Republica Moldova are un nou guvern. Odată cu acesta, comuniștii revin în prim-planul politicii de la Chișinău, la aproape șase ani după ce o revoltă a tinerilor le-a permis partidelor pro-europene să preia puterea. Republica Moldova este condusă, acum, de un triumvirat care, chiar dacă s-a ferit de funcții publice, nu face niciun efort să-și ascundă puterea.

Cei trei jupâni de la Chișinău sunt Vlad(imir) Filat, premier demis de Parlament pe fondul unor acuzații de corupție, Vlad(imir) Plahotniuc, poreclit pe vremuri chiar de către aliatul său de astăzi „Păpușarul", pentru că ar avea în soldă o armată întreagă de angajați corupți ai diferitelor instituții, și Vladimir Voronin, fost general de miliție și lider maximo al Partidului Comuniștilor încă de la înființarea acestuia. Toți trei sunt născuți în URSS, când numele lui Lenin era, bineînțeles, cel mai frumos dintre toate numele inventate de om, de aceea s-ar putea să nu fie chiar o coincidență faptul că sunt tizi.

Pe cei trei îi leagă, însă, mult mai mult decât un nume: este o poveste complicată cu despărțiri, împăcări, trădări, zâmbete, încruntări, prieteni comuni, prieteni pe care i-au împărțit, care au trecut de la unul la altul, prieteni care au devenit dușmani, dușmani care au devenit prieteni, etc., etc., etc.; îți spun sincer că ăsta e unul din momentele alea în care îmi pare rău că româna nu este turcă sau spaniolă pentru că, merhaba canim Sulayman, ay Dios mio mi amor , avem tot materialul care ne trebuie pentru o telenovelă.

Alegerile din 30 noiembrie 2014 au fost câștigate de partidele pro-europene, Liberal Democrat (al lui Filat), Democrat ( cumpărat finanțat de Plahotniuc) și Liberal, al lui Mihai Ghimpu. Împreună, cele trei partide au obținut 55 dintre cele 101 mandate de deputat din Parlament; comuniștii, obișnuiți să domine stânga de aproape 20 de ani, s-au trezit devansați de Partidul Socialiștilor, fondat de foști membri ai PCRM (trădători, cum îi place lui Voronin să îi numească). PLDM, PD și PL guvernaseră împreună din 2009 până în 2013, când au rămas la putere doar primele două, cu ajutorul câtorva transfugi din PL (trădători, cum îi place lui Ghimpu să-i numească).

Acum să nu-ți imaginezi că între Filat și Plahotniuc este o mare prietenie: Moldova post-comunistă a fost marcată de conflictul dintre cei doi, de multe ori public (sunt cunoscute poreclele cu care s-au alintat unul pe celălalt – Păpușarul și Contrabandistul, o trimitere la acuzații că Filat ar fi făcut contrabandă cu țigări), conflict care l-a costat pe primul, funcția de premier, iar pe cel de-al doilea, cea de prim-vicepreședinte al Parlamentului.

Pe drum, Filat a pierdut și câțiva dintre liderii marcanți ai partidului (ai ghicit: trădători), pe care i-ar fi cumpărat Plahotniuc deși, bineînțeles, presupusele tranzacții nu au fost publice, așa că nu pot băga mâna în foc. În ceea ce privește miza războiului, este sugestiv un banc care circulă pe la Chișinău: se întâlnesc copiii celor doi undeva pe afară, pe unde studiază, ăla micu' al lui Filat îi zice lui ăla micu' al lui Plahotniuc: „Tata are bani să cumpere toată Moldova", ăla îi răspunde: „Da, dar tata nu vinde."

PLDM, PD și PL, după declarații grave privind continuarea parcursului european al țării, s-au pus pe negociat, fără să binevoiască să informeze și presa despre ce vorbesc, însă a fost clar destul de repede că nu se înțeleg și începuse să se vorbească tot mai mult de varianta unei înțelegeri a PLDM și PD cu PCRM.

Pe 20 ianuarie, la Chișinău a apărut un adevărat comando european, care i-a invitat pe liderii celor trei partide europene în aeroport să discute și le-a pus în vedere că ar trebui să formeze o coaliție pro-europeană. La ieșirea de la discuții, părea că europenii îi convinseseră, însă doar câteva zile, PLDM și PD au anunțat că formează o coaliție minoritară. Era evident că aceasta avea să fie susținută și de comuniști.

Noua coaliție a început prin a se juca de-a premierul. Democrații aveau, prin algoritm, funcția de președinte al Parlamentului, iar Adrian Candu a fost ales, fără probleme, cu voturile PLDM, PD și PCRM. PLDM l-a propus pe Iurie Leancă, premier de când Filat fusese demis de Parlament, în 2013 și, înainte de asta, ministru de externe. Leancă este foarte bine văzut în cancelariile occidentale și bunăvoința pe care acestea a arătat-o Republicii Moldova după 2009 i se datorează în mare măsură. Odată ajuns premier, a început să dea semne de independență, care nu prea i-au convenit lui Filat.

Un semn public al diferendelor dintre cei doi a fost sprijinul declarat de Leancă, în campania electorală din România, pentru Victor Ponta, în condițiile în care PLDM este în Partidul Popular European, iar Filat l-a susținut pe Klaus Iohannis; la Chișinău se știa demult, însă, că diferendele erau mai mari decât atât. PLDM nu putea risca, însă, să nu îl propună pe Leancă, beneficiar al unui adevărat val de popularitate. Așa că a apărut Voronin, care a explicat grav, că el nu poate susține un prim-ministru care fusese vizat de o moțiune de cenzură; bineînțeles că Leancă a primit doar 42 de voturi, ale Liberal Democraților și Democraților care au rămas, carevasăzică, cu onoarea intactă.

Dup-aia Voronin a ieșit la înaintare și cu un teaser, cum ar putea sprijini el un candidat care provine din zona afacerilor și nu a mai făcut politică până acum. Și, ce să vezi, PLDM-ul a apărut exact cu genul ăsta de candidat: Chiril Gaburici, fost director al uneia dintre principalele companii de telefonie mobilă din Republica Moldova și, ulterior, director al filialei respectivei companii din Azerbaidjan.

O coincidență – bineînțeles că este doar o coincidență! – face ca Gaburici să fi fost unul dintre invitații importanți (unii spun că nici mai mult nici mai puțin naș) la nunta fiicei lui Voronin, în Azerbaidjan, unde, ulterior, presa a investigat posibila implicare a liderului comuniștilor de la Chișinău într-un scandal de corupție în care apar și companiile de telefonie mobilă conduse, pe rând, de Gaburici.

Același Gaburici este absolvent al Universității Slavone din Moldova, de limbă rusă și o adevărată pepinieră de cadre a PCRM-ului. În sfârșit, tot Gaburici se afla la conducerea Moldcell la 7 aprilie 2009, când compania a fost acuzată – lucru pe care l-a negat – că ar fi blocat convorbirile telefonice în Piața Marii Adunări Naționale, unde se aflau protestatarii.

Evident că nu a surprins pe nimeni că pe 18 februarie, la nicio săptămână de când numele lui fusese rostit prima oară, Gaburici era deja instalat în funcție de parlament cu voturile PLDM, PD și PCRM. O notă aparte a făcut Leancă – a susținut nominalizarea, dar nu a votat și în Parlament pentru Gaburici, pentru că i s-a părut imoral să voteze alături de PCRM, deși, cu mai puțin de trei săptămâni înainte de asta, nu văzuse nimic imoral în votul comun cu comuniștii pentru președintele Parlamentului. Până seara, Leancă a și trimis un comunicat din care reiese destul de clar că nu mai are de gând să stea prea mult prin PLDM.

Numirea unui premier cu sprijinul lui Voronin – care și-a încheiat guvernarea pe un ton virulent anti-românesc – a fost primită cu răceală la București, care în ultimii șase ani a fost unul dintre principalii parteneri ai Republicii Moldova și avocați ai acesteia pe lângă organismele europene. Dezamăgirea este, însă, mult mai mare la Chișinău.

Revoluția din 2009 a fost una anti-comunistă, iar oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta față de rezultatul alegerilor, care îi aduseseră, din nou, la putere pe comuniști, în urma unei presupuse fraude. PCRM a obținut 60 din cele 101 de mandate de deputat în Parlamentul de la Chișinău, suficient pentru a învesti un nou guvern, însă insuficient pentru a alege președintele țării, o condiție pentru evitarea anticipatelor.

Comuniștii aveau nevoie de un singur vot, așa-numitul vot de aur, însă niciunul dintre cei 41 de deputați ai opoziției nu a trădat – iar explicația pe care mi-a dat-o unul dintre cei mai experimentați jurnaliști de la Chișinău a fost că, deși Voronin a fost dispus să cumpere, nimeni nu a avut curajul să vândă, pentru că le-a fost frică, presiunea străzii fiind mult prea puternică.

Voronin a fost forțat să convoace alegeri anticipate și acestea au fost câștigate de opoziție, care a promis integrarea europeană, dar și elucidarea dosarului 7 aprilie și aducerea în fața justiției a celor care bătuseră sute de tineri și îl uciseseră pe Valeriu Boboc, un tânăr de 23 de ani. Prim-ministru a devenit Vlad Filat, care cu doar doi ani mai devreme fondase Partidul Liberal Democrat, cea mai puternică formațiune de opoziție.

[daily_motion src='//www.dailymotion.com/embed/video/x2f430x' width='480' height='270']

Că Vlad Filat a zis Moldova fără Voronin…

by f100000027739678

PLDM – după cum se poate vedea și din pagina de Wikipedia dedicată formațiunii, pagină care este scrisă, în mod evident, de un simpatizant al acesteia – crescuse în preferințele electoratului cu o campanie intitulată Moldova fără Voronin. Moldova fără comuniști , adică exact ceea ce a cerut și strada pe 7 aprilie.

Timp de mai bine de cinci ani, Republica Moldova a fost condusă de coaliții care, sub diferite denumiri (Alianța pentru Integrare Europeană a fost prima, Alianța pentru Moldova Europeană se numește cea formată în ianuarie), au promis reformă și integrare europeană. Cu toate acestea, Republica Moldova continuă să fie cea mai săracă țară din Europa și una dintre cele mai corupte din lume. Reformele convenite cu UE trenează, iar piața financiară nu stă deloc bine, cu trei bănci implicate întru-un scandal uriaș, ale cărui ițe nu se se știe dacă vor fi descâlcite, și un leu instabil, care a suferit acum câteva zile o cădere spectaculoasă.

Acum, comuniștii au revenit, indirect la putere. Înțelegerea dintre cei trei Vladimiri pare a fi una menită să le protejeze lor interesele deși, bineînțeles, fără un DNA care să aibă forța celui de la București, tot ceea ce ar avea de ascuns și de protejat cei trei rămâne la nivel de zvon și, uneori, de investigație în presă.

Era în seria de bancuri cu Ștefan cel Mare era unul în care, oastea moldavă aflându-se față în față cu cea a sultanului, de fiecare dată când turcii puneau un tun pe un deal, Ștefan poruncea să se înfigă un steag în dealul din față. Intrigat, Mehmet al II-lea a cerut convorbiri cu Ștefan și l-a întrebat de ce face asta, la care Ștefan a răspuns, scuipând ultima încărcătură de coji de semințe: „Pentru că mi se fâlfâie".

Economia Republicii Moldova merge prost, Transnistria rămâne unul dintre conflictele înghețate ale fostului imperiu sovietic, iar dincolo de graniță, Ucraina este în plin război și violențele au ajuns până la Odessa, ba, mai mult, Miheil Saakașvili, fostul președinte georgian, spune că Putin ar vrea coridor terestru până la Nistru.

Politicienii de la Chișinău, însă, s-au mocăit aproape trei luni, după alegerile parlamentare din 30 noiembrie, pentru a pune pe picioare un guvern. Din cauza unor calcule politice, orgolii, dispute pentru cine ce o să ia și o să primească, pro-europenii n-au fost în stare să se înțeleagă, iar formula de compromis la care s-a ajuns este un gen de struțo-cămilă politică care bate încă un cui în coșciugul revoluției Twitter din aprilie 2009.

Politicienilor de la Chișinău pare, însă, să li se fâlfâie.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre comunism:
Viciile Ceaușeștilor: de la șeptică la pișat pe stridii și sex Am petrecut o zi cu liderul Partidului Comunist Român Ce înţeleg tinerii români despre comunism din filme? Muzeul Comunismului din România va fi interstelar sau nu va fi deloc