Ground zero of cool: [remember] the Web Club

Interviu cu fostul proprietar, Ion Liberopoulos

De Cristi Mărculescu

Fotografii: Micu Minoo Veniamin, Sinboy, Alien Pimp, Dana Anghel, stencil.ro

Eu am locuit lângă Web zece ani, după care Web-ul s-a închis și eu am locuit tot lângă Web. Asta înseamnă că sunt unul dintre puținii oameni care au văzut clubul de mai multe ori ziua decât noaptea. Acolo am învățat pentru examenul la drept, la soare, cu niște frappe-uri. Am tras un pui de somn pe-o canapea, la prânz. Am jucat șeptică noaptea la trei, cu barmanul, chelnerița și doi polițiști. Am jucat și mima, la șapte dimineața, lângă masa de biliard. Biliard nu-mi aduc aminte să fi jucat. Am dansat în beznă cu ochelarii de soare. Îmi place să cred c-am făcut chestii la baie, dar n-am să intru-n detalii. La urma urmei, în spatele unei uși cu sistem de închidere deschidere bazat pe o sticlă de apă plată se putea întâmpla orice. De fapt, Webul chiar a fost primul club din București în care se putea întâmpla orice. Și probabil s-a și întâmplat.

Club Web era pe bulevardul 1 Mai, aproape de piața Victoriei. Avea ca vecini MȚR și vulcanizarea Gică.

La început erau încă anii 90, Karma, Martin și Zerillos. Angela Similea, Iurie Darie și Alex Leo Șerban erau încă în viață. Ciu-ciu Mission, ciu-ciu Yours Truly, nema DJi de top 5 înghesuiți într-un weekend, nema nights.ro. Aveam 17 ani, iar în peisajul de clubbing și bestializare Web-ul era singurul loc care descoperise utilizarea flyerelor și în care muzica nu era de la radio sau de la MTV. Eu ascultam Marlyn Manson, Therapy, Prodigy și Army of Lovers. La Web băgau muzică DJ Vasile, Marika, NSK, Party Poopers, Electric Brother, Gin Dobrică, Aievea, Rock DJ, Matze și Groovoholics, iar Șuie Paparude, de care știau doar câteva sute de oameni, mai dădeau concerte. Mai târziu au apărut Khidja, Tom Wilson, Camil și Gojira.

Câțiva ani a fost singurul loc bun pentru muzici electronice și haos trash dezinhibat. A adunat ca muștele la (hai să zicem) miere, la creme de la creme de Bucarest. Și în spatele și în fața pupitrului erau oameni cool și hip pe care-i ducea capul la mai mult decât Sexy, Spicey, Vița de Vie și Genius. Era un loc propice și ferit de indiscreții și pentru viitorii hipsteri, și pentru copiii goa, și pentru o puzderie de publicitari și pentru câțiva rastamani (remember Mamulos).

Sultan Nasser doar ce câștigase la platane, iar Electric Brother savura momentul trăgând din țigară

Pe la jumătatea primului deceniu din mileniul III, peisajul de party bucureștean s-a mai îmbogățit, dar mobila în Web a rămas aceeași, numai pereții își mai schimbau graff-urile odată la ceva timp. Web-ul nu mai era neapărat locul unde mă duceam să descopăr muzică, ci locul în care ajungeam când nu se întâmpla nimic pe gusturile mele în oraș și locul în care găseam mereu un prieten. După care Web-ul s-a tot închis. Vreme de trei ani se mai trezea careva să zică: „Auzi mă? Se-nchide Web-ul, de data asta pe bune.” La un moment dat chiar s-a închis. N-am fost trist și nici n-am fost pe fază.

Cinci ani mai târziu, când din casa Web zâmbea din inima-i catenizată Stela Popescu, am găsit stash-ul de flyere, m-am emoționat și am vrut să pun istoria pe hârtie. Pentru că, există locuri, oameni şi fenomene culturale care lasă urme adânci în mitologiile urbane. The Web Club a făcut ceva mai mult de-atât: a definit perimetrul şi a setat standarde pentru ceva ce-a devenit, în cei zece ani de existență, underground-ul urban electronic al Bucureştilor, super-cablat şi destul fason cât să facă istorie.

Și toate astea datorită unui expat grec. Îl știam, îl văzusem mișunând prin înghesuiala din club sau static și ușor încruntat în spatele barului. Sau poate era preocupat? Îl chema Ionnas, i se zicea Ion, locuia deasupra Web-ului, iar despre el circulau legende urbane cum că ar fi un fugar care se ascundea de poliția greacă în România. I-am scris, mânat de inima Stelei Popescu.

Ion Liberopoulos

VICE: Inițial Web a fost fost un internet-café, ceea ce făcea din tine în anii '90 un pionier în domeniu. Cum de-a ajuns club de muzică?

Ion Liberopoulos: De la internet-café îi vine şi numele. În 1996, Tele7abc au venit la Web pentru un reportaj despre primul turneu de jocuri în reţea din România. Avem încă de pe atunci platane şi mixer. Când  DJ Johnny a vrut să dea o petrecere, l-a dus cu el pe DJ Vasile.  Apoi DJ Vasile este cel care a transformat clubul. Web-ul îşi datorează succesul şi traseul evolutiv oamenilor care veneau acolo. A fost un loc pentru creativi. Evolua constant, influenţat de pieteni şi de clientelă. Clubul oferea materialele, iar oamenii veneau să se exprime, să picteze pereţii, să pună muzică sau să facă design de flyere. Nu era haos; în primul rând trebuia ca eu să fiu de acord cu artistul, dar niciodată nu am avut dreptul de-a aproba opera, fiecarea lucra ce credea de cuviinţă.

Cum era să locuieşti la etajul casei în care era şi clubul?

Când trăieşti într-un club, bei mult şi dormi puţin. Locuiam într-un loc în care oamenii veneau pentru distracţie. Viaţa mea era înconjurată de entertainment. Mai bine de atât nu cred că se poate.

Cum alegeai DJii?

Pe atunci România nu prea avea cluburi underground. Artiştii şi DJii mă găseau pe mine şi veneau de prin toată România, dar şi de prin Moldova şi alte ţări. Voiam să dau fiecăruia o şansă.  Îmi trimiteau o mostră din ce făceau şi dacă erau buni îi puneam fie înainte de DJul deja programat al serii, fie împreună cu un alt Dj pe care îl cunoaştem toţi. Dacă erau apreciați, evident că-i mai chemam şi a doua oară. Prima noastră serie de evenimente cu Dj s-a chemat Laborator. Nu am regretat niciunul dintre artiștii pe care i-am chemat, iar singurele neînțelegeri cu ei erau în privința volumului. Mi-ar trebui vreo două pagini ca să-ţi spun care sunt momentele mele favorite. Unii dintre ei au ajuns DJi buni şi sunt mândru de asta.

Khidja, pe vremea când erau Rusu & Flore

Ai pastrat legătura cu vreunii?

Anii la Web au fost favoriţii mei. Mi-am făcut o grămadă de prieteni, chiar şi unii foarte buni. Încă mai păstrez contactul cu câţiva, dar puţini. Sper ca în viitor să mă reîntâlnesc cu mare parte din ei.

Tu te-ai ales cu ceva faimă personală de pe urma  Web-ului?

La început spuneam taximetristului:  Web Club, lângâ vulcanizarea Gică pe 1 Mai. Zece ani mai târziu, intrai în taxi, ziceai Web Club şi ştiau exact unde să te ducă. Eu ca individ nu am avut parte de faimă. Cu excepţia secţiei 4 de Poliţie. Acolo eram faimos.

Se întâmpla să ai probleme cu clientela?

Existau o grămadă de oameni cărora nu le plăceau nici clubul, nici muzica. Din fericire, acești indioţi nesofisticaţi ai lumii nu ne vizitau, iar asta m-a salvat de la probleme majore. Cele minore se rezolvau cu niţică vorbă bună.

Clubul ăsta era atât de diferit, încât pentru cei neconectaţi la mișcare era sinonim cu consumul. Te-a deranjat asta vreodată?

Nu-mi plac fiţele și pretenţiile, ci originalitatea şi libertatea. Îmi place cum artele şi în special muzica stimulează gândirea. Plăcerile astea plasează pe oricine între oameni care consumă. M-a deranjat dintotdeauna să văd puşti naivi luând droguri grele, dar faptul că unii oameni care veneau acolo luau chestii uşoare în timpul lor liber nu m-a deranjat deloc. Drogurile ilegale nu erau permise în club şi un comportamnet care sugera sau implica consumul acolo nu a fost tolerat niciodată.

Care-i povestea vestitului banner cu ciupercă, din spatele pupitrului de DJ și a mesei de biliard?

Redecoram şi schimbam chestii prin club destul de des. La începeut am avut două mese de biliard. Am vrut să iau şi un pinball, dar nu am găsit. După care am vrut un arcade game, dar pe atunci clubul era deschis numai în nopţile de week-end și am renunţat la idee, ca să câştig spaţiu. La un moment dat am adus nişte covoare din Atena (fabricate în India) şi le-am pus pe pereţi. Unul din ele este cel cu ciuperca, care acum e acasă la DJ Marika. Apoi Miloş (Hardisco) a făcut din el noul nostru logo. A fost ideea lui şi tot el s-a ocupat de execuţie.

Soţia ta este româncă. V-aţi cunoscut la Web?

Pe Oana am cunoscut-o în Regie, cu mult înainte de Web. Aveam primul meu job în România, la Texas Bowling. Acum avem o fetiţă, care se duce la grădiniţă în Bucureşti. Deci petrec mult timp prin capitală și vara mergem toți în Grecia. Aici nu am mai deschis un club similar Web-ului, pentru că afacerile se închid, oamenii rămân fără loc de muncă, apoi se închid şi mai multe afaceri. O ţară fără afaceri mici este o ţară fără viitor.

În ultimii ani clubul se tot închidea. Odată la ceva timp era un  party de la revedere. Ce se întâmpla de fapt?

Atunci când Sitraco au construit o clădire cu apartamente de lux lângă club, s-a decis să ne închidă. Şi-au folosit relaţiile sus-puse pentru a ne falimenta. Garda financiară ne-a dat o amendă foarte mare, pe care nu avem cum s-o plătim. În drum spre uşă au zia: „Israel 1 – Grecia 0”. Protecția mediului, sanitarii, primăria, toți au încercat. Între 2004 şi 2006 am tot avut senzaţia că pierdem luptele astea şi că voi închide clubul. Am mers la tribunal, m-am luptat cu toţi şi într-un final am câştigat. Am avut o singură petrecere de închidere, după ce casa în care era Web-ul a fost vândută şi noul proprietar nu a vrut să ne preleungească contractul de închirere.

Ai găsit vreun loc în București despre care să zici că ar continua ce ai început cu Web-ul?

Între haos şi arte progresiste există o diferenţă. Întâi trebuie să înveţi regulile, să ştii cum să te descurci cu ele şi de-abia apoi poţi să le încalci selectiv. Ce am încercat eu să ofer a fost un loc unde oamenii să exprime idei şi să abordeze stiluri noi, care să aibă un sens. Am menţinut ordinea într-un loc în care oamenii veneau pentru a încălca regulile. Dar adevărata putere o aveau oamenii care frecventau clubul.

Va urma...

Comments