolelor referitoare la acestă faptă sau pedepsele prevăzute, în multe dintre cazuri se prevede pedeapsa cu închisoarea. Adică fix o sancțiune penală (aici poți să consulți majoritatea codurilor penale ale țărilor europene). În Slovacia, de exemplu, atât formularea, cât și pedeapsa, sunt foarte asemănătoare cu situația din țara noastră:

Publicitate

Concluzie - Declarația este falsă

Afirmația lui Traian Băsescu este falsă. România nu este singura țară din Uniunea Europeană în care abuzul în serviciu se sancționează penal.

HUMAN BEHAVIOR

Ce analizăm: Emoțiile și reacțiile din declarația lui Traian Băsescu.

Graficul ăsta confirmă cât de mult îi place lui Băsescu să se audă pe la emisiunile TV. E clar, fostul președinte se simte-n largul lui când e pe scaunul de invitat. Reacția omului e, în general, de fericire, întreruptă de câteva momente de dispreț.

Momentul de fericire maximă

Punctul maxim de fericire din declarația lui Băsescu, cu intensitate de aproape 100%, este atunci când fostul președinte spune că abuzul în serviciu nu reprezintă sancțiune în nicio țară din UE. De aici, îți dai seama că actualului lider al PMP-ului îi saltă inima de bucurie când îndrugă poporului tot felul de prostioare inventate.

Iar momentul de dispreț maxim se înregistrează la începutul declarației, când Traian Băsescu spune hotărât: „Și vreau să înțelegeți un lucru". Cu alte cuvinte, omul se pregătea să servească publicului o gogomănie, dar tot el era ăla disprețuitor. Clasic băsescian.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Traian Băsescu:
Zece semne că Băsescu se transformă în Vadim Tudor
Freza lui Băsescu e la mare modă în Asia
M-am dus la Mircea Badea acasă ca să fiu imparțial și m-am luat cu altele