Ilustrații de Sorina Vazelina

Alice a încercat să se sinucidă, anul trecut, în noiembrie. Avea 16 ani. Stătea pe digul râului Bistrița, în orașul Bacău, și era convinsă că viața nu mai merită trăită. „Mă gândeam că nu contez pentru nimeni. Nici măcar pentru mama", își amintește ea. „Mă afundam tot mai mult în gânduri negre și voiam să scap de ele, dar nu reușeam".

Pe Alice au salvat-o doi colegi care s-au dus după ea atunci când fata a plecat de la școală la dig. Au încercat să o convingă să nu facă asta, dar Alice s-a aruncat oricum în apă. Copiii au strigat la ea și i-au aruncat un hanorac. În ultimul moment, Alice s-a agățat de el, iar ei au tras-o la mal. Viața încă mai avea sens.

De la finalul clasei a opta și până acum, a avut opt tentative. La spital a ajuns de două ori, odată a fost și la Iași, la control psihiatric. De fiecare dată, cineva a salvat-o, dar la câteva zile după un incident, viața celor apropiați revenea la normal, în timp ce ea se trezea din nou singură. Față-n față cu problemele care o aduseseră pe digul râului Bistrița.

Alice este unul dintre cei 150 de mii de copii români cu depresie. A fost diagnosticată abia după ce s-a aruncat în râu. Când boala nu e descoperită și tratată la timp, se poate ajunge la suicid, iar în România, la adolescenți, sunt cu 50% mai multe cazuri față de media europeană.

Alice s-a aruncat în apă din același loc în care, cu o lună înainte, o colegă de liceu a încercat să-și ia viața.

Psihologii spun că e de ajuns ca un singur copil să vadă sinuciderea drept unica scăpare din suferință, ca alții de vârsta lui să-i copieze comportamentul. De multe ori nu e o decizie conștientă și asumată, ci doar o activare a unor gânduri ascunse undeva, într-un colț al minții. Fenomenului i se zice Efectul Werther.

Cu cât detaliile sunt mai multe, cu atât șansele să apară copiatori sunt mai mari, de aceea fiecare incident trebuie să pună accentul pe lucrurile pe care o persoană le poate face pentru a preveni suicidul.

România a primit, în mai multe rânduri, avertizări serioase de la organismele internaționale. Diana Stănculeanu, psihoterapeut la Salvați Copiii, spune că „depresia la elevi este o problemă ignorată major în România".

Doar unul din zece copii cu probleme ajunge să vorbească cu un specialist. Restul se luptă singuri cu boala.

Ministerul Educației nu are un plan pentru ei, consilierii școlari sunt puțini, iar părinții sunt adesea plecați la muncă în străinătate, așa că habar n-au prin ce trec copiii lor sau, în unele cazuri, pur și simplu nu știu cum să spargă bariera dintre generații.

„Sănătatea mintală nu e un obiectiv asumat nici de Ministerul Educației, nici de Ministerul Muncii", spune psihoterapeutul de la Salvați Copiii. Ministerul Educației afirmă că nu numără elevii care suferă de depresie șinuare un program antisuicid dedicat. De la biroul de presă al ministerului mi se spune, la telefon, că „profesorul ar trebui să facă primul pas sau chiar elevul (cu depresie). El sau ea ar trebui să ceară sprijin, dar nu știu câți o fac". Așa că ministerul aruncă pisica în ograda consilierilor școlari. „E, în fond, responsabilitatea lor."

Pe de altă parte, consilierii din școlile românești se simt depășiți de situație. La licee, în cel mai bun caz, fiecare dintre ei are în grijă opt sute de adolescenți, de trei ori mai mult decât în Statele Unite.

Depresia s-a instalat în mintea lui Alice la finalul clasei a opta și, în primă fază, nimeni nu a bănuit nimic. Cei mai mulți adolescenți cu problema asta sunt cuminți și tăcuți.

„Părinții îi aduc la psiholog pe copii abia atunci când nu mai vor să iasă din casă, mai ales pentru a merge la școală, sau atunci când apar gânduri de sinucidere", spune Diana Stănculeanu, psihoterapeutul de la Salvați Copiii.

Sunt mulți părinți și bunici care îi acuză pe copii de lene sau nepăsare, fără să știe că, de fapt, ei suferă. Psihologii avertizează că depresia poate să apară chiar și de la șapte ani. „Copiilor le dispare cheful de viață, nu mai fac nimic cu plăcere, nu pot dormi sau dorm prea mult, nu mănâncă sau mănâncă prea mult, dar mâncatul nu le produce plăcere."

În punctul maxim al depresiei sale, Alice ajunsese să cântărească 43 de kilograme la 1,63 m.

„Ca adolescent, cred că te panichează foarte tare ce ți se întâmplă, că ceva e în neregulă cu tine la o vârstă la care oricum ai senzația că nu te înțelege nimeni", spune artistul vizual Cinty Ionescu, cea care a stat de vorbă cu zeci de elevi pentru campania sa de conștientizare a depresiei și pentru documentarul interactiv Fața ascunsă. Există soluții dacă boala este văzută și înțeleasă la timp.

Cinty nu este deloc străină de lumea defectă în care se afundă cei care suferă de depresie. A stat două săptămâni internată la Spitalul Sfântul Stelian din București, în primăvara anului trecut. Și-a dat seama târziu că e bolnavă. „Depresia apare în timp, nu e ceva ce te lovește în cap, pe loc", spune ea.

Depresia e un moment îndeajuns de dificil pentru adulți, darămite pentru copii, care au mai puțină experiență de viață. Dar puțini știu că ei duc lupte la fel de mari. „Au probleme supercomplicate, care n-au o rezolvare imediată sau pe care să o poată controla ei: părinți plecați la muncă în străinătate, divorțuri, bullying", spune artista.

Monica, una dintre tinerele cu care a vorbit Cinty, crede că astăzi viața adolescenților e mult mai complicată decât a fost cea a părinților ei:

Îți spuneam mai devreme că, de obicei, copiii mai liniștiți, care stau în colțul lor, sunt bănuiți că ar suferi de depresie, însă psihologii atrag atenția că și cei care răspund urât sau sunt obraznici ar putea să sufere de această boală mintală. Asta se numește, în termenii specialiștilor, „depresie arțăgoasă" și apare cu precădere la copiii mai mici.

Atât ei, cât și adolescenții, ajung să traducă depresia și prin suferință fizică: dureri de cap sau de stomac, greață sau chiar vomă, precum și alte simptome digestive.

Psihopedagogul Teodora Zăbavă îți explică cum poți recunoaște semnele care trădează depresia la copiii mici:

Copiii cu care Cinty a stat de vorbă i-au spus adesea că n-au găsit sprijin în sistemul de învățământ. „Clasele sunt mari, iar profesorii n-ajung să-i cunoască pe copii. Și cabinetul consilierului școlar e undeva în clădire, toți știu de el, dar nu se duce nimeni acolo", spune artista.

Și ea a cerut sprijin de la spitale și instituții de învățământ de stat în acțiunile ei de conștientizare a depresiei. „Am insistat, am trimis e-mailuri și telefoane, dar răspunsul lor a fost mereu negativ. Singurele răspunsuri pozitive au venit de la ONG-uri și de la fundații".

Dacă vrei să vezi dacă ești bolnav sau nu, poți face Testul Beck de autoevaluare a depresiei.

Alice s-a luptat mai tot timpul singură cu depresia. Familia n-a fost lângă ea. E unul dintre cei trei sute de mii de copii din România care au cel puțin un părinte plecat în străinătate, potrivit datelor de la Salvați Copiii. Sărăcia și lipsa unei familii unite alcătuiesc un teren fertil pentru instalarea depresiei și nu-i de mirare că cele mai multe sinucideri se produc în zonele în care trăiesc familii cu venituri mici.

Județul în care locuiește ea, Bacău, este al 11-lea cel mai sărac al țării, după PIB-ul pe cap de locuitor, potrivit Comisiei Naționale de Prognoză. Chiar dacă nu a prins top zece, județul mai suferă, pe lângă sărăcie, și din cauza exodului de părinți. Cei mai mulți plecați la muncă în străinătate.

Părinții lui Alice s-au despărțit când avea șase ani. Mama a plecat la munca în Italia, iar tatăl a ajuns la închisoare. O vreme, adolescenta a stat la bunică, dar după ce a terminat școala generală, bătrâna n-a vrut să o mai trimită la liceu. Voia să o pună la muncă prin curte. Viitorul lui Alice s-ar fi încheiat acolo. Fata se străduise să ia medie bună la Evaluarea Națională și voia să dea mai departe, la liceu.

Așa că a fugit la o mătușă care a acceptat să o crească. În anul următor, Alice a început liceul la Colegiul Economic Ion Ghica din Bacău. Se întâmpla în 2014. Astăzi, însă, fata a rămas din nou singură. În septembrie, mătușa a plecat și ea la muncă în străinătate, așa că Alice a ajuns să locuiască într-un centru de plasament din Bacău.

Cum toată familia a plecat din țară, școala a rămas cel mai mare sprijin al ei. Colegii și câțiva profesori au înțeles gravitatea situației. În anul școlar 2015/2016, un adolescent de aici și-a luat viața. Au fost și alte tentative, dar, de regulă, ele nu prea se află, spune consiliera Andreea Astani.

Andreea Astani este una dintre cele două specialiste care i-au fost alături lui Alice după tentativa din noiembrie 2015. Astani se simte frustrată și suprasolicitată de numărul mare de adolescenți de care trebuie să se ocupe. Și asta în condițiile în care este destul de apropiată de ei, ca vârstă, are 28 de ani, și în septembrie și-a dat doctoratul în psihologie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Cu adolescenții lucrează de patru ani, dintre care ultimii doi i-a petrecut la Ion Ghica.

În ciuda numărului mare de elevi, liceul este unul dintre alea norocoase, spune Astani. Are un consilier cu normă întreagă și un altul cu trei sferturi de normă care lucrează cu cei 1 500 de elevi. Și asta se încadrează în prevederile legii. Dar mai puțin în realitatea din școală.

Un consilier lucrează sub opt sute de ore în timpul unui an școlar, iar asta înseamnă că n-are cum să apuce să vorbească nici măcar câte o oră cu fiecare dintre cei opt sute de elevi pe care îi are în grijă.

Jumătate dintre elevii care îi trec pragul au depresie, spune Astani. Cu Alice a vorbit deschis despre suicid, i-a spus că poate părea o soluție într-un moment de disperare, dar că e doar o impresie. Mereu există o altă variantă, chiar dacă pe moment nu poate să o vadă.

În cazurile grave, Astani anunță dirigintele, vorbește cu părinții și le recomandă elevilor să meargă și la un psihiatru.

Ambele consiliere de la liceu au sfătuit-o pe Alice să plângă atunci când simte nevoia și să vorbească oricând o supără ceva. „Îmi explicau multe chestii legate de depresie. Mi-au arătat un film, se cheamă Zero", își amintește Alice. E povestea cifrei zero, mereu singură și persecutată, într-o lume care judecă totul după șabloane.

„Am învățat că oamenii dați la o parte pot fi acceptați".

Astani reușește să se vadă cu 10-15 elevi într-o săptămână, așa că mulți dintre liceeni nu s-au întâlnit niciodată cu ea și alții nici măcar nu au auzit de cabinet. „Copiii nu sunt obișnuiți cu ideea de consiliere, pentru că nu reușim să ajungem suficient de bine la ei."

Ar trebui „mai mulți consilieri școlari și un psiholog școlar cu pregătire în domeniul psihoterapiei și psihologiei clinice". I s-ar părea decent ca un specialist să se ocupe de cel mult patru sute de copii, adică jumătate față de ce prevede legea acum.

Dar nici dacă școala ar avea mai puțini elevi, lucrurile n-ar sta mai bine. Pentru că se împiedică de prevederile legale. Luminița Costache de la UNICEF explică de ce: „Dacă o școală are un număr mic de elevi, atunci consilierul nu-și poate face norma și trebuie să ia sub umbrelă două sau chiar mai multe școli".

În județul Bacău legea ar permite înființarea a 124 de posturi de consilieri în școli și grădinițe, respecând regula celor opt sute de copii. Însă organigrama Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională are doar 73 de posturi, la care se adaugă 18 înființate printr-un proiect-pilot al UNICEF. Nu se ocupă toate, iar cea mai mare problemă este că specialiștii nu vor să facă naveta la țară.

Tot în județul Bacău, în Târgu Ocna, lucrează Mariana Angheluță, unul dintre cei mai activi consilieri școlari din țară. „Depresia la elevi e o problemă serioasă, care ar necesita intervenție legislativă", spune ea. „Oamenii care fac legile nu știu realitatea dintr-o școală."

Mariana Angheluță are „o mie și ceva" de copii în grijă, la Colegiul Național Costache Negri. „Am ajuns sa le cer prietenia pe Facebook ca să le pot urmări postările."

Mariana Angheluță lucrează de 18 ani cu copii și recent a făcut două programe axate pe tratarea depresiei și prevenirea suicidului. Spune că situația în țară e mult mai gravă decât pare pentru că, de multe ori, cazurile de sinucidere nu sunt raportate. „Unitățile de învățământ nu vor să se înregistreze cu situații problematice, după care să apară controale peste controale.

Alice a ajuns la consilierele de la liceu datorită profesorului Gabriel Gabor, care nici măcar nu predă la clasa ei. Profu' stă cu elevii pe WhatsApp și e la curent cu tot ce postează pe Facebook. Acum un an și ceva, când a aflat despre mai multe tentative, s-a plimbat prin toate clasele și le-a spus adolescenților să-l caute dacă au probleme. Așa a cunoscut-o și pe Alice.

„La noi, când vorbim de sinucideri, am văzut că iese în evidență imitația", spune profesorul, care a observat că un incident este uneori urmat de altele, care se petrec după același tipar.

„Elevii ăștia trebuie consiliați."

Gabriel Gabor le predă materii de specialitate copiilor de la profilul economic, dar rolul unui dascăl nu se limitează doar la evaluări, note și absențe, spune el. A observat că situația de acasă e marea problemă pentru mulți adolescenți. Se simt neapreciați de familie, nebăgați în seamă, sau au părinți cu așteptări prea mari. În câteva cazuri, depresia apare și după certuri cu iubitul sau cu iubita, ori cu prietenii. Nu școala în sine e marele stres, spune el.

Stănculeanu crede și ea că toți dascălii dintr-o școală trebuie să fie cu ochii în patru, pentru a descoperi din timp problemele mintale ale elevilor. „Dacă i-am învăța pe profesori să fie atenți la indicatorii emoționali, ar putea să fie primii care să depisteze cazurile de depresie".

În România, însă, există multe situații în care profesorii sunt cei care declanșează sau adâncesc depresia copiilor. Îi umilesc în fața clasei, îi numesc mucoși sau chiar îi lovesc.

„87% din elevi au spus că au fost umiliți sau batjocoriți de la catedră. Declinul în stima de sine e unul dintre factorii care declanșează depresia, sentimentul de inutilitate, lipsa de speranță", spune Diana Stănculeanu.

Uneori, în ciuda a ceea ce se întâmplă în jurul său, copilul deprimat rămâne elevul perfect, cu eforturi deosebite din partea lui. La un moment dat, însă, poate să clacheze.

Chiar în județul Bacău au existat două cazuri grave de depresie, apărute din cauza presiunii pentru performanță. Acum doi ani, un elev de la Colegiul Vasile Alecsandri s-a aruncat în apă cu câteva zile înainte să plece la Olimpiada Națională de Informatică. Iar anul trecut, în iulie, un altul, de la Colegiul Ferdinand I, s-a sinucis după afișarea rezultatelor de la bac. Fusese admis la Universitatea Cambridge, în Marea Britanie, și avea nevoie de media 8.00 la examen ca să plece acolo. Luase 7.40. Recorectarea lucrărilor i-a ridicat, însă, nota la 8.20. Era însăprea târziu.

„Copiii noștri nu sunt doar elevi care să performeze academic, ci sunt ființe umane cu nevoi multiple de dezvoltare, pe care societatea le ignoră sistematic", spune Stănculeanu.

De două ori a ajuns Alice la spital, după tentative de sinucidere. Acolo, psihologul doar a bifat un task din jobul pentru care e plătit. „Îmi punea niște întrebări banale, de tipul «ce caut la acel spital?»".

Un copil cu depresie are nevoie de un tratament diferit de al unui adult, însă România are prea puțini profesioniști dedicați lor. În structurile de stat sunt doar 123 de medici cu specializarea psihiatrie pediatrică, 72 de psihologi clinicieni și 46 de asistenţi medicali pentru psihiatrie. Cifrele apar în Strategia Națională Pentru Sănătatea Mintală a Copilului și Adolescentului, aflată acum în aprobare.

Documentul indică niște cifre și mai triste. Maximum 5% dintre copiii români cu probleme mintale au acces la un pachet minim de servicii, dar oricum lipsesc echipele multidisciplinare care să-i ajute.

Noua strategie își propune să prevină depresia și suicidul la copii. Ar urma să existe campanii naționale de conștientizare a afecțiunilor mintale, să fie instruiți profesorii și părinții, dar și să se creeze mecanisme care să depisteze din timp aceste boli. Ministerul Sănătății ar urma să lucreze împreună cu ministerele Educației și Muncii, la care se alătură ONG-urile.

„Strategia este în curs de semnare, la Ministerul Justiției", spune Stănculeanu.

În SUA, de exemplu, există experți și centre speciale pentru copiii cu probleme mintale, unde aceștia primesc sfaturi concrete care să-i ajute să-și gestioneze stările. Printre cei mai cunoscuți specialiști în depresia la copii e Bev Cobain, verișoara fostului solist de la Nirvana, Kurt Cobain, artist care a suferit de depresie încă din adolescență. Asta l-a împins spre droguri. La 27 de ani, Cobain a fost găsit împușcat în locuința lui din Seattle, iar verdictul legiștilor a fost sinucidere.

Bev Cobain a fost mult timp asistentă medicală la Psihiatrie și a scris una dintre cele mai citite cărți despre depresie, cu sfaturi pentru adolescenți, When Nothing Matters Anymore(Când nimic nu mai contează). Pe scurt, Bev le spune copiilor că boala „e tratabilă și nu trebuie să treci prin ea singur".

Asistenta le dă adolescenților inclusiv propoziții cu care să înceapă conversația:

Depresia nu ar trebui să fie băgată sub preș, crede Bev.

„Nu ascundem diabetul sau pneumonia. De ce să ascundem depresia?", spune și Cinty Ionescu. În 2016, mulți dintre români încă mai cred că „ești nebun" dacă mergi la psiholog. De fapt, două treimi dintre locuitorii țării recunosc că nu s-au dus niciodată.

Deși ministerele se mișcă greu, România are totuși o linie telefonică gratuită pentru momentele-limită. Platforma Antisuicid a Alianței Române de Prevenție a Suicidului are o adresa de e-mail: sos@antisuicid.com și o linie telefonică gratuită - 0800 801 200, disponibilă însă doar noaptea, între șapte seara și șapte dimineața.

Cei care răspund sunt voluntari, în special studenți și masteranzi la psihologie, care au absolvit un program unde au fost învățați cum să gestioneze momentele de criză. Cel mai lung apel a durat opt ore.

TelVerde Antisuicid funcționează la Cluj-Napoca din iulie 2013. De atunci și până acum, aproape 5 500 de persoane de toate vârstele și din toate regiunile țării au sunat. O mie dintre apeluri au venit de la oameni aflați pe punctul de a-și lua viața.

Dar cei mai mulți oameni n-au ajuns să formeze acest număr de telefon. Fie pentru că nu-l cunosc sau pentru că n-au putut să se mobilizeze singuri. Nici Alice n-a apelat vreodată la o astfel de linie, însă pentru ea, profesorii și colegii au fost cele mai apropiate ajutoare.

E sâmbătă seara. Doamnele de la centrul de plasament în care stă Alice țin televizorul pe Antena 1. E emisiunea „Te cunosc de undeva". Cântăreața Amna e pe scenă, transformată în Andra, și cântă Iubirea schimbă tot.

Alice i-a ținut pumnii să câștige emisiunea. Îi place mult de Andra. De multe ori, în drumul ei spre școală, Alice ascultă în căști, de pe telefon, melodiile artistei. La centru n-are voie să folosească mobilul. Doamnele de acolo le-au interzis copiilor asta.

Pentru Alice, Andra este artista care promovează valorile de care ea n-a avut parte până acum.

„Când a făcul clipul Iubirea schimbă tot, atunci ea și soțul ei, Cătălin Măruță, au fost invițați la televiziune. Andra a spus că iubirea și familia sunt lucrurile care contează cel mai mult."

__________________________________________________________________________________

*Numele personajului principal a fost schimbat.

Acest proiect, selectat în urma unui concurs, a fost realizat în cadrul Burselor Superscrieri/BRD pe tema „educație". Programul de burse - un parteneriat între Fundația Friends For Friends (FFFF.ro) și BRD-Groupe Société Générale - a oferit pentru al doilea an consecutiv sprijin financiar și profesional autorilor care vor să realizeze materiale jurnalistice complexe, de profunzime, pe teme de interes public. Alături de competiția anuală Premiile Superscrieri, seminariile de bune practici și masterclass-uri, programul de burse e parte integrantă din Superscrieri - o inițiativă FFFF care promovează, din 2011, jurnalismul narativ și scrierea creativă de non-ficțiune în România.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe chestii despre depresie:
Am o prietenă sinucigașă care îmi frânge inima
Ce se întâmplă cu relația ta când amândoi partenerii au depresie
Cum ar putea angajatul Ion să fie salvat de la depresie în România