FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cum să nu fii un român prost pe internet: Vaccinuri

Dacă crezi că bolile copilăriei nu omoară, ești un bou.

Foto via Flickr

Internetul e un miracol tehnologic care mă face să-mi adun constant maxilarul de pe jos. E cam singura chestie din S.F. care s-a materializat, chiar mai mișto decât am așteptat: am în buzunar o jucărie cu acces la o bună parte din toată informația compilată de umanitate. Dar Internetul mai e și altceva: făcut de oameni. Și prin asta, o extensie a genialității și penibilului uman. După caz.

Publicitate

Seria asta de articole e despre partea a doua. Despre partea aia găunoasă a internetului, care își face o misiune din a mulge crema prostiei și a dezinformării și a o prezenta ca pe un fapt.

Citește și Cum să nu fii un român prost pe internet: Vaccinuri

Problema vaccinurilor te ajută să-ți alegi mai bine oamenii din jur

Te vei întreba, normal, da' cine e asta, mă, ca să distingă ea, ca un arbitru, între informație prețioasă și rahat? Nimeni, normal. Dar aici nu e vorba de autoritate, ci despre idei și reguli, adică despre chestiile alea după care decidem ce e adevărat și ce e fals. După care pretindem că facem știință.

Știi, e chestia aia pe care ai mai auzit-o la școală, care se termina cu "ideea construită pe cele mai multe dovezi serioase câștigă". Despre asta e vorba. Și, poate, despre vidanjarea periodică a ideilor cretine, o chestie esențială în România, pentru motive pe care nici nu o să mă mai apuc să le enumăr acum.

Primul subiect este cel despre vaccinuri. Și asta dintr-un motiv simplu: dintre toate roadele dubioase ale internetului, unde în general tot ce pierzi e demnitatea intelectuală sau banii, asta poate fi letală. La propriu. În plus, oricât de tolerant ai fi, reacțiile oamenilor la problema asta te ajută imediat să-ți dai seama de un lucru esențial: care sunt ăia cretini și care sunt ăia cu care se poate sta de vorbă.

Domnul de la care a început totul nu e tocmai ok

Povestea: Vaccinurile cauzează autism, sunt pline de chimicale toxice și trebuie evitate cu orice cost.

Adevărul: Nu există absolut nicio dovadă validă științific care leagă vaccinurile de autism sau zecile de alte rele închipuite.

Publicitate

Rădăcina narațiunii e un studiu condus de un anume Andrew Wakefield care a corelat administrarea vaccinurilor cu apariția autismului. Studiul ăsta a aterizat perfect într-o perioadă în care internetul vuia deja cu statistici lacrimogene care arătau creșterea astronomică a incidenței autismului. Furtuna perfectă. Până să se trezească cineva să-l verifice pe acest Columb al minților infantile, părerea internetului era deja cimentată: vaccin + minte frăgeduță = Rainman.

Tipul își falsificase datele studiului, dar n-a mai contat. Odată ce s-a format o masă critică de oameni convinși că ei au dat de un adevăr ascuns, nici cu cele mai suculente dovezi nu le mai miști bolovanul ideologic.

A crescut numărul înregistrat de copii cu autism, ăsta e un adevăr statistic. Reacția instinctivă, normal, e să ne scoatem din beci torțele și furcile și să căutăm pe cineva de linșat. Însă chestia asta are mai multe nuanțe. Numărul copiilor cu autism a crescut și pentru că s-a schimbat definiția afecțiunii.

Adică, acum există un spectru de diagnostic al bolii și mult mai mulți copii cu diverse grade de comportament autist se încadrează sub definiția asta. E ca și cum ar decreta mâine guvernul că, la viitorul recensământ, orice om fără barbă va fi încadrat ca femeie. Ne-am trezi cu câteva milioane de femei în plus. Așa e și cu noul autism: e din condei.

Ce am învățat despre autism de la Piersicuța

Motorul principal al răspândirii panicii vaccinurilor sunt grupurile și forumurile de mămici. Ador cuvântul ăsta. Mămicile, până de curând o specie relativ benignă, s-au coagulat în grupuri etanșe și au ajuns să țipe, una la cealaltă, aceleași idei total nefondate, într-un ecou obositor.

Tot ce nu corespunde cu teoria conspirației e ștampilat ca fiind agent plătit de Big Pharma. Au căpeteniile lor, în forma unor zeități casnice, cu nume ca Piersicuța. Nu ajută nici faptul că au sărit și vedete ca Olivia Steer pe trenulețul panicii, pentru că nu există opiu mai potent pentru mințile mămicilor decât o față semi-cunoscută de la TV.

Publicitate

Înțeleg că e o panică totală de dimineața până seara, să ai în grijă niște ghemuri de celule plăpânde și fără tehnici de autoapărare. Înțeleg că ți-e groază să nu îți ia copii foc sau să explodeze la contactul cu civilizația coruptă. Înțeleg. Dar există un hău imens între ce trece drept informație pe forumurile alea și ce e informație pe bune.

Uite, dacă o mămică spune că Mirciulică nu citește bine după ce a fost vaccinat, e la fel de relevant ca și când eu aș zice că am avut gaze o săptămână, după ce m-am uitat la 50 Shades of Grey. Cauzalitatea e o chestie foarte greu de dovedit. Și știi cum se face? Da, ai ghicit. Prin știință!

Dacă crezi că bolile copilăriei nu omoară, ești un bou

Arma violului farmaceutic, acul cu care se fac vaccinurile anti-pojar. Sursa

Dar de ce, până la urmă, n-ar funcționa argumentul: fiecare cu vaginul mă-sii? Să se elimine din cursa evolutivă ăștia prea proști, ăștia incapabili să înțeleagă că știința nu-i un citat din Mița Naturista, lângă un .gif cu trandafiri și căței care sunt mânjiți adorabil cu Nutella pe meclă? Pe lângă faptul că vorbim despre niște copii a căror singură crimă a fost că mama știe să citească și are acces la internet, anul acesta e prima dată când în București s-a căzut sub pragul de siguranță de 80% pentru vaccinurile ROR și DTP.

Pragul de siguranță e acolo să garanteze că se menține imunitatea de turmă. Din toate lucrurile "de turmă" care există, crede-mă, pe ăsta îl vrei. Pentru că, oricât de mult ar țipa anti-vacciniștii că bolile copilăriei sunt inofensive, ele omoară.

Publicitate

În final, de ce crede lumea chestiile astea? Pentru că sunt intuitive, sunt ușor de crezut. Creierul uman e echipat cu un mecanism, în general foarte util, de scârbă și repulsie față de substanțe străine. De aici pornește și obsesia cu remediile naturale și repulsia nediferențiată față de „chimicale".

Din păcate pentru mămici, și pentru societate în general, realitatea e mult mai complexă. Situația spre care alunecăm acum se învârte în jurul oamenilor care își fac research-ul pe internet și ascultă părerile tâmpite ale unor actrițe obosite. D'aia ajung să ne omoare iarăși boli de mult eradicate.

Ah, și Big Pharma, aștept un mesaj să vă trimit datele de cont.

Urmăreşte VICE pe Facebook

Citește mai mult despre autism:
Un studiu a demonstrat că nu există nicio legătură între autism și vaccinuri
Să fie ecstasy soluția pentru anxietate și autism?
Părinții le fac copiilor clisme cu clor, ca să-i vindece de autism și cancer