Feministele nu sunt atât de deschise la minte pe cât vor să pară

FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Feministele nu sunt atât de deschise la minte pe cât vor să pară

Am fost să văd cum reacţionează nişte punkeriţe feministe la publicul românesc şi m-am trezit că erau mai încuiate la minte ca mine.

Fotografii: Mircea Topoleanu

Am fost joia trecută la concertul trupei olandeze de feminist power violence, Landverraad, dintr-un club nou numit Question Mark, din simplul motiv că n-am ascultat în viaţa mea o trupă de punk feminist. Evident, orice aş scrie despre subiectul ăsta îmi va atrage eticheta de „misogin” din partea celor care se dau deschişi la minte, aşa că să zicem c-o accept din start.

Publicitate

Am ajuns acolo când ăia din deschidere, o trupă românească de brutal pop rock numită Void Forger deja rupeau acordurile. Primul meu gând a fost că-s genul de trupă pe care n-aş asculta-o acasă, pentru că au un vocal de black metal şi eu ascult mai mult power, dar aveam fix combinaţia aia de nervi, epuizare şi ură care fac un concert de genul ăsta să fie numai bun.

Am dat din cap frenetic la ei, pentru c-aveau chitarist ok. Dar mai ales pentru că-mi plăcea localul, care avea fix izul de rockotecă din anii '90. Ceea ce este o raritate în Bucureşti, acum că toate localurile de genul, în care mi-am pierdut copilăria, au devenit bistrot-uri, lounge-uri hip şi alte neologisme trântite de-a-n pulea ca să-şi miroasă snobii propriile dejecţii cosmopolite prin ele, în faţa unei beri la 0,33.

Apoi au urmat Landverraad. Primul lucru care m-a surprins a fost că, o trupă feministă avea doi membri bărbați. M-am liniştit când am văzut că nu ziceau nimic şi doar vocalista şi bassista vorbeau cu publicul, că aşa-i cu egalitatea de sexe. Îmbrăcate ca nişte super-eroine ale anarhiei, tipele ţineau nişte discursuri relativ ok, despre de ce sunt rele discriminările rasiale, xenofobe, sexuale, apoi cântau nişte melodii simple, scurte, dar energice.

Mi s-a părut dubios că sala era plină de bărbaţi metalişti. Aparent aspectul punk al feminismului nu prea a prins la tipele de pe la noi. La un moment dat au rămas toţi blocaţi, când fetele au spus că, în România oamenii se hrănesc cu cadavre. De fapt, vorbeau despre faptul că mâncăm carne, pentru că ele sunt vegane. Metaliştii nu prea au gustat gluma, așa că au trântit ei altele destul de proaste. Spre final, în loc de bis sau encore, oamenii strigau „More speeches”. Probabil pentru că discursurile erau mult mai lungi decât melodiile lor.

Publicitate

Per total fusese o seară o distractivă, chit că nu era genul meu de muzică, şi eram destul de entuziasmat să le iau interviu punkistelor feministe care au cântat în faţa unei săli de bărbaţi pletoşi, într-una din cele mai sexiste ţări din UE. Din păcate, după vreo jumătate de oră de „discuţii”, fetele au decis că nu vor să-mi dea interviu, că ele nu vorbesc cu reviste. De fapt nu voiau să vorbească cu mine, pentru că trupa de deschidere, care le-a adus în România are ură pe VICE - le-a făcut cineva o recenzie proastă la un album  - şi le-au spus să nu cumva să vorbească cu noi. Au trântit şi câteva mui pe pagina de facebook a evenimentului, pentru că VICE era partener.

Mi se pare amuzant când oameni care mănâncă rahat că ar fi deschişi la minte şi ironici fac spume la gură când cineva îndrăzneşte să facă mişto de ei, cam cum i s-a întâmplat şi lui Radu Alexandru cu actorii. Mi se pare şi mai amuzant când, o trupă de punkiste independente, care luptă împotriva prejudecăţilor, se lasă influenţate atât de uşor. Dar na, de unde să ştiu eu, care probabil sunt doar un "misogin frustrat" de la VICE?

Citește și:
Umbra lui Roger Waters la Casa Poporului
Megadeth au cântat în deschiderea Potopului
Molotov de metale, BDSM şi kurtos la Rockstadt Extreme Fest 2013