Ghidul spelunca: La Tanti Maria

Pentru că presa franceză a numit Bucureştiul al doilea cel mai „cool” oraş din Europa, m-am decis să prezint câteva dintre speluncile Capitalei unde se trotila lumea înainte să devină la modă. Mi-am pus ficatul la încercare în toate bodegile, pentru a vedea câte capace merită fiecare.

Spelunca de astăzi merită: 2 capace

În ciuda demolărilor din zonă, Piața Matache este încă una dintre cele mai aglomerate zone din București. Pe la ora prânzului, că așa se merge la cărciumile din piețe, am poposit p-acolo în căutarea bodegilor în care mă ducea bunică-miu în copilărie. Din nefecire majoritatea ori s-au închis, ori s-au schimbat complet de acum zece ani, așa c-am ales spelunca unde erau cei mai mulți clienți. Patroana spune că n-are nume, dar mușterii îi zic La Tanti Maria, după numele ei.

Cât am stat p-acolo, în fața gheretei care acționează ca bucătărie și bar, a fost mereu o coadă de cel puțin cinci oameni. A trebuit să aștept, pentru că, pe lângă comandă, mulți o ardeau și la taclale cu tanti Maria. Nu servea următorul client până nu termina de vorbit.

Tanti Maria nu voia să se lase pozată, dar tot am prins-o, din greșeală, când arunca gunoiul. Mi-a spus că este o femeie modestă, că nu înțelege ce vreau de la sufletul ei. Nu are bodega asta de multă vreme. A luat terenul acum doi ani de la un cârciumar care dăduse faliment și s-a ales și cu grătarul la pachet. Afacerea e micuță: ea are grijă de bar și de clienți, iar fiul ei de mâncare. Tanti Maria zice că nu prea se întâmplă nimic interesant la spelunca ei, dar, la vreo câteva minute după ce m-am așezat la masă, am văzut-o cum fugărea un aurolac cu mătura și, când a obosit, a aruncat-o ca un harpon după el. Mi-a explicat că trebuie să fie dură cu ei și să-i sperie bine altfel fură de pe mese micii clienților când aceștia nu sunt atenți. După care m-a repezit, pentru c-o țineam din treabă.

Am luat meniul clasic la verificat. Cu 1,5 lei micul și 2,5 lei berea (muștarul și pâinea sunt gratuite) mănânci și bei pe săturate. Dacă ești genul care face fițe pentru că micii sunt făcuți într-o cârciumă, gândește-te mai bine. E situată lânga hala cu carne de la Matache, deci carnea e mereu proaspătă și are un flux constant de clienți toată ziua. Nu știu câte restaurante selecte se pot lăuda cu asta. Totuși berea a fost o dezamăgie. Avea prea multă apă chiar și pentru o bere la pahar.

Modul în care se mânca aici a fost foarte ciudat. Stăteam la masă cu necunoscuți, majoritatea muncitori, care mâncau și beau fără să vorbească între ei, chiar dacă erau colegi sau prieteni. M-am simțit prost când le-am întrerupt tăcerea, ca un nesimțit căruia îi sună mobilul la teatru. Majoritatea erau ursuzi și obosiți de la muncă fizică. Mâncau repede și plecau înapoi la treabă.

Din fericire l-am găsit pe domnul Gheorghe, care era binedispus și vorbăreț, pentru că-și terminase grosul muncii pe ziua aia. El lucrează în domeniul sanitar. Sau mai pe șleau, e măturator de străzi. Gheorghe e un om dintr-o bucată, așa că mi-a vorbit despre bodegă în câteva propoziții scurte: „Stai comod. Mâncarea e bună. Berea e bună. Pâinea e bună. Muzica e bună. Servirea lasă de dorit. ’’ Când l-am întrebat ce-l deranjează la servire mi-a spus că nu suportă că-l ține mereu Tanti Maria de vorbă când el vrea să halească și să plece. Mi-a mai povestit că el vine de vreo 6 luni la  cârciuma asta și nu la altele, pentru că-i place muzica populară care rulează pe fundal. Îi aduce aminte de bodegile copilăriei.

O ciudățenie a speluncii este domnul care a stat timp de o oră nemișcat pe scaunul ăsta din fața terasei. Când m-am dus să vorbesc cu el, m-a ignorat complet. Nici măcar nu s-a uitat la mine. Am întrebat câțiva mușterii despre el și-am înțeles că vine mereu pe la orele prânzului și stă până pe la amiază așa, nemișcat, pe scaun. Tanti Maria mi-a spus că nu-i nebun, doar nu suportă lumea. O cam deranjează faptul că omul a devenit un fel de mascotă a speluncii.

Ce mi-a plăcut este că spelunca este într-o permanentă atmosferă de sărbătoare. E decorată chicios cu beculețe de Crăciun puse în zig-zag care rămân așa tot anul. Sub copertina de plastic care protejează locul de ploaie, stratul de paie și rumeguș ascunde niște boxe vechi care răsună toată ziua cu cântecele odioase ale Mirabelei Botgros și Sofia Vicoveanca.

Sistemul de curățenie al localului e foarte bun. Mușteriii care sunt măturători de străzi strâng instinctiv mizeria lor și a altora și o duc la coș. Ce pică pe lângă revine vrabiilor, acești șobolani ai cerului.

Cu toaleta e cam greu. Spelunca nu are una proprie și nici n-am găsit una ecologică prin zonă. Din fericire, din cauza demolărilor, se găsesc destule hale abandonate care au un colț liber și relativ intim pentru deversarea berile apoase de mai devreme.

În concluzie: sărumâna pentru masă, dar berea mai bine o beau acasă. În ciuda micilor excelenți nu pot să las spelunca asta să scape fără capace, din cauza berii fade. Omul vine la cârciumă să bea nu să se răcorească cu apă minerală colorată galben. Așadar, două capace pentru Tanti Maria.

Anterior: Ghidul spelunca: Bar & Terrace