Femeile nu sunt discriminate în jocurile video

O tipă a scris un articol pe VICE despre cum personajele feminine din jocuri sunt hiper-sexualizate, mult mai prost conturate decât cele masculine şi, bineînţeles, discriminate.Un pic revoltat de cât de departe a ajuns retorica discriminării, am zis să arăt că femeile chiar nu sunt discriminate în jocurile video şi poate să conving mai multe tipe să se joace cu mine online. Există studii care contrazic articolul ăla, iar jocurile la care referă sunt asemănătoare cu Second Life, unde gamerii nu sunt cei mai funcţionali indivizi în societate, dar problema mea e că ea se plânge că personajele feminine din jocuri au rămas în urma celor din filme sau seriale.

JOCURILE NU SUNT NEAPĂRAT MEDII NARATIVE

Numai logica reducţionistă a unei feministe putea să bage aceste trei medii artistice în aceeaşi oală. Serialele sunt aproape exclusiv medii narative. Filmele, nu prea. Iar la jocuri e mai complicat. Tradiţional, jocurile sunt alcătuite din două mari componente: gameplay şi poveste. Acestea pot cântări în mod diferit într-un joc pe o scară de la un gameplay pur (Tetris) până la o poveste interactivă (Beyond: Two Souls). Povestea se împarte şi ea la rândul ei în naraţiune înrămată (cutsecene-uri) şi naraţiune ludică (ce faci în timpul gameplay-ului).

PERSONAJELE MASCULINE SUNT LA FEL DE SIMPLISTE CA CELE FEMININE

Nu doar personajele feminine sunt afectate de scara asta. În câte COD-uri, Battlefield-uri sau alte mizerii care s-au produs a existat vreun personaj care să nu fie stereotipic? Dacă ar fi să enumăr toate jocurile care m-au impresionat şi au avut protagonişti masculini, aş rămâne cu câteva degete pe fiecare mână şi cu tatuajul din Soul Reaver pe care-l am din liceu (joc conceput de Amy Henning, o femeie). În schimb, Cate Archer din NOLF a fost un personaj mult mai bun decât Jack din spin-off-ul Contract JACK. Female Captain Shephard din seria Mass Effect este aproape universal considerat personajul mai bun. Iar în seria Metroid? Din nou o femeie. Singurul personaj foarte mişto care se află pe axă înspre stânga a fost tot o femeie- Chell din seria Portal. NU TOATE PERSONAJELE FEMININE SUNT PLINE DE CURBE

Nu vreau să spun că există mai multe personaje feminine în jocuri sau că ele nu au fost discriminate (Ms. Pac-Man, prima eroină video, era o „doamnă bine", machiată şi aranjată) , mai ales în Japonia. Majoritatea jocurilor vin din Asia, unde relaţiile între sexe sunt diferite, iar jocurile au personaje de căcat, indiferent de sex, precum cele din Dead or Alive. Drumul a fost greu, developerii au fost uneori prea extaziaţi de sâni, dar personajele feminine au evoluat mai mult sau mai puţin odată cu societatea, ca şi celelalte medii artistice. Iar situaţia nu este chiar aşa de nasoală ca în comic book-uri, unde există într-adevăr o hiper-sexualizare. Nişte personaje feminine foarte bune, ca nu mi s-au părut bombe sexi sunt cele din: TLJ, Dreamfall, Post Mortem, Syberia, Beyond Good and Evil, plus ce am menţionat mai sus. În Beyond: Two Souls, o excelentă poveste interactivă, personajul principal e renderizat după Ellen Page. Mie îmi place foarte mult de ea, dar în percepţia generală arată mai degrabă ca un băieţel prepubescent decât ca o bombă sexi.

FEMEILE NU JOACĂ JOCURI CU POVEŞTI PROFUNDE

Deşi 45% din gameri sunt femei, majoritatea se joacă Farmville, Sims sau alte mizerii care nu au personaje principale, deci targetul producătorilor mai serioşi sunt tot băieţii. Din păcate, din cauza stereotipurilor faţă de bărbaţi şi a lipsei de bani şi de creativitate a developerilor, majoritatea jocurilor de acţiune sunt proaste şi au un protagonist înarmat cu o pulă şi-o mitralieră, care întreprinde foarte multe sarcini fizice în cel mai macho mod posibil. Pe de altă parte în genul ăla de jocuri nu prea poţi introduce un personaj principal feminin pentru că nu prea ar avea rost în acel context. Totuşi, jocuri precum Borderlands şi Gears of War au introdus femei soldat ca personaje, iar anul ăsta shooterul militar Call of Duty a introdus femei în multiplayer.

2013 E UN AN DOMINAT DE PERSONAJE FEMININE COMPLEXE

Tomb Raider este aproape unamin lăudat de femiste (deşi există unele care spun că bustul Larei e în continuare prea mare), dar din păcate cade pradă disonanţei ludonarative pentru că pune atât de mult accent pe primul tău omor, deşi pe parcursul jocului ucizi vreo 500 de inamici, toţi bărbaţi. Nu spun că Lara nu e un personaj bun, dar putea fi mult mai mult de atât. În afară de el sunt alte zeci de jocuri cu personaje feminine mişto, chiar şi unele indie foarte tari precum Gone Home şi Contrast. Bioshock Infinite şiThe Last of Us sunt deja în competiţie pentru cel mai bun joc al anului. Deşi în ele personajele feminine nu au avut rolul principal au fost foarte puternic conturate, în special în Bioshock. Elizabeth este unul dintre cele mai impresionante personaje pe care le-a avut de oferit acest an în jocuri. Începe iniţial într-un rol de „damsel in distress", apoi ca un fel de Jimminy Cricket evoluează constant şi devine o femeie puternică în povestea ei emoţionantă care continuă acum în DLC-uri. Jocul m-a emoţionat cum puţine au făcut-o în ultimii ani şi faptul că am stat vreo juma' de oră la sfârşit într-o stare de transă s-a datorat lui Elizabeth. Poate şi lui Ken Levine, creatorul seriei.

VIITORUL ESTE ROZ ŞI SE BESE CURCUBEE PENTRU AMBELE SEXE

În final, pentru că sunt atât de analizate, developerii îşi dau silinţa şi puţinele jocuri cu femei care apar sunt în mare parte mult mai bune decât cele cu bărbaţi. Dacă ceea ce vrei e să ai mii de bărbaţi cu ţâţe şi complexitatea unui ou prăjit pentru a satisface o cotă, atunci într-adevăr există discriminare împotriva femeilor. Majoriatea personajelor de căcat sunt maşini de tocat carne cărora le atârnă o pulă din pixeli între picioare. Dacă în schimb preferi calitatea asupra cantităţii, atunci totul e ok pentru că anul 2013 a oferit destule personaje feminine complexe în jocurile video.

Jocurile video sunt cea mai progresivă, dar şi cea mai subapreciată formă de artă a ultimilor 40 de ani, unul dintre puţinele medii care evoluează constant în mainstream şi în afara mainstreamului. Tendinţa recentă de a produce jocuri narative sau de tipul „box-set" nu poate decât să mă bucure. Din păcate, COD-urile şi alte tonomate de testosteron pentru adolescenţi frustraţi vor continua şi ele să existe. Ei vor rămâne cu soldaţii lor stereotipici, eu cu jocurile mele narative, iar feministele sper că vor înceta să vadă discriminare la orice pas.