Iarba și bunele maniere – Efectul amplificator

Prima lună din facultate e o perioadă în care tinerii, aflați pentru prima oară pe cont propriu, țopăie ca niște atomi într-o configurație chimică ce tocmai prinde formă, lipindu-se de elemente compatibile pentru a lua decizii proaste, fără să țină cont de responsabilități.

În primele trei zile, m-am anturat cu niște tipi de pe etajul meu și am căzut toți lați într-un nor de fum și bășini de bețivi. Acești băieți sunt acum bărbați, iar câțiva dintre noi am rămas buni prieteni până în ziua de azi. Ca adulți, suntem destul de responsabili, plătim chirie, facturi, avem cariere în domeniul comediei, educației, filmului, afacerilor și jurnalismului.

La fel ca mulți adulți funcționali de vârsta noastră, încă fumăm zilnic, fără să fim prăjiți. Toți în afară de Marv. După ce și-a dat doctoratul în depravare și a avut pierderi nasoale de memorie timp de patru ani, Marv s-a așezat la casa lui – are job, prietenă, s-a lăsat de băut (deși e irlandez). S-a lăsat și de iarbă complet, mai fumează de două ori pe an.

Oricine fumează iarbă zilnic după care ia o pauză va descoperi că i-a crescut sensibilitatea la THC. Și toată lumea știe că atunci când combini iarba cu alcoolul, te ia greața și amețeala. Weekendul acesta, când ne-am reunit cu toții de ziua Sf. Patrick, Marv a avut ocazia să experimenteze aceste două binecunoscute adevăruri.

Marv s-a văzut deodată liber și l-a apucat teribilismul. A băut mult mai multe beri decât ar fi băut în mod normal și când am scos și whiskey-ul, i-a pus capac total. A continuat să facă pe invincibilul și când am scos iarba, fumând cot la cot cu noi și râzând în gura mare. Dar în câteva minute, i se citea pe față disperarea.

Nu observasem că era ceva în neregulă cu el, pentru că adoptase o poziție de siguranță. Stătea pe canapea drept, cu coatele sprijinite de genunchi și își ținea capul roșu în palme, încercând să adoarmă. Ne-am dat seama că aveam o problemă de rezolvat abia când a venit timpul să mergem acasă și a trebuit să-l ridicăm de pe canapea.

Bietul Marv a sărit în sus și a căzut imediat pe un scaun. Schimbarea de poziție i-a întrerupt somnul și următoarea etapă nu se putea petrece decât la baie, spre care s-a repezit disperat.

Marv și-a petrecut următoarele ore într-o cameră a groazei. Auzeam sunete – dureroase și triste, sunete ale unui corp ce-și pedepsea stăpânul că nu s-a purtat frumos cu el. Înainte să-l lăsăm, l-am întrebat dacă era ok. „Sunt bine”, a murmurat prin ușă.

Azi dimineață, l-am găsit pe Marv înfofolit în haine pe podea și arătând groaznic. Primul dintre noi care a intrat în baie și a văzut consecințele nopții trecute, a spus: „Arată ca și cum cineva i-a băgat o ciocolată în cur unui câine și câinele s-a târât pe fund, cum le place lor să facă. Și deasupra, cineva a turnat bere. Nu știu ce-i acolo, serios.”

Noi ceilalți am văzut cu toții dezastrul și apoi ne-am întors la Marv. L-am găsit foindu-se. S-a uitat la noi și a început să întrebe: „De ce vă uitați așa la mine? Unde-mi sunt pantofii? Miroase a vomă.” S-a ridicat să ne explice.

„M-am dus să vomit. După ce am vomitat, a trebuit să mă cac. După o diaree explozivă, iar am vomitat. Așa că tot mă fâțâiam deasupra toaletei, ba cu gura, ba cu curul, căcându-mă și vomitând, iar un acces de vomă a fost atât de violent încât când eram aplecat peste budă, m-am căcat pe covorașul din baie.”

Eram total șocați. Asta ar fi fost destul de șocant și în perioada facultății, darmite acum. Nu eram pregătiți să ne întoarcem în baie. Nu chiar acum. Cu regret în privire, Marv și-a pus haina și a ieșit să cumpere produse de curățat. Am așteptat cu toții, abținându-ne să ne pișăm.

Odată ce lucrurile au reintrat pe făgașul normal, am avut ocazia să discutăm despre ce s-a întâmplat, pentru că deși Efectul Amplificator era probabil de vină pentru vomă, am căzut de acord că diareea era un semn de corp deteriorat înainte de vreme. Dă-o-n pula mea, Marv. Ai grijă de tine.

Acum stăm toți în cerc și fumăm, iar Marv refuză să tragă un fum, în ciuda insistențelor noastre că nu-i va face niciun rău fără alcool. Nu reușim să-l convingem. În mod ironic, singurul mod de a-l face să fumeze e să-l îmbătăm iar. Acum că suntem desensibilizați după ce s-a petrecut aseară, începem să ne întrebăm dacă putem sau nu să-l facem să se cace iar pe el. Chiar acum o să-mi joc rolul meu și o să-l conving să mănânce niște chili care mi-a rămas prin frigider.

Dumnezeu să te aibă-n pază, Marv.

@ImYourKid

Traducere: Oana Maria Zaharia