„Mi-a plăcut dintotdeauna să mă joc cu băieții, de la softball la hardball, și ador să-i urmăresc, la fel cum ne urmăresc și ei pe noi", a zis Jill Freedman. „Realizez acum că i-am urmărit ani întregi, doar că nu mi-am pus niciodată problema așa. Mă gândeam la asta în termeni de aventură, distracție, curiozitate, acțiune…"Freedman, ale cărei fotografii de stradă excepționale, cu premii la activ, au înregistrat peste cinci decenii cu viața din New York, a luat o cameră în anii 1960 și a folosit-o ca bilet de intrare în toate cluburile de băieți pe care le putea găsi: baruri, jocuri, sediul pompierilor, sedii de poliție. A stat cu ei destul de mult încât băieții nu s-au mai chinuit să o impresioneze, așa că i-a observat în mediul lor natural: confortabili cu glumele și minciunile pe care le zic, cu jocurile sau luptele lor și uneori chiar cu tăcerea.
Publicitate
În anii 1970 și 1980, ea a lansat albume foto în care redă viețile celor pe care i-a considerat „băieții buni". Firehouse cuprinde portretele unor bărbați care s-au luptat cu focul în Bronx și Harlem, pe care îi vede ca eroi. Street Cops examinează poliția din New York, iar Freedman a văzut o distincție între bărbații cărora le-a făcut profilul, despre care ea credea că nu se potriveau cu percepția populară despre o forță care se luptă cu corupția, și polițiștii pe care i-a numit „băieții răi", cărora le place să rănească oamenii. Dar portofoliul ăsta nepublicat trece dincolo de cluburile astea exclusive de băieți și examinează o identitate mult mai expansivă a bărbăției. E o culminare a studiului său lung de secole, văzut prin ochii unei femei. I-a fotografiat cu femei, cu copii, cu alți bărbați și singuri, ca să înțeleagă cum sunt cu adevărat - amuzanți, scârboși, adorabili, cruzi.„Într-o clipă îi iubești, în următoarea îți vine să-i omori", a zis ea. „Întreabă orice femeie."Urmărește VICE pe Facebook
