FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Europa urăşte ACTA

În timp ce grecii şi-au petrecut weekendul luptându-se din cauza sărăciei, restul Europei s-a unit să declare război înţelegerii ACTA.

În timp ce grecii și-au petrecut weekendul luptându-se între ei pe străzi din cauza sărăciei, protestatarii din restul Europei s-au unit să declare război înțelegerii ACTA. Demonstrațiile care au avut loc în peste 200 de orașe au urmat săptămânilor de proteste din Polonia și Suedia, susținute de Anonymous și de Partidul Piraților din Europa.

Dacă urmăriți cumva unul dintre multele conturi Anonymous pe Twittersau intrați pe reddit, aveți destule cunoștințe despre ACTA. Dacă nu faceți niciuna din astea (sau dacă nu știți exact ce este), vă amintiți legile alea oribile care amenințau libertatea internetului după blogurile de tehnologie (și de ce nu ne-am lua? Eu de acolo îmi trag toate credințele morale și spirituale) trăim în prezent în filmul Matrix. Sunt ei împotriva noastră.

Publicitate

Până acum, ACTA a fost ratificată de Statele Unite, Australia, Canada, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud și câteva părți ale Europei, dar mai sunt niște state care ezită (cel mai recent e Germania). Deci, deși gigantica industrie de divertisment din State încă îi oferă bossului RIAA Cary Sherman farfurii cu rahat pe care să le arunce în oricine îndrăznește să se opună ACTA-ei, mai e totuși o șansă ca înțelegerea să fie învinsă.

Pentru a înțelege dimensiunea protestelor de sâmbătă, iată o hartă interactivă Google cu câte un semn pentru fiecare protest. S-a zis chiar că n-au mai fost atâția oameni supărați pe străzi într-o singură zi de la demonstrațiile împotriva războiului din Irak.

În ciuda sugestiilor de uniforme de prost gust pentru protestatari de pe wall-ul de Facebook al protestului din Londra, m-am luat și eu după un grup de persoane care se simt persecutate de despoții drepturilor de autor.

Iată-i aici transmițând un mesaj de bun gust ambasadei Statelor Unite.

Iar aici îi cer reginei să nu strice internetul. (Mie personal mi-ar plăcea s-o întreb dacă știe ce e internetul.)

Iată niște anonimi în fața Big Ben-ului. Ne arată de ce hanoracele A&F nu apar în filmele distopice.

Tipul ăsta, care iubește metalul, urăște legea drepturilor de autor și deține cel puțin trei creioane colorate.

Cât am fost acolo, m-am întâlnit cu liderul Partidului Piraților, Loz Kaye, cu care am reușit să vorbesc după ce s-a oprit din urlat într-o portavoce.

Publicitate

Loz Kaye.

VICE: Salut, Loz. A ieșit bine, nu?

Loz Kaye:Da, mă bucur să văd că a ieșit atâta lume.

Am văzut câtă lume urăște ACTA pe internet. Ce zic alții prin alte părți?

Doctori Fără Frontiere au criticat efectele ACTA asupra posibilității lor de a trimite medicamente salvatoare de vieți oamenilor care au nevoie de ajutor umanitar. Asta nu e ceva mărunt, e o problemă de viață și de moarte.

Voiam să te întreb o întrebare al cărui răspuns nu pare să-l cunoască nimeni: cine, mai exact, a scris ACTA?

Asta e chiar una dintre principalele probleme. Avem o listă de oameni și grupări care au fost invitați la negocieri. Dar nu știm dacă au fost pro sau contra sau au fost acolo doar ca să bea cafea. Asta demonstrează că s-a negociat cu ușile închise. Știm că anumite țări au fost implicate tot timpul: Statele Unite, Japonia și Canada. La fel și UE.

Crezi că asta e principala problemă cu ACTA – legitimitatea?

Chiar dacă accepți argumentul că ar fi un lucru bun, nu merită luată în calcul pentru că Brazilia, India, China și Rusia nu sunt implicate. Dacă vorbim de lucruri contrafăcute, n-are rost să semnăm nimic dacă nu e implicată China.

Care e regina chestiilor contrafăcute. Mai sunt țări care n-au semnat dar care vor fi afectate? Dacă ești din Mexic, de exemplu, și încalci legea drepturilor de autor cu o firmă din State, poți fi predat guvernului țării respective?

Cu asta ne confruntăm acum. Richard O'Dwyer, un student de 23 de ani din Sheffield Hallam, e amenințat cu extrădarea și o sentință de zece ani de închisoare în State pentru că a pus bazele unui site numit TV Shack. TV Shack doar producea linkuri, ceea ce nu e ilegal în Marea Britanie, dar e amenințat cu extrădarea. Statele Unite deja își arată colții. Poți primi o sentință mai mare pentru copierea pieselor lui Michael Jackson decât doctorul care l-a ucis. Asta e realitatea în care trăim.

Publicitate

Ce e mai periculos pentru libertatea internetului? ACTA sau precedentul creat pentru  limitările viitoare?

Păi scrie în piatră programul fundamentaliștilor pro-copyright. Pentru că e o înțelegere internațională, dacă o ratificăm în Marea Britanie, nu putem să dăm înapoi decât încălcând un tratat internațional.

Am auzit că se vor controla la granițe laptopurile și iPhone-urile?

Limbajul folosit în tratat e destul de vag cât să permită și asta. Academicienii europeni în Drept au declarat că, în ce privește controlul la granițe, legea actuală UE va fi întrecută.

Dacă am ajuns să fim controlați de ofițerii de la graniță din partea Sony sau Disney, e clar că o problemă civilă s-a transformat într-o problemă legală, nu?

Exact, e o schimbare enormă. Dezlănțuie polițaii drepturilor de autor.

O să fie mai greu să punem bazele unor afaceri noi?

Va ucide inovația. Ai fi nebun să-ți faci un cont pe Facebook, Twitter sau Flickr dacă se aprobă chestia asta. Ai avea nevoie de o armată de avocați ca să fii sigur că nu încalci legea.

Am impresia că oricine are responsabilitatea de a stopa ACTA, fie că e IP, website sau utilizator.

Da. Chestia e că toată lumea e implicată. Toți va trebuim să luptăm ca să ne acoperim spatele, ceea ce ne va împiedica să ne asumăm riscuri și va impune dominația marilor companii. Vor fi sancționați până și oamenii care „ajută sau contribuie” la încălcarea drepturilor de autor, ceea ce e chiar aberant.

Publicitate

După părerea ta, crezi că internetul ar trebui să-și concentreze mânia pe banii care provin de la RIAA, PhRMA și alte grupuri mari de lobby americane, sau responsabilitatea e doar a celor care fac legile?

E evident că marile grupuri de divertisment au făcut presiune să se ajungă la asta, la toate nivelurile, atât național cât și internațional. Dar oamenii care poartă responsabilitatea sunt politicienii fiecărei țări. Ce e nemaipomenit de frustrant e că nu e nimeni în politică care să înțeleagă cum funcționează internetul. Unul dintre principalele critici aduse actului SOPA a fost contribuția prea mică a oamenilor din domeniul tehnic. Evident că faci legi proaste dacă nu rogi pe cineva să-ți spună ce înseamnă ele.

Dacă ACTA e blocată de UE, ce se va întâmpla cu înțelegerea în alte țări ca SUA sau Japonia? S-ar termina cu ACTA?

ACTA ar fi clar într-o poziție dificilă. Acele câteva țări vor avea un tratat inutil, care și-ar pierde sensul.

Chiar dacă ACTA va fi respinsă, o să ne confruntăm în continuare cu astfel de probleme?

Va fi greu să luptăm pentru drepturile digitale în următorul deceniu. SOPA a fost o victorie importantă, dar nu a dispărut de tot. Mai e, de exemplu, Actul de Economie Digitală, care se târăște spre noi ca un zombie infect. Dar devine evident că susținerea unor astfel de tratate poate fi toxic, din punct de vedere politic.

Mulțumesc, Loz. Succes cu protestul!

Acestea fiind spuse, am dispărut amândoi în marea de măști Guy Fawkes.

Publicitate

Mai târziu, am vorbit cu un jurnalist de la o televiziune importantă prezent la protest. Mi-a spus că șefii lui au încercat timp de săptămâni întregi să-i convingă pe politicieni să vină să vorbească despre ACTA. Niciunul n-a acceptat, totuși; întreaga elită politică a Europei e în stand-by. Fie încep să realizeze că vântul își schimbă direcția și evită un eșec politic, fie își dublează eforturile pentru a impune ACTA cu forța, îngropându-și capetele în nisip în timp ce toată lumea dă cu pietre în direcția lor.

Dacă vorbim de ultima situație, atunci așteptați-vă să vedeți tot mai mulți astfel de oameni pe străzi.

@joshuahaddow

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citeşte şi: 

VOX POP: Ce cred sătenii din Motru despre ACTA?

STOP ACTA. Fotografii de la Cluj

STOP ACTA. Mai Utilizaţi Internet Explorer?

STOP ACTA. Piaţa Universităţii a fost tăguită

„Vreau să cred că Parlamentul European poate opri ACTA“- Amelia Andersdotter, piratul din Parlamentul European