Iarba și bunele maniere – Fumatul în familie

De T. Kid

Între Ziua Recunoștinței și marijuana există o conexiune evidentă doar pentru cei care sosesc la petrecerea în familie după ce au dat o tură prin spatele blocului și acele rude vigilente care le întâmpină intrarea zâmbind cu subînțeles. Dar această uniune nu merge întotdeauna conform planului. De curând mi-am amintit de o poveste despre Ziua Recunoștinței pe care mi-ar plăcea să o împărtășesc cu voi săptămâna aceasta la rubrica despre iarbă și bune maniere.

Era prin 2010 și familia mea ajunsese la un nivel înalt de pace și înțelegere. Toți copiii crescuseră, iar mamele erau plictisite, așa că au început să se ferească împreună de tații familiei ca să „dea o tură prin spatele blocului”. Așa am ajuns să fumez un cui imens cu mătușă-mea și fata ei pe o alee lăturalnică în noaptea de dinaintea Zilei Recunoștinței. Tocmai ne telefonase fiul ei ca să ne spună că se accidentase în timpul unui spectacol și se lovise la umăr și că va veni acasă imediat ce iese de la urgențe. Mătușă-mea era stresată de măgăriile și belelele în care se băga mereu fiu-su, așa că simțea nevoie să se relaxeze puțin. Am ajutat-o cu mare drag.

Nu mai fumase iarbă de când făcuse școala de arte în anii ’70, așa că am avertizat-o că marfa era destul de tare. Degeaba. A tras ca nebuna și mi-am făcut un pic griji când a exclamat: „Maaamă, deja o simt!” și s-a dus clătinându-se spre casă. Eu am rămas afară să fumez o țigară și când m-am întors înăuntru am asistat la consecințele ideii mele proaste.

Mama mea stătea aplecată deasupra mătușii, care zăcea în sufragerie respirând greu și strângând-o pe mama tare de mână, rugând-o să aibă grijă de copiii ei după ce o să moară. Mama era îngrozită și voia să sune la spital, când m-am repezit la ea și i-am șoptit la ureche ce se întâmplase. „E doar foarte, foarte drogată. Dacă se relaxează un pic, în câteva minute o să fie bine.” Mama a rămas puțin descumpănită, procesând informația. În cele din urmă a zis: „Nimeni nu trebuie să afle că a fumat. Dacă vin unchii tăi și o văd în halul ăsta, o să sune la Urgență și o să mă întrebe de ce n-am sunat eu până acum. Și-n caz că se simte rău de tot, poate chiar o să trebuiască să sunăm.”

Căcat. N-o puteam contrazice. Între timp, vară-mea, care fumase mai devreme cu mine și cu maică-sa, a intrat pe ușă, la fel de varză, și a început să dramatizeze situația. Am apucat-o de mână și am scuturat-o: „Frate, e doar fumată, ai văzut cum trăgea mai devreme din cuiu’ ăla! Nu te mai panica și tu!” S-a calmat, la fel ca mama, dar mătușă-mea era la fel de distrusă și se văicărea pe podea, invocându-l pe Dumnezeu. Mama a anunțat că sunase la urgență.

M-am așezat pe canapea, dându-mi seama că și eu eram spart în ultimul hal. Abia mi-am tras sufletul, că polițaii intraseră pe ușă. Eram îngrijorat, deci aveam pe față o expresie potrivită pentru situația în care ți se zvârcolește mătușa pe jos. În mai puțin de un minut au apărut paramedicii și după ei, câțiva pompieri. Ce să mai zic, erau toate echipajele de urgență la noi în casă, în jurul mătușă-mii. Mi-am îndesat iarba în buzunar și am încercat să nu mă las cuprins de paranoia.

Polițiștii au întrebat-o pe mătușă-mea dacă băuse sau luase pastile, iar ea s-a uitat speriată la maică-mea, care a înclinat din cap. I-au verificat pulsul și nu-și puteau da seama care e problema cu ea când fiul ei a intrat în casă cu brațul în ghips, întrebând în gura mare: „Mamă, de ce sunt trei polițiști în fața casei?” Deodată a văzut-o pe podea și a căzut în genunchi îndurerat: „Doamne, e numai vina mea!” Tocmai voiam să-l iau de braț și să-i explic ce se întâmplase, când mi-am dat seama cât de perfect se reglase situația.

Polițiștii vor pune atacul de panică pe seama accidentului fiului ei. Așa că l-am lăsat să-și termine confesiunea.

Le-a spus polițiștilor, pompierilor și medicilor povestea, arătându-le brațul lovit. Fusese la un concert unde sărise în mulțime de undeva de la etaj și își dislocase umărul, după care o sunase pe maică-sa să-i zică. M-am ridicat în picioare și m-am răstit la el: „Nu știu cum poți să fii atât de iresponsabil, frate!” S-a uitat în jos și și-a cerut scuze.

Unul dintre medici a propus s-o ia pe mătușă la spital, ca să se asigure că totul e în regulă. Mătușă-mea, care își mai revenise între timp, a acceptat. Mama a mers cu ea. Unchii mei au aflat ce se întâmplase și s-au dus de la muncă direct la spital, lăsându-ne pe noi, copiii, acasă, unde am fumat iar un mare joint și am reflectat asupra situației.

În dimineața următoare, mătușa s-a întors arătând bine mersi și am râs amândoi de ne-am căcat pe noi, amintindu-ne întâmplările de seara trecută. Mi-am amintit de întâmplarea asta ieri, când maică-mea mi-a spus că la spital i-au cerut mătușii o probă de urină. Maică-mea a intervenit repede și a spus că merge cu ea să o ajute și a oferit proba în locul ei. Planul a mers ca uns, doar că doctorul i-a spus că are infecție urinară și i-a dat o rețetă pe care mătușă-mea i-a înmânat-o mamei mele: „O să-mi ia ea medicamentele.”

@imyourkid

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Iarba și bunele maniere - Vaporizatoarele sunt pentru adulți

Comentarii