Chestii
„Poziția copilului” – record de spectatori și încasări pentru un film românesc, la lansare!
Evenimente

UPDATE: „Poziția copilului” – record de spectatori și încasări pentru un film românesc, la lansare!
Filmul a avut un număr record de spectatori în cinematografele din țară, în primul weekend de lansare: 19.729 de oameni au vizionat pelicula premiată cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin.
Este filmul românesc cu cel mai mare succes la premieră, în ultimul deceniu, surclasând producții ca „Minte-mă frumos”, de Iura Luncașu (14.011 în primul weekend) și „Despre oameni și melci”, în regia lui Tudor Giurgiu (13.929 spectatori), cele două titluri autohtone aflate în topul box office-ului pe 2012. „Poziția copilului” a excelat și la capitolul încasări, cu 259.217 de lei, cele mai mari pentru un film românesc, în primul weekend, în ultimii 20 de ani.
UPDATE: Filmul „Poziția copilului” – din 8 martie, în cinematografele din peste 20 de orașe!
Primul lungmetraj românesc premiat vreodată cu Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, poate fi văzut de spectatorii din România începând din 8 martie. În prima săptămână, filmul va rula în 35 de cinematografe din peste 20 de orașe: București, Cluj, Arad, Timișoara, Constanța, Craiova, Oradea, Bacău, Brașov, Brăila, Ploiești, Pitești, Târgu Mureș, Târgu-Jiu, Tulcea, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Călărași, Slobozia, Slatina, Vaslui și Bistrița.
Premiera de gală a filmului va avea loc pe 4 martie, de la ora 19.30, la Teatrul Național din București. Pe covorul roșu sunt așteptați actorii și membrii echipei „Poziția copilului”, personalități din media, cultură, politică și societatea civilă, susținători ai filmului în campania „Susține România la Berlinală” – Ivan Patzaichin, Cristian Țopescu, Laura Badea, Alina Dumitru.

UPDATE: „Poziția copilului” a câștigat premiul criticii internaționale la Festivalul de la Berlin!
Pelicula a obținut Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) pentru cel mai bun film din competiția festivalului, dintre cele 19 aflate în cursa pentru Ursul de Aur. Trofeul i-a fost înmânat scenaristului Răzvan Rădulescu, co-autor al scenariului, alături de Călin Peter Netzer.
FIPRESCI stabilește jurii independente și acordă premii în cadrul tuturor marilor festivaluri de film. Juriul prezent la Berlinală a fost format din criticii de film Alin Tasciyan (președinte), Mohammed Rouda, Mode Steinkjer, Ninos Feneck Mikelides, Baptiste Etchegaray, Eberhard von Elterlein, Dana Linssen, Anjelika Artyukh, Christoph Schmi.

UPDATE: Filmul „Poziția copilului”, în presa internațională: „În sfârșit! Un favorit la Ursul de Aur”
„Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost primit cu aplauze la premiera mondială de luni, 11 februarie, în competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, presa internațională incluzându-l printre favoriții ediției. „În sfârșit! Un favorit la Ursul de Aur”, titrează cotidianul german Die Welt,lăudând forța scenariului, viziunea regizorală și performanța Luminiței Gheorghiu în rolul unei mame care încearcă să recâștige controlul asupra vieții fiului ei (Bogdan Dumitrache). „Filmul este portretul unei țări și profilul psihologic al unei obsesii”, notează publicația.
The Hollywood Reporter remarcă, la rândul său, excelenta interpretare a actriței Luminița Gheorghiu, care „strălucește în rolul unei mame posesive care începe să se precipite atunci când fiul ei adult accidentează un copil”. „După Paulina Garcia din filmul chilian «Gloria», și în așteptarea lui Catherine Deneuve în «On My Way», competiția Berlinalei aduce un alt tribut unei actrițe puternice, Luminița Gheorghiu”. Publicația americană apreciază și scenariul scris de Răzvan Rădulescu și Călin Peter Netzer, „admirabil construit, cu momente de umor care echilibrează un final cu adevărat dramatic”, interpretarea lui Bogdan Dumitrache și a Ilincăi Goia, precum și felul „blând și sigur al lui Netzer de a dirija performanța remarcabilă a lui Gheorghiu”.
Criticul Jay Weissberg, de la Variety, consideră că „Poziția copilului” este unul dintre cele mai puternice scenarii care poartă semnătura Răzvan Rădulescu din ultima vreme și descrie filmul ca pe o „disecție a monstruoasei iubiri materne” și „o satiră tăioasă la adresa noilor îmbogățiți ai României (tipologia nu se limitează la o singură țară), o clasă obișnuită să mascheze adevăruri și să se asigure că lumea se dă din calea lor când apar conflicte”.
Impresionați de film au fost și criticii britanici de la Cine-Vue.com. În opinia lor, Călin Peter Netzer „permite camerei de filmat să o urmărească pe Cornelia cu o privire atât de intruzivă și de intensă încât, la început, filmul are alura unei anchete a poliției, care înregistrează toate dovezile și momentele acestui tragic eveniment. Reușind să transmită angoasele interioare și starea fragilă a remarcabilei protagoniste, dar și ale actorilor din rolurile secundare, Poziția copilului este un film în care mocnește conflictul domestic și care te sufocă aproape cu senzația lui puternică de urgență”, notează site-ul britanic, elogiind „fenomenala interpretare” a Luminiței Gheorghiu.

Cel mai așteptat film românesc al începutului de an, „Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, va avea premiera mondială pe 11 februarie, în competiția celei de-a 63-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (7 – 17 februarie). Echipa filmului, în frunte cu regizorul și actorii din rolurile principale, Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache, se va afla pe covorul roșu al Berlinale Palast și va asista la proiecția oficială de la ora 15.30 (16.30, ora României).
Programul proiecțiilor a fost dat publicității luni, 28 ianuarie, într-o conferință de presă la Berlin. Tot luni a fost dezvăluită și componența juriului care va decide cine primește trofeele festivalului. Renumitul regizor chinez Wong Kar-wai („In the Mood for Love”) va prezida un juriu format din actorul american Tim Robbins („The Shawshank Redemption”), cineasta daneză Susanne Bier (Oscar pentru film străin cu „In a Better World”), regizorii Andreas Dresen (Germania - „Cloud 9”), Shirin Neshat (Iran), Athina Rachel Tsangari (Grecia - „Attenberg”) și directorul de imagine Ellen Kuras („The Eternal Sunshine of the Spotless Mind”).
Pelicula va intra pe marile ecrane dinRomânia pe 8 martie, distribuit de Parada Film.






Cel mai tare videoclip pe care l-am văzut în ultimii zece ani
Cea mai tare reprezentare vizuală a unei labe
Ghidul VICE despre cum să devii adult
Ne-am săturat de copii în toată firea
Viaţa de zi cu zi în România comunistă
Andrei Pandele a ilustrat era Ceaușescu a anilo...
K-pop avea fani în România înainte de Gangnam Style
Scurtă tipologie a fanelor de K-pop
Ghidul VICE în Congo
Documentarele au subtitrare în română
Interviu cu tipul care a făcut un împrumut gigantic ca să distrugă sistemul
Enric Durán a împrumutat 492 000 de euro
Comments