Fotografii cu tineri ucraineni, înainte de izbucnirea conflictului cu Rusia

Într-o noapte din august 2013, într-un parc din centrul Kievului, un ucrainean de 20 de ani pe nume Dimitri i-a făcut fotografului Dan King, din Brooklyn, un tatuaj mic la lumina iPhone-ului. Când te uiți la el acum, nu prea-ți dai seama ce e, dar te poate ajuta o jumătate de sticlă de votcă.

King a mers în Ucraina chiar înainte de apariția conflictului politic dintre Rusia și Ucraina, în toamna lui 2013, ca să documenteze ultimele momente de liniște. A mers singur (s-a întâlnit cu un translator acolo) și a stat la un hotel ieftin, apoi într-un apartament chiar în Piața Independenței, unde peste trei luni protestele anti-guvern conduse de studenți vor marca adevăratul început al crizei. Fotografiile sale cu tinerii din capitală, pe care i-a întâlnit în parc, în afara gării și în McDonalds-urile locale, surprind senzația ciudată și anxioasă a libertății care se simțea în atmosferă în vara aia.

Dimitri și un grup de prieteni apar pe coperta noului album al lui King, Ucraine Youth, care se lansează luna următoare.

Ai ales să mergi în Ucraina pentru că știai că situația o va lua razna?
Nu-mi propusesem să fac un album foto pe o temă politică, dar vedeam semnele din presă. M-am gândit că era o țară fascinantă - și-ți puteai da seama că fie va ajunge pe mâna Mamei Rusia fie în UE. Toată lumea tânjește pentru UE. Dar, când Rusia a auzit de discuțiile pe care le avea Ucraina cu UE, a tăiat gazul natural al țării pentru o săptămână. Fotografiile redau o imagine liniștită din istoria Ucrainei, care nu se va mai repeta.

De ce ai vrut să fotografiezi tineri?
Tinerii chiar sunt viitorul țării și nu primesc niciun fel de ajutor de la nimeni. Majoritatea părinților lucrează în fabrică și după 91 (când Ucraina a obținut independența), nu mai scot niciun ban și n-au nicio abilitate. Copiii ăștia nu se pot duce la părinții lor și să-i întrebe, „Cum începem o revoluție?"

Cum i-ai întâlnit pe oameni?
Pe stradă. Când am ajuns prima dată acolo, nu mi-am dat seama că Kiev e capitala turismului sexual al planetei. Așadar, să abordezi pe cineva pe stradă a fost destul de greu. În primele zile le-am spus „să vină la casting la studioul nostru pentru un proiect artistic", iar toată lumea ne înjura. Apoi am mers la prietena translatorului ca să ne ajute și a mers de minune.

Cât de în vârstă erau puștii și ce făceau?
Aveau între 15 și 22 de ani. Era vară, așa că pierdeau vremea aiurea. Într-o noapte, unul dintre ei m-a dus într-un oraș mic de lângă Donețk, unde are loc toată nebunia. Era haos; am închiriat o casă pentru 50 de euro de la o bătrână fără dinți. Începusem să-i cunoaștem mai bine pe puști, să le câștigăm încrederea, ne distram și învățam mai multe despre cultura lor.

Care era interesul lor?
Nu am mai publicat vreun album până acum sau ceva de genul, așa că cred că era mai mult vorba de respect. Și era și un lucru interesant de făcut.

Ce te-a surprins cel mai mult la puștii pe care i-ai întâlnit?
Cât de asemănători sunt. Cât de deștepți sunt. Și cât de conectați sunt la țara lor și guvern. Și lipsa lor de putere.

Crezi că sunt mai interesați de politică din cauza problemelor din țară sau ține doar de cultura lor general?
Pentru că au crescut cu ea. Au văzut urmările erei soviete și latura sa întunecată. Puștiul care mi-a făcut tatuajul lucrează o zi pe săptămână ca graphic designer și face mai mulți bani din asta decât face tatăl său pe lună, deși lucrează full time. Tatăl lui avea un loc de muncă la fabrică, unde avea o singură sarcină – când comunismul se încheie și asta e toată viața ta, îți pui problema: „Care sunt abilitățile mele"? Dar puștii ăștia simt un soi de libertate. Ei vor să facă parte din UE, ei vor mai multe pentru țara lor.

Ai păstrat legătura cu ei?
Da, pe Instagram e tare ușor. O tipă s-a ras în cap după ce am plecat, în timpul demonstrațiilor. Unul dintre cuplurile pe care le-am întâlnit s-a despărțit, cred. Am vorbit destul de mult cu producătorul, Yevgeny. Pentru că am fost acolo singur, am devenit prieteni buni.

Ce ți-au zis despre situația de acum?
Momentan nu cred că vor să mă deranjeze pe mine cu lucruri de genul ăsta. Dar după ce am plecat, erau speriați. La câteva luni după, i-am întrebat, „Cum vă simțiți?" și ei au spus „E ok, e ok." Apoi, după șase luni, erau ceva de genul „Cum căcat scăpăm de aici?". Dar nu pot veni în America sau oriunde în Europa. Abia când armata a început să-i trimită pe oameni și pe câțiva dintre prietenii lor la granița estică, am văzut că lucrurile s-au transformat din „E cool" în frică.

Ce vor să facă?
Toți vor să plece. Dar nu pot, așa că încearcă să supraviețuiască. Când eram acolo, ce mi-a plăcut despre proiect e că se simțeau în siguranță într-un moment lipsit de prosperitate, dar care era liniștit. Acum tot încearcă să ia decizii grele.

Mai citește despre conflictul din Ucraina:
Vara asta rușii se vor uita la tine cum faci grătar la mare Eroii revoluţiei Euromaidan părăsesc Ucraina Radiografia protestelor din ultimii ani cu camera foto