Am vorbit cu scriitoarea care s-a plimbat o lună prin satele iradiate din jurul Cernobîlului

„Nu mi-e frică de nimic", spune bătrâna Maria Shovkuta și se încruntă spre cameră. Ea și alte în jur de două sute de persoane trăiesc astăzi pe unul dintre cele mai toxice petice de pământ de pe planetă, în satele din apropierea reactorului nuclear distrus în explozia de la Cernobîl.

Încă de a doua zi după accidentul din 26 aprilie 1986, toți locuitorii din zonă au fost evacuați. În anii următori, unii s-au întors, în ciuda interdicției impuse de autorități și a pericolului invizibil din aer, sol și vegetație. Dintre ei, puțini au rămas, majoritatea femei bătrâne.

Povestea lor o afli în documentarul The Babushkas of Chernobyl, care a rulat în cadrul Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, la Tulcea, între 16 și 19 iunie 2016.

Dar cu mult înainte ca regizoarele Holly Morris și Anne Bogart să le viziteze pe bunicile din Cernobîl, a făcut-o scriitoarea de origine ucraineană Mary Mycio, citată și în documentarul celor două. În cartea ei, Pădurea Wormwood: O istorie naturală a Cernobîlului, Mycio descrie un Cernobîl distrus de oameni și recâștigat de natură.

Am vorbit cu ea despre vizitele în orașul părăsit, despre locuitorii care au ales să rămână în casele lor în ciuda pericolului invizibil și despre cum crede că va arăta Cernobîlul peste o mie de ani.

VICE: Te-ai născut în Ucraina, dar părinții tăi s-au mutat în SUA când aveai un an. Când te-ai întors pentru prima dată?
Mary Mycio: Am revenit în 1989 ca turist pentru că devenise mai ușor pentru ucrainienii din diaspora să obțină vize. Înainte de asta, autoritățile ne priveau cu suspiciune. Era dificil și să dai un telefon sau să trimiți o scrisoare în Ucraina. În timp ce la Moscova sistemul începuse să se deschidă, schimbarea a ajuns mai târziu în Ucraina, care era ținută sub un control mult mai strict. Dar în 1989, puteam da telefon de la New York la Kiev. Iar în orașe din vestul Ucrainei, precum Lviv sau Ternopil, începuseră manifestații de stradă. Au fost niște vremuri foarte emoționante.

Unde erai în aprilie 1986, când s-a produs accidentul nuclear de la Cernobîl?
Tocmai mă mutasem de la New York la Los Angeles să lucrez într-o firmă de avocatură specializată pe drepturi de proprietate intelectuală. Eram la birou când m-a sunat un prieten să-mi spună că o bombă nucleară a explodat în Ucraina. Am crezut că o parte a planetei fusese distrusă și a fost foarte dureros să-mi imaginez.

Zece ani mai târziu, pe drumul spre Cernobîl, ce te așteptai să găsești aici?
Îmi imaginam un peisaj lunar mort, ca o parcare asfaltată, munți de cenușă și un cer gri. Prima dată când am ajuns la Cernobîl, în 1996, era iarnă și pământul era acoperit cu zăpadă. Îmi programasem vizita intenționat pe timpul iernii pentru că zăpada oferă protecție împotriva radiațiilor. Dar am fost șocată să văd că locul înverzea și că sălbăticiuni ca porci mistreți și căprioare trăiau acum în zonele din care oamenii fuseseră evacuați. Am găsit un adevărat sanctuar sălbatic.

Cât timp ai petrecut în Cernobîl și ce precauții ai luat pentru a limita expunerea la radiații?
Am stat cam o lună acolo. Vizitele durau, de obicei, cam între una și trei zile. La primele vizite, controalele radiațiilor erau încă foarte stricte. Trebuia să schimbi mașinile înainte de a intra în zona din apropierea reactorului. De asemenea, trebuia să ne schimbăm hainele. Dar pe timpul documentării mele pentru carte, nivelul radiațiilor coborâse mult. Am mers cu mașina mea de la Kiev în cele mai radioactive zone. Nu mi-am luat măsuri suplimentare, în afară de a mă îmbracă în haine vechi pe care le aruncam apoi pentru că puteau fi contaminate cu praf radioactiv. Și nu stăteam perioade lungi de timp în zonele foarte radioactive. Contaminarea mea cu radiații pe timpul documentării nu a depășit 25 miliremi, ceea ce era mult sub limita acceptată.

Când i-ai abordat, cum au reacționat oamenii care au ales să se întoarcă la casele lor din zona interzisă?
Au fost foarte prietenoși. Dar e bine de știut că întotdeauna trebuie să intri cu un ghid acolo. Nu poți să te plimbi pur și simplu pe cont propriu. Deci, dacă vrei să vizitezi persoane care locuiesc acolo - precum așa numitele babușci, un ghid te va duce numai la acele persoane despre care se știe că sunt deschise la a primi vizitatori. Nu toată lumea e deschisă. Am aflat asta după ce i-am întâlnit pe câțiva în timpul călătoriilor mele acolo.

O cronică a cărții tale spune că descrii un Cernobîl care e în același timp frumos și oribil. Ești de acord cu această descriere?
Da. Este unul dintre paradoxurile Cernobîlului, faptul că acea energie nucleară a dus la un dezastru care a contaminat emisfera de nord și a făcut o regiune vastă de nelocuit de către oameni. Efectele asupra sănătății sunt încă discutate, dar se știe faptul că a fost cauza a mii de cazuri de cancer tiroidal. Dar, în același timp, radiațiile au făcut zona sigură pentru natură, prin înlăturarea oamenilor și a activităților lor.

În filmul The Babushkas of Chernobyl, un oficial spune că, la fiecare trei zile, poliția prinde un intrus. Ce îi atrage, ce este Cernobîlul pentru ei?
Nu cunosc personal astfel de intruși, deci nu pot decât să speculez. Trebuie să plătești ca să intri în zona interzisă. Poate că vor să experimenteze mediul înconjurător cu adevărat extraordinar fără să plătească sau fără un ghid care să le spună ce nu au voie. Ce este interzis va atrage întotdeauna anumiți oameni.

Cum îți imaginezi Cernobîlul peste o sută de ani?
Într-o sută de ani, probabil va fi o oază verde. Orașul Pripyat va fi în ruină și foarte puțin din satele din împrejurimi va mai fi în picioare. Vor fi și mai puțini oameni care vor trăi aici. Cum va fi într-o mie de ani este întrebarea cea mare. Foarte probabil limbile se vor schimba în mare măsură și orice avertisment cu „Accesul interzis" scris astăzi va trebui să fie inteligibil viitoarelor generații. Este o problemă majoră, având în vedere că părți din zona interzisă vor rămâne radioactive pentru totdeauna.

Citește mai multe despre Cernobîl:
Cum e să-ți faci vacanța la Cernobâl
Fă cunoștință cu tipul care duce ilegal turiști în Cernobîl
Fotografii cu victimele radiațiilor de la Cernobîl, din internatele bieloruse