Lucrez ca masă umană la nunțile indiene pentru că sunt albă

„Am diplomă de absolvire, știți?" le spun mustăcioșilor care stau în semicerc în jurul meu, dar nu pare să-i deranjeze chestia asta. „Primesc zece mii de rupii pentru jobul ăsta." Expresiile de pe mutre li se schimbă imediat; devin interesați. „O grămadă de bani", îmi zic. Da, altfel de ce dracu' aș face așa ceva? Puține joburi sunt atât de nasoale încât să facă o femeie să invidieze o dansatoare la bară. Ia uite la ea, cum stă suspendată deasupra paharului de cocktail gigantic, în lumina verde a laserelor, scăldată de privirile penetrante ale unui grup de libidinoși de peste 60 de ani.

Norocoasa naibii.

Mi-aș dori să am jobul ei. În schimb, în seara asta eu voi fi un obiect neînsuflețit. Nu în sensul că sunt obiectificată, pe stilul „femeile sunt doar niște bucăți de carne". Nu – la propriu. În seara asta voi fi o masă. O masă umană cu o pălărie strălucitoare.

Bine ați venit în dubioasa și minunata lume a joburilor pentru fete albe din India. Orice turist care s-a plimbat pe străzile din Mumbai a întâlnit tinerii foarte prietenoși care se învârt pe lângă Leopold Cafe și încearcă să convingă străini albi să joace în noile blockbustere de la Bollywood. Dacă te uiți la orice film bollywoodian din ultima vreme, în toate scenele de petrecere sau dans o să vezi un grup de bărbați sau femei albe plasați inexplicabil printre profesioniști, care arată de parcă s-au rătăcit.

Dar acum circulă un nou trend în clasa de mijloc a Indiei. Au început să angajeze fete albe occidentale la nunți – fete care să facă diverse lucruri dubioase doar pentru că sunt albe și occidentale. Un astfel de job poate însemna orice: fie să întâmpini musafirii la intrare îmbrăcată într-un costum tâmpit, fie să conduci mireasa și mirele pe spinarea unui cal, fie să reprezinți o statuie umană.

Sau, în cazul meu, să servești invitații cu băuturi în timp ce ești îmbrăcată într-o masă. După care stai acolo, să se adune pe rochia ta toate paharele goale. E la fel de interesant și de jenant precum sună.

Totuși, se plătește super bine și cam asta e toată ideea. E imposibil să ignori elementele rasiste și post-coloniale din situația mea. Dintr-un motiv sau altul, indienii par să aprecieze pielea albă și dacă ai destui bani cât să angajezi oameni albi ca mobilă vie la petrecerea ta, ești demn de tot respectul.

Pe vremurile imperiului, niciun colonialist indofil n-ar fi făcut un pas fără haremul lui de animatori indieni. Le plăcea să se înconjoare cu îmblânzitori de cobre și maeștri ai sitarului care li se păreau extrem de exotici. Astăzi, rolurile s-au inversat și iată-mă cum stau ca o statuie idioată, încărcată cu băuturi pe jumătate băute.

De la început până la sfârșit, experiența a fost o nebunie totală. M-a sunat o femeie cu accent est-european al cărei job e să aprobe fotografiile și să te măsoare și am stabilit cu ea un loc și o oră de întâlnire. În cazul meu, locul a fost o stație de autobuz de la periferia orașului Delhi. „Să fii acolo la ora cinci fix, altfel nu iei niciun ban!"

Am ajuns acolo la cinci…nu era nimeni. Pe la 6, se adunaseră deja mai multe fete – în principal rusoaice triste care vorbeau doar rusa. Pe la ora 7 a ajuns tipul care mă abordase pe stradă în centrul Mumbaiului, vorbind la două telefoane în același timp. Îl chema Pinky. Tocmai își instalase WhatsApp și m-a întrebat dacă poate să mă adauge și pe mine.

În câteva clipe, toate zece eram într-o Toyota Innova albă care avea imprimat într-o parte cuvântul TOURIST și ne îndreptam dracu' știe spre ce. Chiar nu aveam idee unde mergem. Mă gândeam că o să fie un job de două-trei ore la periferia orașului Delhi, dar s-a dovedit a fi vorba de șapte ore în Ludhiana, Punjab.

La sosire, am ars-o o vreme în Camera Verde în timp ce „Clientul" (a cărui identitate e foarte rar dezvăluită) a hotărât care dintre noi au norocul să primească de lucru. În timpul acestui proces, am primit numeroase atenții și complimente din partea unor rapperi punjabi. „Locuiesc în Canada, sunt foarte faimoși", am fost asigurate.

Majoritatea fetelor pe care le-am cunoscut studiau în Delhi și acceptaseră jobul dubios ca să-și regleze situația financiară. Una dintre ele mi-a spus că nu-i venea să creadă ce i se întâmplă: „Uite ce-am ajuns după trei ani de eforturi la Oxford – cu-n turban în cap, mă prefac că bag note la vioară și-n spate bubuie un saxofon de prost gust."

Unele fete – în special rusoaicele – lucrează cu contracte full-time. Primesc optzeci de mii de rupii pe lună (800 de lire) – ceea ce nu e rău deloc în India – și în plus, au asigurate casă și masă. Dar în schimb, fetele astea nu au voie să refuze niciun job, indiferent cât durează și dacă e situat la dracu-n praznic.

Majoritatea nu se plângeau deloc, dar mie tot mi se părea o situație ingrată și superdubioasă. Poate că lucrează până în ziua în care urcă în grad și ajung femeia cu voce îngrozitoare de la capătul firului telefonic, care urlă la fete să nu întârzie la întâlniri.

În cele din urmă, nu mă pot plânge că aș fi exploatată pentru pielea mea de alabastru într-o țară în care milioane de oameni sunt exploatați în fiecare zi pentru că au un ton al pielii „greșit". Primesc o sută de lire pentru doar două ore de muncă – o compensație destul de mare pentru un job atât de frustrant. Principala nedreptate nu o sufăr eu și nici tipii care simt nevoia să cheltuie sume exorbitante ca niște gagici albe să le danseze la nuntă. Problema e că primesc o sumă dublă față de fetele indiene care fac același lucru. De ce? Pentru că sunt albă și occidentală.

Bănuiesc că se poate numi exploatare pozitivă, dar cum stăteam acolo la masă, nu mi se părea deloc pozitivă.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre India:
În picioarele goale și cu muci la nas prin India
Experții în energie nucleară din India mor pe capete în mod misterios