Fotografii cu vrăjitoarele din Ghana

În Ghana, timp de decenii întregi, femeile suspectate de vrăjitorie au fost trimise să trăiască în tabere segregate. Gambaga se află în nordul Ghanei şi este una dintre cele mai celebre astfel de tabere.

Drumurile din nordul Ghanei sunt prăfoase şi fierbinţi. Suntem la mijlocului sezonului uscat şi simt că inhalez şmirghel cu fiecare suflare. Ne îndreptăm spre Gambaga, un oraş micuţ din districtul Mamprusi, unde vom vizita o tabără foarte cunoscută – una dintre cele şase din zonă – în care trăiesc aproape o sută de femei care au fost exilate de familiile şi comunităţile lor după ce au fost acuzate de vrăjitorie.

Cu toate astea, nu va fi o treabă uşoară: nimeni nu are voie să le viziteze pe vrăjitoare fără permisiunea lui Gambaga Rana, şeful de trib din zonă. Ne îndreptăm spre palatul lui, iar acolo aşteptăm şi aşteptăm.

În cele din urmă, apare un bărbat înalt şi se prezintă drept reprezentatul şefului de trib, după care ne anunţă că el va fi ghidul nostru în sat. De asemenea, ne linişteşte el, vrăjitoarele nu au nicio putere asupra noastră, câtă vreme se află închise în tabără. Şeful de trib le-a izolat pe toate şi cât timp trăiesc acolo, nu pot afecta pe nimeni cu magia lor.

În ciuda faptului că este o ţară predominant creştină, – în 2013, în clasamentul „Religion and Atheism Index" efectuat de WIN-Gallup International, Ghana se situa pe primul loc, drept cea mai religioasă ţară din lume, după ce 96% din locuitorii săi s-au declarat religioşi – amestecul de credinţe pe care îl găseşti la faţa locului e năucitor. În nordul ţării se află un melanj de creştini, musulmani şi animişti. E impresionant cum, de mult ori, în aceleaşi sate găseşti şi biserici şi moschei şi altare păgâne pentru sacrificii.

Însă, ce au în comun toate religiile acestea este convingerea că vrăjitoria este adevărată. În Ghana, oamenii sunt de părere că în spatele fiecărei nenorociri se află magia neagră, indiferent că e vorba de moarte, boală, alcoolism, boli mintale (care sunt foarte prost înţelese aici), o recoltă proastă sau pierderea unor animale. Din punctul ăsta de vedere, femeile sunt ţinte uşoare, în special cele mai în vârstă sau văduvele, care nu mai beneficiază de protecţia unor bărbaţi, sau cele care împart acelaşi bărbat.

Tabăra vrăjitoarelor nu este chiar atât de izolată de Gambaga pe cât mă aşteptam. Se află chiar în mijlocul oraşului, printre casele locuitorilor obişnuiţi. Nu este înconjurată de un gard şi nici nu este păzită în vreun fel. Arată ca un sat tradiţional din nordul Ghanei, pur şi simplu, un fel de labirint de case rotunde din chirpici, acoperite cu paie. Uneori mai vezi şi câte o colibă de lemn, un curcan sau câteva capre capre care aleargă libere pe acolo.

Imediat cum ajungem acolo, suntem acostaţi de un grup de copii curioşi şi jucăuşi, în picioarele goale. În afară de ei, satul arată pustiu. Durează ceva până să apară şi celebrele vrăjitoare. La început trag cu ochiul la noi din spatele ferestrelor şi gardurilor improvizate, apoi ies să ne întâmpine politicos şi îşi văd de treburile zilnice. Sunt timide, dar mă lasă să le fotografiez. Unele dintre îmi şi zâmbesc, chiar. Cele mai multe dintre ele sunt în vârstă, iar câteva locuiesc în tabăra de vrăjitoare de mai mult de 30 de ani. Şi-au lăsat soţii şi şi-au luat copiii cu ele. Spre deosebire de cele mai multe femei din Africa, ele nu au alţi bărbaţi în viaţa lor, în afară de fiii pe care îi cresc singure.

Reprezentanta vrăjitoarelor, care este şi cea mai bătrână dintre ele şi conducătoarea lor, mă întâmpină cu o privire sceptică, dar acceptă să discute cu mine. De la ea aflu că, de fapt, vrăjitoarele sunt libere să plece oricând vor ele, dar aleg să nu o facă (cu excepţia cazurilor când familiile lor le cer să se întoarcă), din cauză că se tem de cum o să reacţioneze comunitatea: „Familiile noastre vin să ne viziteze. Şi noi ne ducem în vizită acasă, dar nu rămânem acolo. Dacă vin oamenii la noi să ne ceară să ne întoarcem, ne întoarcem. Dacă nu, rămânem în tabără. Aici, suntem libere şi în siguranţă."

Vreau să aflu mai multe despre ritualul prin care şeful de trib determină dacă o femeie este vrăjitoare sau nu. Unii oameni cu care am vorbit în Gambaga mi-au spus că presupune aruncarea unei găini în sus, dar nu au intrat în detalii. Vrăjitoarea-şefă evită întrebarea şi încearcă să schimbe subiectul.

Dar, dacă prin procesul ăsta misterios se dovedeşte că o femeie acuzată de vrăjitorie nu e vrăjitoare? „Rudele ei vin în tabără şi se roagă de şeful de trib să o lase pe femeie să plece. Iar ea va putea să se întoarcă acasă."

O întreb cum îşi câştigă traiul aici. „Şeful de trib ne hrăneşte. Iar oamenii de aici nu se tem de noi, aşa că muncim pentru ei. Lucrăm la ferme, strângem lemne şi aducem apă. Biserica Presbiteriană ne ajută şi ea."

Dar, ea se consideră vrăjitoare? Ezită să-mi răspundă şi face un schimb de priviri cu ghidul nostru, reprezentantul şefului de trib. „Dacă suntem aici, înseamnă că trebuie să fim vrăjitoare."

Nu reuşesc să obţin un răspund direct de la ea, lucru care nu mă surprinde, din moment ce oriunde merg prin sat, sunt însoţită de mâna dreaptă a şefului de trib. Iar el pare că se grăbeşte. Mă zoreşte şi nu mă lasă să vorbesc cu femeile mai mult de câteva minute, uneori chiar câteva secunde. Îmi arată acoperişurile caselor şi îmi spune că trebuie să fie schimbate, dar că nu sunt bani, după care îmi prezintă cu mândrie locul de distracţie al satului: o clădirea mare şi goală, cu nişte ventilatoare şi un televizor înăuntru. „Vezi? Au televizor!"

Un alt localnic din sat îmi prezintă situaţia dintr-un punct de vedere mai pragmatic: „Uneori, un bărbat îşi ia mai multe neveste decât e în stare să susţină. De multe ori, nevestele nu se înţeleg bine între ele şi se văd una pe alta ca obstacole în calea bunăstării copiilor lor. Aşa că încep să se acuze una pe alta de vrăjitorie. Dacă cineva din familie sau din sat se îmbolnăveşte sau păţeşte o nenorocire, persoana respectivă poate să îşi acuze adversarii că au folosit magie neagră asupra sa, ca să le aducă ghinion."

Au existat câteva tentative de închidere a taberelor de vrăjitoare din nordul Ghanei. Ultima a fost în decembrie 2014, când autorităţile au închis tabăra Bonyasi, unde trăiau mai mult de 50 de femei.

Cu toate astea, închiderea taberelor nu va eradica motivele pentru care femeile sunt trimise acolo. Femeile din labirintul de case de chirpici nu sunt prizoniere, ci ostatice ale superstiţiei, sărăciei şi lipsei educaţiei. În ciuda acestui fapt, pentru multe femei, e mai bine să rămână în tabăra de vrăjitoare decât să plece de acolo. După cu mi-a spus un localnic: „Oamenilor le este frică de vrăjitoare în Ghana, iar femeile acuzate de vrăjitorie nu mai sunt acceptate în satele lor. Dacă rămân acolo, vor fi rănite."

Vezi restul pozelor mai jos.

Traducere: Mihai Niță

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre culturile africane:
Fotografii care spulberă stereotipurile pe care le știi despre Africa
Colecția primăvară/vară a celui mai talentat designer ospătar din Africa de Sud
„Sexul pe uscat" e o problemă de sănătate sexuală din Africa, despre care nu vorbește nimeni
Camionagii din Africa de Vest