Flyere din Web Club, de pe vremea când nu existau hipsteri

Flyere de la Cristi Mărculescu și Ioana Moldoveanu

La sfârșitul anilor 90, Ion Liberopoulos, un tip care crescuse în Atena, făcuse școala la Londra și se maturizase la New York, ateriza la București, unde își deschidea o sală de internet și jocuri pe bulevardul 1 Mai, între Muzeul Țăranului Român și o vulcanizare.

De-a lungul a zece ani, împreună cu DJ Vasile, expatul grec a transformat clubul în undergroundul bucureștean al muzicii electronice, unde și-au făcut școala mulți artiști aflați astăzi în topurile petrecerilor la care dai din cap cu poftă.

Pe vremea aia, Web era singurul club unde nu ascultai muzică de la radio sau de la MTV, unde îți aprindeai un joint fără prea multă panică, unde dormeai pe jos, dacă beția te lua prin surprindere și unde era imposibil să nu dai de cineva cunoscut, la orice oră. Pentru majoritatea, artiști și hipsteri ai vremii din toate zonele muzicale, Web era a doua casă. Singura care te invita să-i calci pragul cu flyere. Le colecționam asiduu, le băgam la sosire în buzunarele din spatele blugilor, iar când ajungeam dimineața cu ele acasă trashuite la maximum, le călcam. Mai făceau asta și alți prieteni, de unde și arhiva actuală.

Fyerul preferat al lui Miloș.

Cel care făcea designul pentru majoritatea, „în funcție de meteo", era Miloș, un expat sârb care acum deține editura de BD-uri Hardcomics. El a făcut și logoul clubului, o ciupercă psihedelică, după ce a vectorizat-o de pe cearceaful goa aflat în spatele pupitrului de DJ. Mi-a spus: „Bre, toată lumea știa ciupercuța, eu doar am scos-o în evidență". Dar Miloș setase flyerul ca obicei, iar când nu putea să-l pună în practică, artiștii se grăbeau să-l substituie. Mulți dintre ei, cum ar fi Kidja, au învățat din cauza asta Photoshop și au ajuns să facă flyere la care astăzi eu una, salivez. Nostalgică, am luat la întrebări DJii de atunci.

VICE: Cum era Web-ul când l-ai vizitat prima dată?
Andrei Rusu: Prin 2000, eram în clasa a IX-a, am intrat ziua, când era internet café și am ieșit instantaneu. Pe urmă m-a dus Flore într-o noapte și n-am mai fost același. Timp de patru ani a fost singurul club în care am ieșit. De multe ori veneam cu bani de fix două beri și plecam acasa în Drumul Taberei pe jos. Dur…

Cum obţinea un DJ un gig la Web?
N-am dat demo, a avut Ion încredere în noi să-i trimitem lumea acasă devreme, cam asta am făcut în primul an. La ora două batea vântul prin club și făceam private party lângă DJ. Era mult fum.

Și ciuperca din spatele DJ-ului…
O mai visez uneori.

Aveați unele dintre cele mai mișto flyere.
Noi puneam numai funk, jazz și acid jazz, rare groove, hip hop instrumental, afro, latine. Voiam flyere cu imagini afro, funky, cu iz de vechi a la Instagram, dar niciun designer pe care îl știam nu avea chef de stilul ăsta, așa că am învățat Photoshop, dar a durat ceva până au început să arate bine.

Multă lume spunea în perioada finala a Web-ului că se stricase atmosfera. Te raliasei curentului ăsta?
Un pic, cred că ne doream toți mai multe locuri în care să ieșim, la Web nici nu veneau așa multe fete… Noi ne-am transferat la Embryo, unde ne-am făcut de cap. Astăzi cred că Control are multe în comun cu Web ca atmosferă.

VICE: Ce a însemnat clubul ăsta pentru tine?
Gojira: Prin '98 sau '99 am fost la un concert NSK și Alien Pimp. Aveam 15 ani, eram în liceu la Țăndărei și pentru mine a fost o mare aventură să vin la București și să văd cântări de muzică electronică. Era foarte exotic. Când am venit la facultate, am căutat să stau cu chirie cât mai aproape de Web. Prin 2003 am îndrăznit să întreb dacă pot să pun muzică.

Îți amintesti event-urile?
Clar, aproape de toate: când a venit Roli Breaker din Timișoara și a pus tot ce se putea, de la breakbeat la dnb, când și-a lansat Michi de la Șuie albumul solo Dub Free Romania, debutul celor de Unu', care încă se numeau Hard B și jam sessionuri-le extraordinare ale celor de la Aievea. Și a fost o seară în care punea DJ Vasile și a apărut din senin Phil Hartnoll de la Orbital, nu mi-a venit sa cred… Si tot în Web i-am adus în „civil" pe Gernot de la Modeselektor și pe Kid Koala.

Cum era cu stimulentele?
Web e primul loc în care am vazut eu droguri în afară de televizor…

VICE: Cum ai luat contact cu Web-ul?
DJ Sleek (Bogman): La finalul anilor 90, Vasile l-a cunoscut Ion. Noi tocmai terminasem un soi de perioadă suflată cu aur în Martin și căutam o casă nouă. Pentru mine Web-ul a însemnat Acasă.

Aveai vreun cuvânt de zis în ce priveşte flyer-ul pentru gig-ul tău?
Aveam, dar pe vremea aia cunoștințele mele de editare erau zero barat, așa că apelam la prieteni. Seara nostră principală era Laborator și tocmai îl cunoscusem pe Miloș, căruia nu a trebuit sa-i dau prea multe indicații.

Poți să reconstitui vibe-ul?
Whiskey, Echo, Bravo, fum, întuneric, muzică, familie, bătăi de fete, fete cu fete, băieți cu fete, fete cu băieți și alte fete, leșinuri, săruri, vitriol, amor, drame, bulangiste isterice, copii fără direcție (încă), vulcanizarea de lângă, barmanii care băgau mâna până la umăr, scara îngustă de sus, boxe proaste, proprietarul clădirii și demența lui, blocul din spate și problemele vecinilor, pietriș, o bancă, încă o bancă.

L care a ieșit cu chiloții în vine în mijlocul clubului când baia prnsese viață și culoare după ce luase prima oară. N care pleca acasă cu cine apuca să o ia primul de mână. P. care spărgea căsnicii și mituri despre prietenie. V care corupea minore și prietenele prietenilor. I care dansa pierdută. J care a dat cu capul de oglindă o uafă. Eu care i-am spart arcada (din greșeală!) lui . care se vrăjea cu G pe vine pe holul lung și întunecat. M care nu întelegea legătura între jazz/soul și muzică electronică. C și C care puneau muzică pentru prima oară. Eu cu prietenii mei dragi cu care am spart geamurile la terasa din spate… Pe scurt - RITM.

Crezi că spiritul Web-ului se mai regăseşte azi prin alte locuri?
Mergi la Control la baie la băieți și vezi că fix în față, între cabine, e un sticker care era și în Web fix în același loc.

Web Club elibera carduri pentru clienții fideli, ca să nu mai plătească intrare.

VICE: Mergeai la Web şi când nu puneai muzică?
Camil: Când NU mergeam la Web?!. După câțiva ani de la prima descindere, în 1999, discuțiile din grupul meu de prieteni pe tema unde ieșim deveniseră aproape obsedante - în 98% din cazuri, răspunsul invariabil era WEB. Alternativele erau putine. În 2004 am pus muzică prima dată, alături de Rock DJ și Ion. Puneam rock, surf, funk și alte vechituri obscure.

Cine îți făcea flyerele?
Mereu le-am făcut singur. Mai făceam și pentru alții. Sigur că nu aveam anvergura lui Miloș, dar mă descurcam cu câteva idei și cu primele cunoștințe de Photoshop.

Cum erau oamenii care veneau în Web?
Tineri sau nu, haioși, pestriți, cu siguranță hipsteri în terminologia de azi. Pe atunci era la modă cuvântul „urban". Snobismul muzical și preocuparea pentru haine erau și atunci principalii cai de bătaie al curentului anti-web, baza micii cârcoteli proto-hateriste. De fapt, Web era probabil cel mai eclectic loc din oraș, cel mai laid back ca atmosferă. Se vorbea mult și relaxat, se dansa cu patos, toată lumea cu toată lumea, erau și elevi, și studenți, și publicitari, și artiști, și corporatiști. Un melting pot de cele mai multe ori reușit.

Legenda urbană printre taximetriști era că în Web se consuma la greu.
Mulți și-au făcut inițierea la Fabrica de Împachetat Fum Web Club și puțini erau străini de această îndeletnicire, care se desfășura în liniște și pace pe placa de șezut din spatele curții. Pionieratul într-ale muzicii electronice a adus cu sine și alte metehne chimice. Dar nu la Web era epicentrul serotoninei în exces. Iar taximetriștii… ca taximetristii, nu?

Care-i chestia care ţi-a displăcut cel mai mult apropos de micro-societatea de la Web?
De la un punct ai fi avut chef să vezi și figuri noi, pentru că absolut TOATĂ LUMEA CUNOSCUTĂ mergea la Web, ajunsesem să stăm la aceleași mese și să avem aceleași discuții. Poate că societatea de la Web devenise un pic prea ermetică. Dar în perioada finală a Web-ului era foarte aglomerat și plin de fețe noi. Atunci mi-a părut rău că au scos masa de biliard, ca să aibă loc toată lumea.

VICE: Ce a însemnat Web pentru tine?
DJ Marika: În 1998 mi s-a propus rezidentiatul. Aici am învățat să mixez, să construiesc un program, ce înseamnă sa fii entertainer, detaliile din spatele unui petreceri reușite. Pentru că aveam mulți prieteni în domeniu, îi propuneam pentru line-up.

Mergeai la Web şi când nu puneai muzică?
Web era o a doua casă. Noi am fost The Original Superfly Acid Jazz Drum and Bass Generation! Pe vremea aia nu erau hateri. Muzica era singurul drog care se consuma la greu și din cauza lui mai veneau polițiști dimineața să ne semneze o amendă.

Ce s-a întâmplat cu ciuperca din spatele pupitrului de la DJ?
Pânza e la mine în sufragerie! O voi aduce la primul Remember The Web Club.

VICE: Cum ai ajuns să pui muzică în Web?
Haute Culture (Dobrică): Treceai întâmplător pe acolo și vorbeai cu Ionas. Eu am ajuns alături de Marika, care avea o rezidență. Am profitat de pick-up-uri și am învățat să mixez pe vinil.

Cine îți făcea flyerele?
Erau mai mulți, era un fel de întrecere pe secții, ca într-o uzină. La concertele Șuie Webul era arhiplin. Îmi aduc aminte de unul care a picat fix de ziua mea. Se aflau acolo precursorii corporatiștilor de azi, junkery, rastamani, publicitari și lume normală. Alteori atmosfera era de dializă…

Regreți dispariția Web-ului?
Orice loc are istoria lui, e nevoie permanentă de o schimbare. Era normal ca data expirării să vină și ea. Nu cred că suntem purtători de ștafetă. Comuniștii aveau o vorbă bună: la vremuri noi, oameni noi. Eu aș spune: la vremuri noi, locuri noi.

VICE: Ce înseamnă Web Club pentru tine?
Rock DJ: Este locul de unde am cele mai multe cunoștințe și prieteni. A fost cel mai important pentru formarea unei „scene" și cel care m-a influențat cel mai tare muzical și social. Puneam muzică în weekend, cu Tom Wilson.

Aveai mereu flyer?
Am avut flyer printat pentru fiecare seară în care am pus muzică. De obicei le făcea Miloș, dar nu am crezut că o să aibă chef să-mi facă și mie, așa că mi-am creat singur primul design. Ionas l-a printat și am fost foarte măgulit când Miloș l-a complimentat. Era un colaj cu Mr. Spock. Apoi mi le-am făcut singur mereu, cu excepția nopților când puneam mai mulți muzică și designul putea să fie făcut de oricare dintre cei implicați.

Cum erau în Web?
La ora aia părea un loc destul de exclusivist, însa acum realizez că era mult mai primitor și că exista o mai mare diversitate decât în locurile pe care la frecventez azi. Erau muzicieni, DJi sau DJi aspiranți, publicitari, corporatiști, artiști plastici, copii, cocalari, cineaști, studenți, persoane venite pentru muzică sau pentru agățat sau pentru droguri sau pentru scandal sau pentru băutură, oameni bine sau prost îmbrăcați. Cu toate astea exista un ciudat sentiment de comunitate.

Ai avut vreo dedublare corporală în perioada Web?
Existau droguri, însă era o treabă foarte pestriță: de la jointuri la solvent de vopsea și pastile, toate pe un fond de bere. Lumea era mult mai puțin selectivă și mai dispusă să încerce orice, oricât de puține referințe ar fi existat. Odată mi s-a facut violent greață după ce am inhalat aburii unei sticluțe cu ceva chimic și înțepător la recomandarea unui prieten bun. O altă replică memorabilă a venit din partea unui puști care m-a implorat în timp ce mixam: „Pune ceva mai progresiv, că se arde pastila". Se mai cădea din picioare și se mai dormea pe jos.

VICE: Cum ai ajuns la Web?
Tom Wilson: Prima dată am fost prin 2000, am mixat într-o după amiază de vară în care eram în vacanță în România. A fost gol, dar a setat tonul pentru următorii opt ani. În 2002 m-am mutat la București și ăsta era singurul club unde puteam pune muzică.

Cum era atmosfera?
Sincer, cred că oamenii idolatrizează Web-ul prea mult. Atmosfera era prea serioasă, prea întunecată. Mulți oameni erau prea cool ca să danseze, ceea ce nu e ok dacă ești DJ. Dar cel mai important era că toată lumea se cunoștea cu toată lumea. Oricând apăreai în Web, era cineva cu care puteai bea o bere.

Care era povestea ciupercii din spatele DJ-ului?
Am auzit că era impregnată cu psilocibină și dacă o lingeai, lucruri nebunești urmau să se întâmple. Existau stimulente în Web, dar erau mult mai puție decât găsești azi în Club Max din Regie. Oamenii nu luau cantități enorme, România nu era așa conectată la droguri în perioada aia, erau greu de găsit și Web era unul dintre puțiinele locuri unde le puteai lua fără prea mare stres. Pe vremea aia oamenii care fumau iarbă aveau impresia că fac parte dintr-o frăție secretă. Ceea ce era incredibil de enervant.

Multa lume spunea în perioada finala a Web-ului ca s-a stricat atmosfera. Te raliasei curentului?
Da, în ultimii doi ani aproape că nu am călcat acolo. Nu mai cunoșteam DJii și oamenii, toată lumea mersese înainte. Cu toate astea, a fost trist când s-a închis. Dar dacă o arzi la coloanele din Gara de Nord pe la 2:30 vineri noaptea, poți să retrăiești atmosfera din Web întreținând discuții cu oameni beți care vorbesc indescifrabil.

Citește și Ground zero of cool: [remember] the Web Club

Urmărește VICE pe Facebook