Fotografii din epoca de aur a pornografiei franceze

Regizorul Gérard Kikoïne e considerat unul dintre arhitecții pornografiei franțuzești. Între 1974 și 1984, Kikoïne a făcut zeci de filme în care a surprins latura sălbatică a generației care doar ce scăpase de evenimentele din mai 1968, care a crescut cu pilulele contraceptive, însă n-a scăpat de SIDA.

Anul trecut, Kikoïne a lansat un album în care apăreau sute de fotografii nepublicate cu scene din filmele sale - Le Kikobook. Am vorbit cu el despre epoca de aur a pornografiei franceze.

VICE: Bună, Gérard. Anii 1970 erau o orgie imensă de 24 de ore după cum își imaginează generația noastră?
Gérard Kikoïne: Ah, mitul cu orgia. Nu, deloc. Când ajungeai în platou la nouă dimineața, crede-mă, erai acolo strict ca să muncești. Și n-am profitat niciodată de poziția mea ca regizor sau producător. Mulți oameni din afacere - mai ales din industria cinematografiei tradiționale - se culcau cu actrițele tinere, dar nu și eu. Ne-am comportat mai bine decât tipii „adevărați" din cinema.

Cum era la muncă?
Păi, rolele de film erau foarte scumpe. Așa că a trebuit să tragem două versiuni pentru fiecare film - o variantă mai soft care să treacă de cenzură și una hardcore care apărea în anumite cinematografe. Așa că eram foarte departe de fantezia cu orgia imensă. De fapt, totul era foarte bine organizat și pregătit. Chiar și scenele hardcore nu erau mai deloc improvizate, decât dacă actorii se simțeau foarte confortabili cu asta. Fiecare platou era atent aranjat, iar castingul era foarte coerent. Băiatul de la benzinărie arăta ca unul real. Arhitectul chiar arăta ca un arhitect.

Așa că totul era profesionist.
Totul era pus la punct. Directorul de creație era foarte strict asupra luminilor sau a accesoriilor. Nu se dădea înapoi când venea vorba de detalii. Mai ales pentru că existau dialoguri serioase în filmele mele. Poate că avea vreo legătură cu pasiunea mea pentru expresionismul german. Am admirat deschiderile lui Mike Nichols, luminile lui Stanley Kubrick sau actul subversiv al lui Lindsay Anderson. Toată lumea cu care am muncit iubea cinematografia.

Cine erau haterii voștri?
Păi, Mișcarea de Eliberare a Femeilor din Franța nu a venit niciodată să ne oprească filmările, dar nu m-a mirat asta: filmele mele glorificau femeile. Actrițele mele stăteau la baza scenariului. Era ceva foarte eliberator pentru femeile din ele. Și nicio femeie n-a fost forțată să joace - nimeni nu venea pe platou cu un pește.

Cum erau actorii cu care lucrai?
Am lucrat cu o generație de hedoniști post-68. Le plăcea să se distreze și să se expună. Și le mai plăcea și sexul. Brigitte Lahaie avea destul bani; venea doar ca să se amuze. Majoritatea muzelor mele jucau în filmele mele pentru că-și doreau asta, nu pentru că aveau nevoie de bani. Seara, cele care voiau un gang bang o puteau face liniștite, dar în timpul zilei totul se rezuma la muncă.

Se uitau mulți oameni la filmele tale?
Da! Între 1977 și 1982, filmele mele vindeau peste patru milioane de bilete. Mergeau foarte bine și erau distribuite în 30 de țări. Eram peste tot. Într-o zi, Alban Ceray, un star porno și muza lui Kikoïne între 1970 și 2000, a zis: „Indiferent că-i place sau nu, cinematografia franceză are gustul penisului meu."

Bine spus.
Iar un procent din vânzările biletelor mergea la CNC (Centrul Național al Cinematografiei și Imaginii Animate - o agenție a guvernului care promova și producea filme franțuzești). Banii noștri erau bine primiți. Bani din pornografie!

Ce credea cinematografia franceză tradițională despre tine?
Cred că industria avea cea mai proastă părere despre noi. Când am încetat să mai fac porno, am fost trecut pe lista neagră. Americanii mă voiau, dar nimeni din Franța nu voia să lucreze cu mine.

Ce părere ai despre faptul că pornografie e peste tot în prezent?
Pornografia a progresat mereu prin conflicte și șocuri. Am regizat filme porno pentru cinematografe - mergeai și vedeai pe un ecran imens un penis de patru metri. După asta, puteai să vezi porno pe VHS și TV. Prima știre la TV despre un film porno în Franța a fost în 1985. A fost un șoc, chiar și pentru mine. Cu câțiva ani înainte, era de neacceptat să bagi pornografie la TV. Pornografia a devenit atât de accesibilă prin intermediul platformelor gigant ca YouPorn, care au expus un public și mai mare la gen.

Astăzi, oamenii vin să dea noroc cu mine când mă duc să mănânc. Asta nu s-ar fi întâmplat acum 15 sau 20 de ani. Suntem în punctul în care cultura porno inspiră industria creativă. Dar accesabilitatea completă a conținutului pornografic - cel mai prost și cel mai bun - face ca munca individuală să fie ușor de uitat. Filmele noastre vor rezista, pentru că le-am făcut cu haz, vitalitate și dragoste și respect pentru femei.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre pornografie:
Povestea profesoarei care a transformat pornografia în știință
Cum a devenit populară pornografia cu hijab
Un regizor îţi explică cum se face pornografia pentru feministe