Fotografii de la concursul de frumusețe pentru cămile, din 2015

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografii de la concursul de frumusețe pentru cămile, din 2015

Premiile sunt date celor mai rapide, „lăptoase" și frumoase creaturi.

Miss Univers n-a fost singurul concurs de frumusețe care a avut loc luna trecută. În Emiratele Unite Arabe, triburile beduine din Oman, Arabia Saudită, Kuwait și Emirate s-au strâns la festivalul Al Dhafra, o întâlnire anuală cunoscută pentru Mazayna cu cămile sau „concurs de frumusețe".

Bărbații fac parada cu cele mai frumoase cămile la licitații, fac curse cu ele și scheme de spectacol, iar premiile sunt date celor mai rapide, „lăptoase" și frumoase creaturi. Cămilele mai puțin norocoase sunt servite la cină la consiliile nocturne.

Publicitate

Festivalul care începe pe 30 decembrie sărbătorește moștenirea tradițională a deșertului Rub' al Khali și a stilului de viață, una complet diferită de cultura contemporană văzută prin Dubai sau Abu Dhabi. Astea fiind spuse, se fac bani cu nemiluita: premiile ajung în total la o valoare de 14,9 milioane de dolari.

În ciuda a câteva cocoașe văzute pe ici și pe dincolo, juriul a căutat frumusețile naturale anul trecut. „Cămilele care au buzele umflate, sunt epilate, vopsite pe undeva sau au formele naturale schimbate nu au voie să participe", scria în ghidul de la intrare.

Urmărește VICE pe Facebook