Un tip a inventat o variantă pacifistă de jucat Grand Theft Auto

Prin ianuarie, un utilizator YouTube cu numele „goldvision”a prezentat Grand Theft Auto Pacifist, proiectul lui prin care urma să navigheze ultima parte a faimoasei francize nihiliste într-o manieră independentă de durere și suferință. Rezultatul a fost un amestec captivant de autoanaliză introspectivă și cinetică de joc, ca să nu mai spun una dintre cele mai unice abordări de critică culturală din ultimele decenii.

Au trecut patru episoade și experimentul n-a decurs chiar lin: eroul nostru a fost deja obligat să jefuiască un magazin de băuturi alcoolice, să intre într-o cursă pe bani și să cheltuie 1090 de dolari pe când încerca să plece dintr-un magazin de pantofi fără să cumpere nimic. Totuși, a rămas mai mult sau mai puțin loial principiilor sale.

M-am întâlnit cu goldvision, pe numele lui real Jeremy Mattheis, în barul exagerat de scump al unui hotel vizavi de Staples Centre.

VICE: Ce te-a inspirat să faci Grand Theft Auto Pacifist?
Jeremy Mattheis: Cred că non-gamerii au o părere proastă despre comunitatea gamerilor. Grand Theft Auto ilustrează violență și din această cauză, mulți presupun că promovează și cauzează violență. Nu cred că e adevărat și am vrut să arăt că, până și în Grand Theft Auto, e posibil să nu fii nociv și să supraviețuiești prin interacțiune pacifistă cu alte ființe. Și prin ironie.

Cum te descurci?
E foarte eliberator să nu te simți obligat să urci în topul sistemului impus de violență și hoție, dar în același timp, te întrebi mereu care e următorul pas. Libertatea de a nu completa misiuni și de a nu vâna alți jucători pentru puncte mă ajută să apreciez lumea mai mult, dar e mult mai dificil decât am crezut să găsești soluții creative la probleme în loc să folosești arma.

Ești tentat să-ți trădezi principiile uneori?
Uneori, jocul mă obligă să am o armă la mine. Chiar dacă îmi arunc pistolul când mă deloghez, am două pistoale noi când mă loghez din nou. Evident că asta îi ajută pe unii jucători mediocri, dar pe mine mă obligă să fiu perceput drept un oponent, deși nu am intenții violente. În plus, am jucat de șapte ori, în feluri diferite, Grand Theft Auto și mi-a intrat în obișnuință să fur o mașină când vreau să ajung undeva, e un impuls natural. Trebuie să lupt împotriva acestui impuls și e suprinzător de dificil.

Speri să încurajezi alți jucători să se alăture cauzei?
Nu sunt sigur dacă voi reuși să îi explic succint și convingător unui alt jucător ce încerc să fac în timp ce aruncă cu grenade în mine, dar sigur o să încerc

De ce folosești un pseudonim?      
Inițial, când am început să fac videoclipurile, le-am lansat cu numele meu. Dar sincer să fiu, e mai distractiv să am un personaj pe care să-l explorez și să-l dezvolt. Separarea asta dintre joc și realitate face proiectul mai flexibil. În plus, vă mărturisesc că citesc comentariile de la videoclipuri pe YouTube și când faci asta, cel mai bine e să te separi de personajul tău.

Îți faci griji că o să riposteze criticii jocurilor video care-și folosesc numele reale, precum Anita Sarkeesian?
Jocurile video sunt încă în dezvoltare. Se apropie în multe feluri de era televizoarelor alb-negru. Așa că oricine vrea să contribuie la dezvoltarea acestei forme de artă trebuie acceptat, fie că are un punct de vedere critic sau nu. E o problemă în cadrul comunității jocurilor video. Mulți oameni sunt furioși și se lasă conduși de mânie.

Ai trăit asta pe pielea ta?
Oamenii se plâng că nu joc jocul corect – că există un mod corect și unul greșit de a te juca. Am experimentat multă furie în joc. Mă plimb pe-acolo, pur și simplu, când cineva îmi vede numele și-și spune „Aha, ia uite-l pe pacifistu’ ăla.” Eu îmi spun: „Super, a apărut un prieten”. Și deodată sunt împușcat în ceafă.

Am observat că mori o grămadă în videoclipurile tale.
Ador să explorez o lume în care poți fii ucis. Moartea e omniprezentă în jocurile video. Jucătorii se obișnuiesc cu chestia asta, dar non-gamerilor li se pare nociv să vadă pe cineva murind sau să ucidă pe cineva. Sunt lucruri pe care nu le întâlnești în viața de zi cu zi și tocmai asta mă atrage.

Nu ți se pare că te distanțează de lumea reală?
E doar diferit. În momentul de față, jocurile video mi se par un fel de involuție. Ai restricții, nu poți face tot ce ți-ai dori. E ca atunci când intri într-o mașină: poți merge repede sau încet, faci stânga sau dreapta, dar nu poți comunica cu adevărat cu celelalte mașini. N-ai decât un claxon. Deci toți suntem niște ființe tăcute care conduc de colo-colo. La fel e și în jocurile video. Poți vorbi cu ceilalți oameni, dar nu poți face un tablou pe care să-l dai cadou cuiva. Ai un număr limitat de interacțiuni.

Și te atrage chestia asta?
Îmi place ideea de a explora și a trăi ceva dintr-o perspectivă diferită. Dacă definești arta ca exprimare printr-un anumit mijloc, atunci jocurile video sunt mijlocul meu de a mă exprima, iar calea pe care o urmez prin lumea virtuală e arta mea.

@charlielyne

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre jocuri video:

GIF-uri stilizate după unul dintre cele mai tari jocuri video
Femeile nu sunt discriminate în jocurile video
Avatarurile sexi le încurajează pe femei să se obiectifice în viața reală
În jocul ăsta video, singura ta dorință e să te sinucizi