©2016 VICE Media LLC

    The VICE Channels

      Drogurile nu sunt mereu distractive

      De Redacția VICE

      noiembrie 14, 2012
      Din rubrica 'Povești adevărate'

      Pentru că statisticle spun că voi mai mult ca sigur veţi ingera o formă sau alta de narcotice în următoarele 72 de ore şi pentru că n-aţi ajuns încă la centrul de reabilitare al Bisericii Scientologice, e destul de probabil c-o să aveţi o experienţă oribilă, care vă va marca pe viaţă şi vă va face să renunţaţi la droguri pentru totdeauna. Sau până săptămâna viitoare. Ca să vă deprim mai tare, uite câteva poveşti cu ce li s-a întâmplat altora. Cine ştie poate o să aveţi şi voi ghinionul lor în weekend.

      Ilustrații de Sam Taylor. Urmăriți-l pe Twitter la @sptsam sau vizitați-i site-ul la samtaylorillustrator.com.

      ĂSTA-I DE CĂCAT

      Într-un an o ardeam pe la camping-ul de la Bestival, băgam chetamină ca mic dejun şi mă distram al naibii de bine. Singura problemă cu un mic dejun format din chetamină e că rămâi paralizat până la prânz şi creierul tău devine un fel de burete care absoarbe litri întregi din urina de puritate 100% a lui Ernest Hemmingway. În ziua respectivă eram destul de lucid, puteam vorbi şi n-aveam senzaţia aia de detaşare cerebrală pe care o am de obicei de la K. Numai că nu eram în stare să-mi mişc membrele.

      Un prieten m-a aşezat pe un scaun de grădină, mi-a dat nişte apă şi m-a ajutat să fumez aprinzându-mi ţigara şi dându-mi să trag când îi făceam semn. Totul mergea bine până când a început să-mi ghioţăie maţul şi mi-am amintit de castronul de chilly pe care îl halisem cu o noapte înainte. Puteţi să ziceţi că aveam al şaselea simţ, o premoniţie sau pur şi simplu aveam instinctele unui om de 22 de ani, dar am ştiut sigur că urma să mă cac pe mine şi nu puteam să fac nimic ca să opresc asta.

      I-am şoptit asta amicului meu în speranţa că mă va duce la o budă ecologică sau măcar îmi va da jos pantalonii în cort. În schimb el a adunat toţi prietenii noştri de acolo şi i-a aliniat în jurul nostru. Am simţit sfincterul meu cum se contracta, dar nu-l puteam controla deloc. Astfel am ajuns să mă cac pe mine sub soarele amiezii în timp ce mă uitam în ochii a cel puţin opt oameni.

      AUTOBUZUL MAGIC

      Aveam 15 ani şi eram în drum spre şcoală cu amicul meu, Chris. Părinţii lui erau nişte hipioţi tipici, aşa că el a crescut toată viaţa cu impresia că drogurile psihedelice, beţigaşele parfumate şi sandalele erau ceva perfect normal de care orice membru al societăţii ar trebui să se bucure zilnic. Chris fusese la cules de ciupercuţe alături de taică-su şi mâncase câteva pe la opt dimineaţa, chiar înainte să se urce pe autobuz. Eu nu mai băgasem ciupercuţe, dar Chris părea neafectat de ele, aşa că am vrut să încerc şi eu, ca să nu mor prost.

      Prima oră de curs a fost interesantă. Aveam faţa roşie şi chicoteam la tot ce spunea proful. Avea vreo 60 şi ceva de ani şi-l durea în bască de ce făceau elevii la ora lui, aşa că mă lăsa să râd în pace. La a doua oră s-a stricat treaba. Când m-am aşezat aveam senzaţia că-mi lipise cineva picioarele de podea, ceea ce m-a speriat. Îmi amintesc cum profa mi-a pus o întrebare şi eu mă uitam în gol la ea cu gura deschisă. Atunci am început să scot genul ăla de sunet înspăimântat pe care îl face porcul cu câteva minute înainte să fie tăiat şi pârlit.

      Apoi am vomitat. Pe toată banca mea. Mi s-a părut ciudat că n-am fost pedepsit pentru asta, dar măcar am învăţat că nu-i o idee bună să iei halucinogene la şcoală.

      CRIZĂ TRISTĂ DE MUNCHIES

      Am fumat de curând verde pentru prima dată la o petrecere de Halloween (da, ştiu, sunt ultimul om că n-am fumat până acum – nu mă judecaţi). Mă plimbam tripată pe casa scărilor când am observat un baton de ciocolată pe jumătate desfăcut şi strivit mai jos pe trepte. Iubitul meu, care fumase şi el pentru prima dată iarbă, a alergat spre el cu viteză maximă înainte să se împiedice şi să se rostogolească pe scări. Am ţipat – nu pentru iubit, ci pentru ciocolată. El a întins mâna s-o apuce şi eu zbieram la el să-mi dea şi mie în timp ce alergam pe scări.

      M-am uitat în sus şi am văzut că erau vreo 20-30 de oameni care se holbau la mine, unii uşor amuzaţi, alţii isterici de râs. M-am înroşit la faţă şi am intrat într-un trip paranoic de la verde. Simţeam că toată familia şi toţi prietenii mei vor auzi de asta, mă vor abandona şi eu voi ajunge o nebună bântuită de vocile din capul ei, care va muri singură.

      Restul nopţii am pendulat între râs isteric şi plâns cu sughiţuri, în timp ce ţineam batonul în mână. Eram confuză şi umilită, dar măcar pot spune că-s prima femeie adultă care a plâns după o ciocolată.

      INVAZIE ÎN CORT

      Eram la Reading Festival cu nişte prieteni şi băgasem cu toţii metamfetamine. Eram tripaţi rău. Aveam impresia că acel camping era o parcare supraetajată, iar cerul era tavanul de ciment. Era dubios. Pe lângă astea mai aveam şi nişte cocaină bestială din care prizasem cu toţii mai devreme, dar mi-am dat seama c-o pierdusem pe drum. Cu mintea mea retardată m-am gândit c-ar fi uşor de găsit o biluţă mică şi albă într-un câmp imens plin de gunoaie.

      Am plecat singur s-o caut. Evident, n-am găsit-o. Am luat-o uşor înapoi spre cort. De la trip nu mai ştiam unde sunt, aşa c-am petrecut următoarele două ore dând buzna în cortul altora şi m-am ales cu urlete şi şuturi în fund. Un amic are o convorbire înregistrată cu mine pe care eu aş fi vrut s-o şteargă, în care îmi explica cum să ajung la cort. Eu spuneam „Ok, ok, da, l-am găsit" şi o altă voce zbiera „pleacă dracului de-aici, frate; e a patra oara când încerci să intri în cortul meu şi ţi-am spus de fiecare dată c-ai greşit."

      Apoi s-a auzit cum intram în cortul următor chiar înainte să se audă nişte ţipete şi o bufnitură când am picat eu după ce m-a împins tipul de acolo. Apropo, dacă vreţi să băgaţi droguri care vă fac să vedeţi tot felul de căcaturi e o idee bună să staţi pe lângă cineva care vă poate spune ce e real şi ce nu.

      NU CIORDIŢI TAXIURI

      Acum câţiva ani eu şi nişte prieteni voiam să ieşim la o bere scurtă în Brighton , pentru că aveam cursuri a doua zi. De acolo am ajuns cumva să bem un litru şi jumătate de vin fiecare şi să luăm şi câteva grame de amfetamine. Am petrecut vreo oră în zona de fumători a unui club jegos de dubstep, până să realizăm că eram prea praf ca să stăm într-un spaţiu închis, aşa că am luat-o spre plajă. Doi din grupul nostru s-au dus să se plimbe.

      A doua zi dimineaţa ei tot nu apăruseră. Glumeam c-au fost arestaţi şi zac într-o celulă, dar de fapt credeam că dormeau acasă ca porcii, ca să elimine toxinele din corp. Cu toţii am mers la facultate şi am trecut cu greu peste dimineaţă. La prânz, când nu auziserăm nimic de la amicii noştri ne-am îngrijorat şi-am sunat la familiile lor, la spitale şi la poliţie.

      Se pare că ei au ajuns în seara aia la un hotel unde au observat un taximetrist care a intrat să-şi caute clientul şi şi-a lăsat cheia în maşină. Pentru că gesturile idioate par mereu o idee bună atunci când eşti praf, ei au decis să ia taxiul la plimbare şi au mers cu el de-a lungul plajei. După un timp cel care conducea a realizat cât de proşti fuseseră, aşa că a tras pe dreapta, a lăsat motorul pornit şi a vrut să sară peste un gard şi să fugă.

      Poliţiştii i-au urmărit tot drumul după ce au fost sunaţi de la recepţia hotelului, aşa că atunci când cei doi au rămas blocaţi pe gard, a avut cine să-i dea jos şi să-i ducă să doarmă într-o celulă comodă. Tipul care a condus a avut o brăţară cu GPS la picior timp de trei luni, şi-a pierdut permisul şi a trebuit să facă serviciu comunitar, în timp ce ălalalt a rămas fără permis şi a spălat grafitti de pe pereţi timp de 80 de ore. Morala poveştii: nu fura niciodată un taxi!

      Citiţi şi alte poveşti adevărate.

      Traducerea: Mihai Popescu

      Teme: droguri, metamfetamine, chetamina, cocaina, Bestival, povesti adevarate

      Comentarii

      Top Stories