Furatul miresei este cel mai nasol obicei la nunțile din România

Ca wedding planner, întâlnesc des cupluri cu care ajung să discut despre furatul miresei la nunta lor și le recomand din start să evite momentul. Cu totul, dacă se poate. Reușim, de cele mai multe ori, să ajungem într-un punct comun și să gândim programul din ziua nunții ca și cum acest obicei nici nu ar exista.

Miresele nu prea mai vor să plece de la nunta lor și să se pozeze la Arcul de Triumf sau într-un club înghesuit. Mai mult, an de an se întâmplă câte o tragedie cu oamenii care se urcă în mașină, după ce au băut, convinși că mireasa le poartă noroc și că nu vor păți nimic în timp ce gonesc către cea mai apropiată discotecă.

Știu că miresele încă mai sunt furate, cu sau fără voia lor, pe tot teritoriul țării și pe tot parcursul sezonului de nunți. Cu atât mai mult cu cât au apărut și servicii specializate de „furat", cu limuzină, cu talibani sau cu forțe antitero. Cu toate pregătirile și cu toate explicațiile, găsim des printre invitați și un grup de cârcotași, de obicei apropiați de-ai mirelui, care au impresia că știu mai bine și că asta e o tradiție care nu poate fi evitată.

Dacă ești într-o seară la o nuntă și ai impresia că ți-a venit cea mai strălucită idee, inspirată de câteva pahare de vin, am scris acest articol ca să-ți explic de ce furatul miresei e un obicei care ar trebui să dispară din „repertoriul" nunților românești.

Furatul miresei nu se practică de foarte mult timp pe plaiurile mioritice, dar nici în alte țări din Estul Europei, chiar dacă ai fi tentat să spui, la o primă vedere, că-i vreun obicei de când lumea. Când ne gândim la tradițiile de nuntă, avem impresia că practicăm cine știe ce ritualuri învechite, fără să luăm în considerare cât de mult am modernizat tot procesul și cât de mică mai este legătura între nunțile din secolul 19 și cele de acum.

Studiile vechi despre riturile și zicătorile de pe la nunți nu pomenesc nimic despre vreun moment în care mireasa să dispară sau să fie furată. Singura rezonanță istorică nu are legătură cu tradiția de nuntă, ci cu o barbarie: pe vremuri, femeia era răpită în noaptea nunții, la propriu, de oamenii „nobilululi" local, iar mirele, dacă voia să își recapete mireasa încă „neprihănită", trebuia să cotizeze material și cât îl lăsa inima. Era, practic, intenția anunțată de viol, în grup, care putea fi evitată cu o răscumpărare anume, după posibilități.

Treaba asta, adaptată probabil și de la ruși, a prins atât de bine la noi, că nici nu ne mai punem problema că n-are treabă furatul miresei cu nunta tradițională românească.

Nunțile sunt fun pentru că au alcool și mâncare din belșug, într-adevăr. Dar adevăratul motor al întregii petreceri este femeia aia îmbrăcată în rochie albă. Mireasa are resurse nebănuite de energie și poate dansa non-stop, după ce a uitat să mănânce trei zile. Se bucură de fiecare moment și îi face și pe cei din jur să se simtă bine, pentru că o mireasă care dansează și se distrează este primul semn al unei nunți organizate bine.

Am observat un lucru la mai toate nunțile pe care le organizez: cu cât mirii sunt mai activi și mai petrecăreți, cu atât invitații se simt și ei mai în largul lor. Acum, dacă ai ideea fixă că mireasa trebuie să fie furată și ți-ai propus ca tu să fii ăla care o comite, gândește-te că asta înseamnă să oprești nunta din mersul ei firesc pentru perioada în care vei pleca tu, cu mireasa și cu jumătate din grupul vesel al petrecerii.

Nunțile stagnează în momentul ăsta, desfășurătorul se dă peste cap, sunt întârziate feluri de mâncare, iar invitații se plictisesc teribil. E ca și cum ai merge la un concert fain, ai asculta o vreme ce cântă oamenii și, de bine ce te simți, ai ajunge la concluzia că ar fi și mai bine să te duci pe scenă și să scoți boxele din priză, doar ca să observi mutrele celor din public.

De regulă, viitoarea mireasă nu petrece zeci de nopți gândindu-se la nunta ei și la cum să organizeze totul perfect, ca apoi să își dorească să plece vreo oră sau chiar mai mult. Doar așa, că poate e mai distractiv în club în seara respectivă. Am avut cliente care mi-au spus că nunta lor ar fi fost mult mai frumoasă dacă nu ar fi fost furate.

E și cazul meu. Deși au trecut cinci ani de la nuntă, tot mi se strânge stomacul când îmi aduc aminte că am pierdut o oră din nunta mea, pe care am organizat-o cu atâta drag, numai pentru că prietenele mele au insistat că trebuie să „facem ceva". Bine, eu măcar am scuza că m-am căsătorit acum aproape cinci ani.

Acum câțiva ani buni, am asistat, ca organizator al nunții, la o situație super nasoala. Deși cei doi au anunțat în stânga și în dreapta că nu își doresc treaba asta sub nicio formă, tot s-au găsit niște prieteni, cu mult curaj din sticlă, să insiste și să facă un pic de circ. În timp ce mireasa explica pe holul restaurantului că ea nu pleacă nicăieri, invitații se uitau nedumeriți, dj-ul nu știa dacă să anunțe sau nu că s-a furat mireasa, iar mirele se făcea că nu vede.

E o regulă generală, de bun simț, să nu faci ceva în ciuda opoziției persoanei respective. Iar ca invitat la nuntă ar trebui să fii cu atât mai precaut. Cine și-ar dori să fie ținut minte ca tipul ăla care a provocat un scandal la nunta prietenilor lui?

Problema cea mai mare cu furatul miresei este cea organizatorică. Se schimbă brusc programul și se trece pe „stand-by" petrecerea. Doar că totul durează foarte mult timp. Până se suie lumea în mașină, până ajungeți unde trebuie, discutați cu oamenii de la pază să vă lase să intrați, faceți două poze, comandați niște băutură sau o cafea, mai faceți o oprire pentru alte două poze etc.

Trec vreo patruzeci de minute. Vă întoarceți la local, începe negocierea, se discută intens. Până cădeți la pace cu mirele și cu nașul, mai durează vreun sfert de oră. Apoi, se aduce mireasa, mai dansează un pic și urmează și momentul în care se execută pedepsele. În mare, furatul miresei depășește o oră.

De-asta a apărut furatul regizat. Și pentru că miresele se tem să fie răpite de nu știu ce văr sau unchi chefliu. Teoretic, „răpirile" regizate s-au inventat pentru fetele care nu ar fi vrut să taie din program furatul, dar nici nu voiau să părăsească nunta cu totul. Asta se rezumă la un sfert de oră

Odată eliminat elementul spontan, creativitatea românului a luat o întorsătură ciudată. Nu era suficient gestul simbolic, să iei femeia de mână și să o furișezi pe ușa restaurantului, în timp ce mirele aproape că o conduce singur către ușă. Cineva a scormonit adânc și a inventat o modă: furatul cu efecte speciale și scenariu, cu acțiune, mitraliere și ce mai e nevoie.

Poate fi o treabă amuzantă, dacă te-ai visat actriță și nu ți-a ieșit. Altfel, să vină unii și să tragă de tine, în timp ce amenință cu pistoale invitații, să mimeze un act pur violent, fără niciun fel de tentă umoristică, e pur și simplu sinistru.

La începuturile acestui obicei, flăcăii care se încumetau să ia mireasa pe sus și să o ducă la discotecă vreo doua ore, chiar se alegeau cu câte ceva. Recompensele erau modice, dar materiale. Fie niște bănuți, fie o sticlă sau două de tărie, cât să aibă cu ce să continue petrecerea și a doua zi. Între timp, partea cu banii a dispărut de tot, iar sticlele au fost înlocuite cu „pedepse" aplicate mirelui sau nașului, după caz. Pentru că e chiar ciudat să mai ceri ceva de băut când mai toate nunțile de azi sunt cu open bar și poți să bei până îți plesnește ficatul.

Dacă ești hoț, nici măcar nu e ceva amuzant sau comod pentru tine. Va trebui să duci mireasa unde vrea ea (cel mai probabil o să vrea să îș dea jos pantofii și să se odihnească zece minute), să faci pe măscăriciul la negociere și apoi să iei femeia, cu tot cu rochia ei de douăzeci de kile, în brațe, și s-o livrezi intactă mirelui. O să te alegi cu un pic de alergătură și ceva glume proaste, poate și cu o durere de spate.

Declarații de dragoste care să conțină cuvintele praz, mămăligă, bocanc și aluat, declarații pentru soacră, karaoke, bancuri și, preferatul meu (not!), striptease masculin. Astea sunt cele mai populare pedepse pe care am văzut că le cer hoții, ca semn că mirele își dorește cu adevărat mireasa înapoi. Sunt și lucrurile pe care nu le-ai face în ruptul capului, în niciun context, poate doar amenințat cu pistolul. Dar dacă i-a trebuit însurătoare, să sufere, că așa e tradiția, nu?!

La toate nunțile la care am participat, ca invitat sau organizator, am văzut mereu aceeași față de mire stânjenit de-a dreptul pentru ce urmează să facă. Nu am înțeles nici amuzamentul unei declarații de dragoste în public, nici bucuria invitaților când nașul cântă un That's amore sugrumat sau când mirele citește un banc de pe telefon.

Tot timpul m-am întrebat: câtă râcă să ai pe cineva să îl pui într-o ipostază de genul ăsta?