Fotograful ăsta scoate cele mai frumoase imagini din nimic

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotograful ăsta scoate cele mai frumoase imagini din nimic

Tipul ăsta te face să prinzi drag până și de-un dinte spart.

​Când faci o fotografie, indiferent de starea pe care o ai, lumina, sau cum vezi crăpătura de la cur a unui străin, e ceva care te motivează. Înainte să apeși pe buton, altceva face un click în capul tău. Deja vezi like-urile, share-urile și atenția pe care lucrările tale o vor obține. Însă când verifici cu adevărat imaginea, arată ca ceva scos de cineva care se prostea cu un webcam într-un magazin Apple.

Publicitate

Apoi există oameni ca Ryan Lowry, un tip care nu doar fotografiază chestiile interesante care-i ies în cale, dar le și face să pară mai frumoase și naturale decât au fost vreodată. Fotograful de 25 de ani din Chicago (care a trad cadrele pentru articolul ăsta recent ​din VICE) se trezește uneori în fața unor lucruri demențiale, iar rezultatele întâlnirilor cu oamenii și locurile din viața lui au apărut în The Fader, Time, Bloomberg, iar acum și în albumul său, Two Yea​rs. Când l-am întâlnit în Toronto, el petrecea mai mult timp promovând Instagramul lui Chief Keef decât propria sa muncă.

Citește mai multe despre frumos:
Femeile stau la coadă pentru cel mai frumos ginecolog din lume ​Berlin, orașul unde românii nu se simt emigranți ​Cel mai deprimant oraș din Siberia e plin de femei frumoase