FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografii mișto cu oameni care pozează cu un carton pe care e imprimat Papa

Nu știm și nici nu vrem să aflăm care este rostul acestor fotografii.

Când am scris o poveste despre Papă, anul trecut prin septembrie, am căutat pe internet o fotografie cu licență Creative Commons cu care să o ilustrez. Și chiar dacă nu m găsit ce căutam, am dat peste o grămadă de poze pe contul Catholic United Financial, peste șase mii, cu oameni care pozează alături de un carton pe care este imprimat Papa Francis.

Nu am reușit să aflu prea multe despre Catholic United Financial, dar pare să fie o instituție caritabilă care aduce cartoane imprimate cu imaginea Papei la evenimnetele catolicilor. Pe unele dintre ele Papa este serios și sobru, pe altele zâmbitor și fericit. Și nici nu vreau să adaug vreun context acestor fotografii – unde au fost făcute, cu ce ocazie sau care este scopul postării lor pe net – pentru că nu ar face altceva decât să mă îndepărteze de bucuria de a le privi.

Publicitate

Oricum, să nu credeți că am ales pozele astea într-un mod ironic, pentru a râde de americanii din centrul Americii cărora le place ceva atât de depățit ca Biserica Catolică. Imaginile astea sunt mișto pentru cănu fac altceva decât să arate niște oameni fericiți. Mulțumesc Catholic United Financial!

Am găsit câteva fotografii cu oameni care pozează cu vechiul papă, Benedict XVI. Dar astea-s mai ciudate, pentru că Benedict arată a om rău chiar și atunci când zâmbește.