După Roșia Montană, urmează Transilvania

Mining Watch România monitorizează toate proiectele miniere propuse: Nord Tincova (CS), Deva-Muncel (HD), Certej (HD), Băița Crăciunești (HD), Bolcana (HD), Brad (HD), Rovina (HD), Bucium (AB), Baia Mare (MM), Poprad, Băișoara (CJ), Cămârzana și Aluniș (SM și MM). Google Map.

Satele, comunele și orașele Transilvaniei ar putea fi deșerturi toxice latente, dacă cele 13 proiecte de minerit pe bază de cianuri, în afara celui propus la Roșia Montană, primesc toate avizele de la autoritățile statului.

Mining Watch România, o rețea de organizații și grupuri care ține de șase pentru informarea cetățenilor despre aceste proiecte, le-a monitorizat și au conceput trei rapoarte apocaliptice. Se pare că în Baia Mare, cunoscută din 2000 și ca „al doilea Cernobîl”, compania Romaltyn Mining vrea să termine proiectul de minerit care a dus la poluarea a patru râuri, printre care Tisa și Dunăre, cu cianură. În Certej, Eldorado Gold Corporation îl are PR pe primar, care crede că proiectul nu e nociv, pentru că cetățenii „oricum sunt obișnuiți cu poluarea”. În Transilvania, alte 11 proiecte sunt pe mesele autorităților capabile să le avizeze.

Pentru întocmirea rapoartelor, oamenii de la Mining Watch au căpușat cu întrebări instituțiile care dau avize și licențe pentru companiile miniere, au luat pulsul comunităților și au pus pe tavă societății civile câteva motive de revoltă. După ce le-am citit cu sentimentul că vin vremuri foarte nasoale, i-am scris Roxanei Pencea, membră a rețelei și activă de 14 ani în Campania Salvați Roșia Montană. Răspunsurile ei la nedumeririle mele nu mi-au făcut ziua mai bună.

VICE: „România are cele mai multe rezerve de aur din Europa”, spune în raport directorul demis al Institului Geologic Român, Ștefan Marincea. De ce nu este asta o veste bună?   

Extragerea aurului este o industrie murdară: strică peisajul, calitatea aerului și a apei, corupe autorități și sărăcește comunități. România are 68 de zăcăminte care se pot transforma, în doar câțiva ani, într-un peisaj mort, plin de cratere, cu iazuri de decantare pline cu cianuri și metale grele, cu halde de steril și scurgeri de ape acide. Acordurile dintre statul român și industria minieră sunt făcute astfel încât companiile să facă profit, iar cetățenii să rămână cu riscul poluării și costurile de închidere. Mineritul modern în carieră de suprafață nici nu ar fi profitabil pentru companii, dacă ar achita costurile reale.

Pe lângă Roșia Montană, alte 13 proiecte miniere sunt în curs de avizare. Ce s-ar întâmpla dacă ar începe simultan?

În Transilvania găsim o aglomerare de proiecte miniere la distanțe de 30-50 de kilometri unul de altul, majoritatea în județele Hunedoara, Alba și Maramureș. Problemele de mediu pe care le-ar genera sunt greu de estimat și de prevăzut. Viața comunității locale și peisajul sunt primele afectate. Zonele împădurite sunt defrișate și construcțiile la suprafață demolate. Blocuri imense de piatră sunt dislocate prin dinamitare. Solul fertil necesar vegetației dispăre, iar perimetrul se transforma într-un veritabil deșert. Roca extrasă este măcinată și transformată într-un mâl toxic care conține cianură și metale grele, apoi depozitată în iazuri de decantare. Peste toate suflă vântul și împrăștie particule toxice și vapori otrăvitori.

Cine ce trebuie să facă, înainte de-a ne trezi în fața a 13 proiecte miniere gata aprobate?

Responsabili de oprirea proiectelor sunt cei vizați direct, de la pescarii care ar vedea râuri fără viață, până la producătorii locali care ar înregistra pierderi imense. Nimeni nu vrea să cumpere legume, lapte și carne dintr-o zonă poluată. Ceilalți trebuie să ne solidarizăm și să ținem cont că statul va plăti afacerea asta proastă din buzunarele noastre. În loc să dăm bani pe școli, spitale și autostrăzi, riscăm să îi dăm pe despăgubiri, sănătate publică și costuri de refacere a mediului.

Anul trecut 50 de persoane au protestat la Palatul Parlamentului împotriva modificării Legii Minelor.

Legea Minelor, în forma în care a fost supusă votului pe 10 decembrie, nu a trecut. Dar există în continuare proiecte de modificare a legii, care ar transforma orice proiect minier într-unul de interes public. Ce s-ar întâmpla dacă ar trece?

Nimeni nu va mai avea siguranța proprietății. Te-ai trezi că în subsolul casei pentru care ai făcut credit și pentru care ai muncit toată viața se află un zăcământ polimetalic. Asta înseamnă că o companie ar putea să-ți ia casa în câteva săptămâni. Dacă nu ai fi mulțumit de compensații, nu ți-ar rămâne decât să te judeci cu expropriatorul.

Dar nu toate proiectele se suprapun pe zone locuite…

Într-adevăr. Și nu orice zonă are un masiv precum Cârnicul, pentru care au sărit peste o mie de arheologi din toată lumea și care ar putea fi distrus doar dacă se face o excepție de la legea care protejează patrimoniului. Dar asta nu înseamnă că mineritul la suprafață cu cianuri este acceptabil în alte zone, fără patrimoniu. La Rovina (HD), unde nu s-a practicat niciodată mineritul, se plănuiește o mină de aur cât cea de la Roșia Montană (aproape 1 400 de hectare pentru exploatare și alte trei sute acoperite de lacul de decantare cu metale grele şi cianură).

Protest în Honduras împotriva unei legi identice. Legea a trecut, iar cetățenii au rămas complet lipsiți de apărare în fața companiilor miniere. Foto: Aryeh Shell, via.

Mining Watch suspectează Agenția Națională de Resurse Minerale că „ar putea ascunde fraude foarte grave”. Despre ce e vorba?

De la ANRM, companiile primesc dreptul să exploreze, să exploateze și să concesioneze zăcăminte. Dar sunt „vândute” netransparent, pe motiv că resursele subsolului ar avea de-a face cu siguranța națională. Așa ne trezim cu tot felul de companii care forează fără autorizații de construcție, dar care obțin avize de mediu pe bandă rulantă. Deciziile astea afectează zeci de comunități. În ultimii 15 ani, ANRM a dat peste 120 de permise de prospecțiuni și licențe de explorare. Dar website-ul lor este total nefuncțional și atitudinea angajaților foarte opacă, astfel că informațiile despre titularii permiselor și licențe sunt un secret bine păzit. Exită doar frânturi de date publice.

Știm detalii doar despre operatorii minieri care desfășoară activități de explorare precum Samax Baia Mare la Rovina, Romaltyn Mining SRL la Baia Mare, Eldorado la Deva, Certej sau Brad. Și bineînțeles despre Gabriel Resources în Roșia Montană.

Cine răspunde?

Din păcate, funcționarii nu răspund personal pentru încălcări ale legilor transparenței instituționale, iar instituțiile vinovate sunt amendate cu 600 lei pentru necomunicarea informațiilor publice. Transparența decizională ar trebui să fie o politică adevărată și sper să conștientizăm asta înainte ca o mare parte din Transilvania să devină un coșmar desprins dintr-o distopie apocaliptică.

Tone de pești din râurile Săsar, Lăpuș, Someș, Tisa și Dunăre au murit în urma accidentului cu cianură de la Baia-Mare din 2000.

În Baia-Mare, Romaltyn Mining abia așteaptă să reînceapă mineritul cu cianură care în 2000 a făcut orașul cunocut ca „al doilea Cernobîl”. Noul proiect se ridică pe urmele tragediei?

Da. Este un copy-paste grosolan, dar ne îndoim că autoritățile de mediu au învățat ceva în urma acelui accident. Cazul a produs o scurgere record de cianură, deși compania de atunci se lăuda că folosea cea mai sigură tehnologie din lume. Asumpția că poluatorul va fi responsabil în caz de accident este nejustificată. Mai ales că o companie, în cazul în care se face vinovată de scurgeri, deversări sau accidente miniere, nu mai are voie să ia decizii, le va lua statul român. Cazul Baia Mare a arătat însă că autoritățile nu erau capabile să gestioneze avizarea proiectului de minerit sau să controleze activitatea operatorului.

Cum poate fi avizat noul proiect de exploatare a aurului cu cianură de la Baia Mare?

Au fost necesari cinci ani pentru repopularea cu pește a râurilor afectate și zece pentru refacerea totală a florei și faunei. Noul proiect propus la Baia Mare încearcă să ia aviz de mediu încă din 2006. Este incredibil cum un astfel de proiect toxic este propus în mijlocul unui oraș. Uzina de procesare este construită într-o zonă locuită, iar conductele pentru transportat apă cu steril și compuși de cianură traversează Baia Mare pe o distanță de aproape 14 kilometri. Iazul de decantare este la doar 2,8 kilometri de oraș, iar digul din jurul său va fi supraînălțat în același timp cu depunerile de steril.

„Bunăstarea localnicilor” și „investițiile în zonă” sunt argumentele companiilor miniere pentru demararea proiectelor. Ce trebuie să știe despre industria minieră un om care dă peste argumentele astea?

Sunt un nonsens. În realitate, comunitatea este dislocată, strămutată forțat și înlocuită de lucrători cu calificare minimă și venituri temporare. Mineritul modern nu mai are nimic în comun cu imaginea idilică a minerului care coboară în subteran. Este un proces chimic, pe suprafețe inimaginabil de mari, care lasă în aer cantități imense de substanțe toxice, în contact cu pânza freatică și curenții atmosferici. Industria mineritului cu cianuri pare să fi dezvoltat nejustificat o cultură a infailibilității. Se prezintă cu emfază cele mai noi tehnologii, care aparent nu dau gresș. „Riscul scăzut” este rar chestionat de autorități. Cel real nu este niciodată evaluat corespunzător. Nu există norme de prevenire și garanţii financiare adecvate. Producerea unui accident este doar o chestiune de timp.

Mulțumesc, Roxana.