FYI.

This story is over 5 years old.

Advertorial

Ești #pebune cu tine însuți și cu ceilalți?

E de la sine înțeles că mai nimeni nu e sincer, iar lumea nu mai acordă prezumția de nevinovăție, ci invers.

Toată lumea minte. E deja un clișeu să spun asta, dar se întâmplă atât de des și a ajuns atât de firesc, încât e de la sine înțeles că mai nimeni nu e sincer, iar lumea nu mai acordă prezumția de nevinovăție, ci invers. Ultimul lucru sincer pe care l-am spus unei prietene a fost că tipul pe care-l place nu o place înapoi la fel de mult și, spre surprinderea mea naivă, tipa n-a fost mulțumită, iar eu m-am transformat într-o negativistă. Mie mi se pare cel puțin refreshing să dai de-un om pe bune, care să le zică sincer, în cel mai autentic mod cu putință. E ca și cum ai mânca Crispy Strips de la KFC, ești spicy la suprafață și hot pe interior, că tot au acum campania „Oameni pe bune. Povești pe bune. Pui pe bune", care promovează autenticitatea. Așa că am ieșit pe stradă să văd cât de sinceri și pe bune mai sunt oamenii astăzi.

Publicitate

VICE: Salut, cum încerci tu să demonstrezi că ai dreptate și să arăți adevărul?
Mido: Chiar acum mă întâlnesc cu cineva căruia am încercat să-i demonstrez că am dreptate. Fac asta zilnic, prin tehnici de manipulare. Totul se desfășoară la nivel psihologic, dar mă iubesc suficient de mult cât să nu mă risc de dragul adevărului, să nu fac chestii extreme. La modul general, când riști să pierzi oameni, riști să te pierzi pe tine de fapt.

Când ai fost ultima oară sincer cu părinții tăi?
Pe părinții mei i-am mințit în trecut, de vreo patru ani nu-i mai mint. De exemplu, acum patru ani nu le-aș fi spus că am pierdut un an de facultate. Dar recent le-am spus adevărul și am primit o reacție pozitivă. Mi-a fost cumva rușine să le zic, dar s-a simțit mai bine să spun adevărul.

VICE: În ce măsură e ok să minți?
Robert: Asta e o întrebare dificilă. Consider că uneori e ok, când vrei să împiedici pe cineva să pice într-o situație penibilă. De exemplu, când te întreabă cineva cum arată înainte să iasă din casă.

Și nu e mai penibil să iasă în oraș arătând urât?
Nu știu, da. Depinde foarte mult și de relația cu persoana respectivă.

Care-i persoana pe care o minți cel mai des?
Pe mine mă mint cel mai des. Îmi spun că nu sunt în stare să fac un anume lucru, îmi tai craca de sub picioare. Dar zilele astea am participat la un seminar și am început să devin mai sincer cu mine.

Cât de departe ai merge pentru a demonstra că ai dreptate?
Îmi expun părerea și propriul adevăr, dar uneori nu e suficient și nu sunt dispus să merg la extreme pentru asta.

Publicitate

VICE: Când a fost ultima oară când ai spus adevărul părinților despre ce faci în București?
Mihaela: Obișnuiam să-i mint în legătură cu notele. Nu spuneam că am luat zece în loc de cinci, dar omiteam să spun nota. Ultima oară am fost sinceră cu ei anul ăsta și asta pentru că mă maturizez. Ei erau super stresanți, mă sunau non-stop, mă întrebau de note, făceau urât dacă erau mici. Am izbucnit, le-am spus adevărul, tot ce aveam pe suflet: Uite, față de alții, notele mele sunt chiar bune și nu e ok să va comportați așa. În urma chestiei ăsteia, s-au apropiat mai mult de mine și în general a fost mult mai ok relația noastră.

Consideri că minciuna prin omisiune te face mai puțin sincer?
E un fel de a ascunde, dar n-o consider minciună.

Apropo de note, ai fost vreodată super sinceră cu vreun profesor, în ciuda riscurilor?
Nu, dar mi-ar fi plăcut. De exemplu, n-am învățat de multe ori și mi-aș fi dorit să spun ,,Efectiv nu am chef, nu îmi place să învăț!", dar am recurs la minciuni și scuze de genul ,,m-a durut burta". Dacă aș fi fost sinceră, m-ar fi ținut minte și asta mi-ar fi afectat notele. Deci are și adevărul consecințele lui.

VICE: Văd că ai un trandafir în mână, te duci la întâlnire?
Alex: Nu, mă văd cu iubita.

Care a fost ultimul lucru sincer pe care i l-ai zis?
Nu știu, dar mereu îi spun în față dacă nu-mi convine ceva. Noi încă suntem la începutul relației și nu am multe chestii de zis, dar dacă am, nu le păstrez pentru mine. În trecut, mi-am asumat riscul adevărului cu un prieten - el e medic, ca mine - și începuse să facă tot felul de chestii cu corpul lui, își făcuse părul într-o coadă dubioasă, își pusese flesh-uri, iar treaba asta nu e privită tocmai ok pentru un medic. Inițial, am încercat să bat apropouri, până când i-am dat un soi de ultimatum. Încă mai are chestia aia în ureche, dar nu mai are coada.

Publicitate

Apelezi des la minciuni albe?
Foarte des. Sunt medic, mă obligă profesia. Nu pot să îi spun direct pacientului că o să moară, îi spun că mai vedem. E oarecum constructiv.

Ți-a mulțumit vreodată un pacient pentru sinceritate?
Da. I-am spus că nu o să mai aibă splină pentru că a căzut acum vreo două luni. I-am spus și că va trebui să renunțe la sportul profesionist. L-a distrus chestia asta, dar mi-a mulțumit pentru sinceritate. Sunt și genul de oameni care preferă adevărul.

Cât de departe ai mers ca să demonstrezi că ai dreptate?
Sunt foarte încăpățânat, merg până în pânzele albe cu argumentul. Mă cert, încerc să demonstrez. Chiar astăzi am avut o situație de genul, nu găseam noi o parte din instalația aparatului de la spital și colega mea insista că eu l-am pierdut. M-am dus la persoana responsabilă cu sterilizarea și a recunoscut că el l-a pus aiurea.

Și i-ai scos ochii tipei după?
Da, ceva de genul.

Tu ai prefera ca oamenii să fie pe bune cu tine sau pe ocolite?
Eu recunosc, nici ca mine nu e bine, de multe ori îl faci pe om sa se simta penibil. De multe ori, se supara oamenii pe mine, dar ar trebui sa fie o cale de mijloc. Adevărul doare de multe ori, și deși necesar, problema minciunii e că mereu se află și doare și mai rău. E o balanță.

VICE: Ce e mai sănătos, să fii sincer și direct sau să iei oamenii pe ocolite?
Basil: Depinde cât de delicat e subiectul. Uneori trebuie să-i gâdili pe oameni, să-i duci cu zăhărelul. Dacă nici asta nu merge, mai bine le spui ,,mă, ești prost".

Publicitate

Cum le spui rudelor tale că nu-ți place mâncarea lor?
Mă holbez la ea și n-o mânânc. Spun direct ,,eu nu mănânc nimic de aici". La fel cum eu îi spun mamei când nu-mi place mâncarea ei, așa-mi spune și ea mie când nu-i place mâncarea mea.

Ai spus vreodată adevărul într-o situație în care știai că era riscant s-o faci?
Da, noroc că eram beat. Alcoolul ajută la adevăr. De exemplu, cu cel mai bun prieten. El se laudă foarte mult că în loc să le plătească el pe tipe să facă sex cu el, ele îl plătesc pe el. Mi se pare foarte aiurea să aud asta, uau, ți-a dat o tipă o cutiuță Lego făcută-n China pentru prestația ta și tu numești asta ,,plată". Sau bani de taxi. I-am spus că e foarte prost că spune chestia asta și mai ales că o zice asta altor persoane, mai ales necunoscute. I-am spus adevărul, mai ales că mâncatul de căcat devenise pentru el ceva patologic.

Și care era riscul?
Păi tipul face box Thailandez, deci… s-a supărat că i-am spus adevărul, dar s-a calmat după ce mi-a tras un pumn.

VICE:Cand e ok să minți și când nu?
Andra: Când e spre binele celuilalt pe care-l minți. Minți ca să faci un bine, ceea ce în esență nu e bine. E greu de explicat și de pus minciuna în context bun… Eu sunt sinceră. Din cauza asta, deseori mi se spune că sunt rea, dar prefer așa.

Care-i cel mai sincer lucru pe care i l-ai spus iubitului?
I-am spus că eu sunt mai deșteaptă decât el.

Și cum a reacționat?
Păi, știa și el că e adevărat.

Publicitate

I-ai spus vreodată cuiva adevărul, când nu trebuia?
Îmi amintesc de o întâmplare, mai mult accidentală. Mă certasem foarte tare cu o prietenă din liceu și ca să mă descarc, îi trimiteam mesaje altei colege despre ea. Îi spuneam cât de proasta e și cât de tare mă enerveaza, dar în loc să-i trimit respectivei, i-am trimis tipei pe care o bârfeam. Nu mi-am cerut scuze, ea mi-a ,,mulțumit" pentru compliment și i-am spus ,,cu plăcere". Nu regret, e bine că a aflat adevărul. Nu mi-aș cere scuze pentru chestii care sunt adevărate.

În ansamblu, ce-i mai sănătos, o minciună albă sau adevărul verde-n față?
Adevărul. Chiar dacă doare și nu îți convine când îți zic, e mai sănătos, pentru că o minciună mică plus o minciună mică plus o minciună mică se fac o maaare minciună. Și când o întreb pe o prietenă cum îmi stă îmbrăcată în ceva, trebuie să-mi spună adevărul dacă arăt ridicol, de-aia am încredere în ea.

E mai greu să spui adevărul unei fete sau unui băiat, din experiența ta?
Cred că unui băiat. Adică sunt mai sincere cu prietenele mele decât cu băieții, față de care am o reticență, pentru că sunt mai orgolioși.

VICE: Cât de des sunteți super sinceri cu oamenii din jur?
Silviu: Aproape tot timpul.

Voi când ați fost ultima oară sinceri unul cu celălalt?
Silviu: Ea e foarte sinceră… Mi-a spus că parcă mă îmbrac în uniformă, că am doar trei haine pe care le port. Nu m-am supărat, am apreciat.

Publicitate

Mădălina: Eu sper că e mereu sincer, nuuu?
Silviu: Mhm.

Dar ultima minciunică albă?
Mădălina: Păi el îmi spune că ajungem mai repede în locuri decât ajungem de fapt, ca să nu plecăm mai devreme. ,,Da, da, să știi că metroul face fix trei minute între stații, calculat la fix și un minut cât mai urcăm scările". O face ca să nu ma enervez că plecăm prea târziu.

Silviu: Prin omisiune…
Mădălina: Bine că urmează o călătorie lungă cu trenul, ca să-mi povestești despre lucrurile pe care omiți să mi le zici.

Ce e mai sănătos, adevărul sau ocolișul?
Mădălina: Adevărul, dacă poți să-l împachetezi astfel încât sa nu sune foarte rău. Mie așa mi-ar plăcea să fiu tratată, cu un adevăr blând.

În concluzie, în loc să fie spicy la suprafață și hot pe interior, majoritatea oamenilor apelează la diverse minciuni albe pentru a-i proteja pe alții de situații penibile sau incomode, dar este gestul ăsta altruist sau egoist? Cât de sincer poate fi cineva cu el însuși, încât să-și recunoască că uneori, o minciună albă îl pune în primul rând pe el într-o lumină mai bună și abia apoi pe celălalt? Nu știi? Gândește-te cât mănânci niște aripioare picante.

Vezi și:
Zece motive pentru care Ploieștiul e un oraș nasol
Toate scenariile pe care Turcescu n-a apucat să le spovedească
Am vorbit cu reporterița iubitoare de iarbă de la Alaksa News, care și-a dat demisia în direct la TV