​Fotografiile astea îți arată amenințările și temerile unei adolescente

Fotografa poloneză Joanna Piotrowska nu face fotografii pastelate cu adolescenți de pus pe Tumblr. În schimb, lucrările ei explorează amenințările și dubioșeniile adolescenței.

Când am văzut prima dată cele mai recente lucrări ale Joannei Piotrowska, m-am gândit: „Fix așa mă simțeam în adolescență." Imaginile fotografei poloneze sunt foarte îndepărtate de cele atât de răspândite în media convențională, cu fete slabe și frumoase în camere pastelate. Arta lui Piotrowska prezintă adolescența așa cum e ea: dubioasă, timidă, vulnerabilă și temătoare ; senzația ciudată de captivitate într-un corp aflat în schimbare rapidă și dorința intensă de a lupta împotriva autorității și de a-ți apăra drepturile.

Nu e prima oară când Piotrowska a explorat situații sociale inconfortabile. Albumul ei foarte apreciat de critici, FROWST, explorează natura familiei, impactul ei asupra individului și felul în care aceasta ne influențează felul în care vorbim, respirăm și ne mișcăm.

După ce a câștigat premiul Jerwood/Photoworks, Piotrowska a hotărât să dezvolte mai departe aceste teme, dar de data asta în relație cu provocările cu care se confruntă adolescentele. În fotografiile lui Piotrowska, în loc să aibă activități obișnuite de fete, fetele cu vârste între 11 și 17 ani reproduc poziții din manuale de auto-apărare.

„Am început să lucrez cu manuale de auto-apărare înainte să primesc premiul Jerwood", își amintește Piotrowska. „E interesantă ideea de auto-apărare: îți folosești propriul corp ca armă să te protejezi de o altă persoană. M-am documentat despre limbajul corporal și despre manualele de auto-apărare. Pozițiile din manuale arată trupurile în conflict, pas cu pas. Le vedem în prima poziție pe careo adoptă corpul înainte să fie atacat, vedem detaliile luptei și ultimele zvâcniri ale victimelor."

Aici, elementul de violență inerent ideii de auto-apărare e elementul-cheie. „Violența mi se pare cel mai îngrozitor comportament uman. Orice semn de violență fizică, emoțională, colectivă, interpersonală sau sexuală mă tulbură profund."

Piotrowska locuiește în Londra, dar își fotografiază majoritatea proiectelor în Polonia. Și-a ales subiecții dintre familiile prietenilor și niște tinere actrițe aspirante care au semnat contracte cu agenții de casting. Fetele sunt surprinse, de obicei, în cadre domestice interioare atât de comode și de sufocante încât par aproape lipsite de aer. „Am vrut să lucrez din nou în spații domestice. Am făcut o ședință foto și afară, în grădina din spate. Dar prefer să lucrez în interior pentru că îmi plac tiparele și straturile: covorul, canapeaua, tapetul, perdelele, mobila. Toate aceste straturi evocă claustrofobie și îmi amintesc de horror vacui – teama de spațiul gol, tipică pentru persoanele instabile mintal."

Imaginile create de Piotrowska rezonează cu ușurință cu femeile din orice mediu, dar au și trăsături tipice adolescenței petrecute în Polonia. „Mă gândeam cum e să fii o fată care a crescut în societate, înconjurată de atâtea situații periculoase pentru identitatea ei în procesul de formare, a explicat ea. Nu știu cum e să crești, ca fată, în Anglia. Dar îmi amintesc că am avut atâtea restricții în adolescență în Polonia."

„Familia mea nu e conservatoare sau religioasă și mereu am considerat-o pe mama o tipă liberală", a adăugat ea. „N-am simțit că sunt oprimată în vreun fel, dar, pur și simplu, baza educației era opresivă și eram conștientă de nevoia de a mă purta în anumite feluri în diverse situații, chiar dacă presiunea asta nu venea din partea familiei. Auzeam foarte des ce ar trebui și ce n-ar trebui să facă o fată."

Sistemul educațional din Polonia i se pare sufocant și, pe alocuri, traumatizant. „Unii profesori erau atât de stricți și dezumanizați încât, efectiv, mă temeam de ei. Încă îmi amintesc privirea profei de mate care îți îngheța sângele în vine. Normal că mă amuz și zâmbesc acum când mă gândesc la asta, dar totuși îmi amintesc privirea aia după 15 ani!"

Odată, profesoara de chimie a certat-o rău pentru că se ținea de mână cu iubitul ei pe coridoarele liceului. „A fost șocată de comportamentul meu inadecvat și se uita la mine și țipa la mine, ca și cum prietenul meu nu era prezent! " Cu altă ocazie, „când mă pregăteam pentru examenul Academiei de Arte, mi s-a zis să nu apăs atât de tare cu creionul, pentru că fetele nu desenează așa! Au fost multe astfel de situații care, împreună, creează un mediu abuziv pentru formarea identității unei persoane."

„Nu e vorba despre felul de a desena, ci despre faptul că cineva îmi impune niște idei generale despre cum ar trebui să fiu, ignorându-mi sensibilitatea și nevoile și dictându-mi un anumit comportament. E vorba de lipsa de respect pentru drepturile cuiva și de opresiune. Mi se pare violent."

Aceste fotografii sunt un exemplu rar de poveste vizuală eliberată de privirea masculină obiectificatoare; fetele din fotografiile Joannei nu sunt conștiente că sunt privite. Sunt implicate în lupta lor, se apără de un inamic invizibil prezent în mintea tuturor femeilor care merg noaptea singure spre casă sau când tac jenate, după ce un bărbat a strigat după ele pe stradă. În imaginile ei, Piotrowska găsește teamă, nesiguranță și vulnerabilitate – dar și puterea de auto-apărare.

Traducere: Oana Maria Zaharia