Fotografii cu evacuarea din Nepal

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografii cu evacuarea din Nepal

Zona rurală este cea mai afectată, iar acolo oamenii mor pe capete.

Darcy Mahady era voluntar în Kathmandu când cutremurul de 7.8 grade pe scara Richter a lovit zona. După ce a petrecut câteva zile la un festival de muzică transformat într-un centru pentru refugiați, a fost scos de membrii consulatului australian. Următoarele zile au fost o călătorie suprarealistă prin ambasade care-ți luau ochii, înainte ca avionul C-17 Globemaster să-l aducă acasă.

VICE a vorbit cu Darcy despre cum e să fii evacuat dintr-o zonă afectată de un dezastru natural, în timp ce majoritatea țării se luptă cu dărâmăturile.

Publicitate

VICE: Conduceai spre festival când a început cutremurul. Poți să descrii momentul?
Darcy Mahady: Erau în jur de 20 de motocicliști în jurul nostru și toți au căzut. Era ca și cum ceva trăgea de tine în toate direcțiile – stânga și dreapta, stânga și dreapta. Am ieșit din mașină și am alergat în mijlocul drumului. Pe străzi era haos. Erau oameni peste tot.

Ce s-a întâmplat apoi?
Ne-am dat seama că nu ne aflam într-o zonă tocmai ok. Am decis să ne întoarcem în taxi și ne-am îndreptat spre munte. Știam că vom găsi mâncare și apă la festival, că dura mai multe zile. Când conduceam, am trecut prin mai multe zone rurale din Kathmandu, care ne-au oripilat.

Oamenii ăștia locuiau în case făcute din chirpici, care acum erau făcute praf. Oamenii stăteau pe drum, departe de clădirile distruse. Am văzut pe cineva care era scos de sub dărâmături și abia dacă mai era viu.

Dar ai reușit să ajungi în locul în care se ținea festivalul?
Da. Când am ajuns în zona montană, am văzut că majoritatea oamenilor s-au gândit la același lucru. Erau în jur de șapte sute de inși acolo. Am ridicat mai multe tabere și abia atunci am început să auzim zvonuri despre dezastru – în jur de o mie, două mii, 50 de mii de morți. Festivalul devenise o comunitate imensă de zvonuri.

Am stat acolo și speram să auzim ceva de la autorități. Am dormit în corturi și era frig ca dracu.

Dar în cele din urmă, un tip pe nume Damien a venit cu un Land Cruiser și ne-a spus că era din partea Ambasadei australiene. Părinții noștri au luat legătura cu ei și le-au spus că s-ar putea să fim aici.

Publicitate

Cum te-ai simțit la ambasadă?
Era ca o oază într-un haos. Dar ne-am simțit ca naiba acolo. Adică, te plimbai și vedeai apă îmbuteliată peste tot. Iar apoi ieșeai afară și aflai că apa era pe sfârșite. Existau sute de cutii cu mâncare deshidratată – o amesteci cu apă și hrănești zece oameni. Aveam un teren de tenis, piscină și chiar Wi-Fi. A fost o experiență ciudată.

Apoi erau echipele de la știri peste tot. Channel 7, Channel 10, ABC – toată lumea intervieva pe toată lumea. Presa ne-a dat multă atenție; veneau în corturile noastre tot timpul. Dar nu aveau ce să vadă acolo. Era remarcabil câtă atenție ne-au dat.

Cum te-ai întors în Australia?
În cele din urmă am aflat că un C17 – un avion militar- urma să apară. Ni s-a spus că, dacă nu avem un zbor comercial din Nepal, ar trebui să încercăm să urcăm la bordul ăstuia.

Cum a fost?
Ca într-o excursie cu școala. Ne-am urcat cu toții într-un autobuz până la aeroport; cred că erau vreo 60 de australieni, pe lângă canadieni, britanici și americani. Când am ajuns în avion, un soldat ne-a dat un Kit Kat și o sticlă de apă. Ne-au trecut prin procedurile de siguranță. Era cam ridicol.

Apoi, când am decolat, era o nebunie – există două turbine de ambele părți ale avionului și stai în lateral. Ni s-a spus să păstrăm bunurile mici, pentru că sticlele de apă s-ar putea transforma în proiectile. În cele din urmă avionul s-a stabilizat și am putut să mergem prin el. Unii s-au jucat cărți. Apoi am aterizat, iar de acolo mi-am luat un bilet spre Australia.

Publicitate

Acum că ești acasă, ai vreun mesaj pentru cei care nu au trecut prin cutremurul din Nepal?
Doar că nimeni nu înțelege de fapt cât de multă nevoie de ajutor au oamenii ăia. Au mâncarea pe sfârșite, iar zona rurală e cea mai rău lovită. Acolo mor oamenii pe capete, dar nu vom afla nimic despre ei săptămâni întregi. Nepalezii sunt cei mai simpatici oameni pe care i-am cunoscut vreodată, dar acum nu mai au nimic.

Mai citește despre cutremurul din Nepal:
Interviu cu un alpinist care a fost pe Everest în timpul cutremurului din Nepal Cutremurul din Nepal – partea 1