Fotografiile astea îți arată că transsexualii sunt la fel ca mine și ca tine

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografiile astea îți arată că transsexualii sunt la fel ca mine și ca tine

De obicei, oamenii trans sunt judecați după genitale și nu ca indivizi.

Yannick Fornacciari este un fotograf francez stabilit în Quebec cunoscut în special pentru c-a documentat gruparea FEMEN din Canada. În cea mai recentă lucrarea a sa, Exposed, a studiat amănunțit viețile de zi cu zi ale transsexualilor și ce-au trăit în timpul tranziției de la un sex la altul.

De la întâi octombrie, transsexualii din Quebec nu vor mai fi nevoiți să se supună procedurilor medicale, ca să-și schimbe sexul în actele oficiale. Schimbarea mult așteptată, bazată pe o lege care a fost inițiată în 2013, reprezintă o victorie pentru comunitatea transsexuală. Însă, după cum seria de fotografii ale lui Fornacciari ține să scoată în evidență, faptul că această lege a fost pusă în vigoare atât de târziu reprezintă o altă manifestare a discriminării pe care o suferă comunitatea trans a țării.

Publicitate

VICE s-a întâlnit cu fotograful Yannick Fornacciari în apartamentul său din Montreal ca să discutăm despre proiect și să aflăm ce mesaje dorește să transmită acesta.

VICE: De ce ai ales acest proiect?
Yannick Fornacciari: De ceva timp mă interesează să știu situația reală a oamenilor care își schimbă sexul. Eram curios cum sunt priviți în timpurile noastre. M-am documentat mult asupra sexelor, a marginalizării și mi s-a părut logic să îmi îndrept atenția asupra situației oamenilor trans. Așa că m-am înscris pe forumuri și pe pagini de Facebook unde am postat proiectul meu. Am vrut ca lumea să vină la mine și răspunsurile nu au întârziat să apară. În două zile cred că m-au contactat aproximativ 30 de oameni care și-au exprimat interesul pentru proiect. Așa a început. Iar pentru a-ți răspunde la întrebare, este o chestiune de perspectivă.

În societate, în media, în artă și în cultură nu prea auzim multe despre cine sunt oamenii trans, cum trăiesc sau cum sunt ei în viața de zi cu zi. Tratăm acest subiect strict după un anumit tipar cu stereotipii. Din nefericire, transsexualii nu sunt reprezentați în general tot de transsexuali în media sau în filme, ci de oameni hetero. Mai rău este că guvernele sunt total dezintersate în legătura cu situația asta. În special aici, în Canada. Am creat acest proiect într-un context care tocmai s-a schimbat, dar care era foarte discriminator. Consider că guvernul a acționat într-un mod foarte ignorant și discriminator.

Publicitate

Spune-mi mai multe despre oamenii din proiectul tău.
Sunt foarte mulți și m-am concentrat pe unii mai mult decât pe alții, pentru că sunt și unii care nu vor să apară în lumina reflectoarelor din comunitate. Unii dintre ei vor să facă o singură ședință foto. Dar, chiar și așa, toți au ceva de spus. Nu s-au implicat în acest proiect foto doar din motive estetice, ci au facut-o pentru a transmite un anumit mesaj. Chiar dacă pe unii dintre ei i-am întâlnit doar o singură dată, pe alții i-am urmărit pe parcursul perioadei de transformare și pot spune că am trăit multe lucruri alături de ei.

Pe unii i-am vizitat după operația de schimbare de sex, iar alții, chiar daca nu trecuseră printr-o procedură medicală, m-au rugat să urmăresc ce li se întâmplă în perioada de tranziție. Fiecare vine din altă zonă, fiecare e deosebit, dar toți voiau să împărtășească ceva cu privire la situația lor actuală, aveau nevoie să comunice ceva.

Tocmai de aceea i-am rugat pe unii dintre ei să se exprime în scris, pentru că mi-ar fi fost incomod să vorbesc pentru ei. Au fost de acord și rezultatele au fost foarte satisfăcătoare.

Ce reacție au avut față de pozele pe care le-ai făcut? Sunt aproape dezgoliți în cadre, la propriu.
Cred și sper că au fost încântați. Pentru mine a fost greu, c-am realizat că nu știu atât de multe despre problema lor. Cred că 90% dintre oameni nu știu ce înseamnă să fii transsexual. Pentru fotomodele a fost ca un fel de spovedanie. Îmi spuneau: „Fac asta pentru ca oamenii să înțeleagă mai bine prin ce trec, iar dacă asta îi ajută să își dea seama, atunci o să continui s-o fac." Dar a fost dificil pentru ei să suporte toate astea, erau sub presiune psihologică când au făcut pozele și când au scris acele texte.

Publicitate

Ce ai învățat și ce speri să transmiți altora după acest proiect?
Am învățat că societatea poate fi complet oarbă față de anumite nevoi ale oamenilor. Am învățat multe despre legislație, deoarece am stat mult să documentez legea care a fost inițiată în 2012 sau 2013, faimoasa lege 35 care a fost adoptată abia acum.

Am învățat multe despre mine, despre ce înseamnă să fii transsexual și despre nivelul la care această noțiune este ostilă libertății în societatea noastră.

Am învățat că societatea are unele așteptări din partea barbaților și alte așteptări din partea femeilor, iar, dacă ne abatem de la acele norme, atunci suntem marginalizați, împotriva voinței noastre. Ce sper să transmit tuturor cu acest proiect? Sper ca lumea să vadă oamenii din spatele acestui proiect. Nu am vrut să ma concentrez pe aspectul de comunitate a transexualilor. Am vrut să mă axez pe partea umană din toată chestia asta, pe faptul că și ei sunt oameni. Pe lângă asta, am vrut să stau departe de aspectul voyeuristic. Oamenii tind să creadă că transsexualii (nu îmi place cuvântul, dar nu este altul pe care să îl pot folosi) sunt o comunitate underground stereotipică, un fel de glumă. Am vrut să trec peste acest aspect, pentru ca lumea să poată vedea oamenii și să fie impresionată de poveștile lor.

Spune-mi câteva dintre aceste povești
M-a marcat discriminarea prin care trec majoritatea oamenilor ăstora, în fiecare zi. I-am urmărit pe câțiva dintre cei mai tineri, care nu prea munceau, dar care erau în diferite etape ale perioadei lor de transformare. Am întâlnit câțiva oameni pe la 30-40 de ani care duceau vieți foarte normale, cu joburi normale, dar erau supuși unor discriminări teribile la locul de muncă. Unii dintre ei au ajuns chiar și la tribunal, pentru că se simțeau terorizați. Mai e și indiferența cu care sunt tratați de către familie…

Publicitate

Asta este suferința zilnică pe care societatea le-o provoacă transsexualilor. Mai este și acest aspect al frumuseții pe care vreau să îl transmit. Să recunoaștem că există o latură pozitivă pe lângă toate aspectele negative. Trebuie să realizăm că să fii transsexual implică o grămadă de alte chestii, în principiu implică să fii normal.

Fotografiile tale transmit multe sentimente, cicatricile care sugerează suferința, îmbrățișările calde dintre ei care transmit dragoste…
Chiar am simțit că s-a format o conexiune între mine și acești oameni. Am încercat să fiu obiectiv, m-a preocupat asta. Să văd care este realitatea și să transmit viziunea subiectivă a unui artist, necenzurată , care să nu aparțină unui moralist. Am vrut să arăt lucrurile așa cum sunt, dar am vrut mai ales să trec peste partea de înfățișare exterioară. Prea des ne referim la problemele transexualilor ca unele legate de corpul lor, le punem întrebări, vrem să știm ce se află în pantalonii lor. Asta este marea problema, societatea îi insultă atunci când le pun prea multe întrebări despre corpul lor. De aceea am încercat să mă concentrez pe ceea ce spun și nu pe corpurile lor.

Care este părerea ta despre felul în care statul îi tratează pe oamenii transsexuali?
Guvernul ascultă ce au de spus grupurile de transsexuali numai de câteva luni și asta mi se pare scandalos. Schimbarea legislației a început în 2013, atunci când s-a votat un proiect de lege prin care transsexualii nu mai erau nevoiți să treacă prin proceduri medicale pentru a-și schimba sexul pe documentele oficiale. Dar acesteia i-a luat foarte mult până a fost adoptată. Mi se pare scandalos, pentru că a fost complet discriminator, dar și pentru că a fost puțină indiferență și ignoranță față de această lege. Nu i-am întrebat pe cei afectați ce înseamnă acest lucru pentru ei. Dar, în sfârșit astăzi transsexualii își pot schimba sexul pe hârtiile oficiale, chiar dacă sunt încadrați ca și anormali din punct de vedere medical. Sunt nevoiți să obțină diagnosticul de distrofie sexuală (o boală mintală) ca să le fie rambursați banii de la guvern pe care ar trebui să-i cheltuiască pe hormoni și pe operații. Asta înseamnă că accepti să fii „bolnav" în ordine să poți fii normal.

Publicitate

Interviu de Brigitte Noël. Urmărește-o pe Twitter

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre comunitatea trans:
În culisele comunității transgender din Istanbul
Cum e să agați pe Tinder ca o femeie transegender
Cinci motive pentru care e mișto să fii transexual în România