Haine disco pentru un Iran fantastic de dinainte de revoluție

Nu știu prea bine cum era Iranul înainte de revoluție, dar dacă e să cred poveștile pe care mi le-a spus tatăl prietenului meu iranian în loc să mă apuc să fac cercetări, era exact ca San Francisco în absolut toate aspectele (în afară de detaliul minor că se află în Orientul Mijlociu, evident). Nu erai arestat dacă făceai muzica ce nu respecta structura tradițională persană, femeile aveau voie să cânte singure și nu doar în cor, așa cum e obligatoriu astăzi, iar oamenii purtau haine marfă și funky la petrecerile disco.

Designerul iranian-canadian Daphne Mohajer-Va-Pesaran are aceleași idei, pentru că ultima ei colecție pentru casa de modă De Face a fost inspirată de poveștile pe care le-a auzit despre Iranul dinainte de revoluție, pe care nu l-a văzut niciodată pentru că s-a născut după 1979 și ar fi fost fizic imposibil. Daphne s-a mutat de curând din Canada în Japonia, unde locuiesc și eu, așa că m-am dus pe la ea, i-am făcut niște fotografii îmbrăcată în creațiile ei și am vorbit cu ea despre tărâmuri fantastice și chiliile de pustnici din pădurile japoneze.

VICE: Salut, Daphne. De ce ai plecat din Canada în Tokyo?
Daphne Mohajer-Va-Pesaran:M-am mutat la Tokyo pentru a experimenta șocul cultural. Voiam să fiu într-un loc unde nu cunoșteam pe nimeni și nu înțelegeam limba pentru a mă redescoperi și a-mi redefini stilul. O vreme am fost derutată și singuratică, dar am învățat limba, am fost la școală și acum scriu în studioul mei din Koenji – locul meu preferat - și lucrez la niște proiecte foarte importante pentru mine.

Ce proiecte?
Fac imprimeuri, materiale și haine. Mereu am planuri și schițe diferite pentru crearea lor. Prefer să nu vorbesc prea mult despre asta pentru că îmi place să las creațiile să vorbească singure.

Înțeleg. Ai spus că scrii. Despre ce scrii?
Lucrez pentru revista FRUiTS – fac fotografii pentru ei – dar fac și cercetări pentru o carte pe care o scriu despre Shoichi Aoki, editorul și fondatorul revistei. Pot să vorbesc mai mult despre el? E mult mai interesant decât mine. Prin anii 1980 mergea prin Londra și fotografia oameni pe stradă. Practic, a înființat primul fashion zine din Japonia și l-a distribuit singur. E super cool omul.

Uau, foarte marfă. Dar mi-ar plăcea să-mi mai multe despre tine. Mereu pari prinsă cu o sută de lucruri diferite când ne vedem.
Da, acum am o colaborare cu prietena mea Liza. Studiază textile și l-a întâlnit pe un om care, printr-o serie de evenimente ciudate, a intrat în posesia unei case japoneze veche de 100 de ani și a unor mașini de tricotat vechi de 70 de ani – din alea mai înalte decât un om și care cântăresc 50 000 de tone. Omul asta e un maestru meșteșugar. E un erou pentru mine. În fine, vrem să înființăm împreună o fabrică de șosete și tricotaje unde să ținem și workshopuri. Va fi un spațiu cultural la care va avea acces toată lumea. Se cheamă Aikoan - o colibă de pustnic veche, de culoare indigo, care se găsește în pădure. Serios.

Frumos. Ultima oară când te-am văzut, făceai DJ-ing cu muzică disco din Iran de dinainte de revoluție.
Da. Am impresia că Iranul are o reputație proastă în presă și aici în Japonia, așa că vreau să arăt lumii că putea fi și distractiv și ridicol. Aveau muzică pop foarte, foarte caraghioasă.

Multe dintre creațiile tale sunt inspirate din perioada aceea, nu?
Da. Iranul nu era doar o țară super funky și disco, ci are și acum un simț al esteticii puternic și niște tradiții meșteșugărești foarte frumoase. Îmi place să fac haine care par a fi dintr-un timp și un loc care nu există cu adevărat. Încerc să nu fac referiri prea specifice, dar mintea oamenilor crează automat povești și contexte pentru lucruri, chiar dacă sunt lucruri fantastice.

Ai fost în Iran să te documentezi pentru colecție?
Nu. Părinții mei au plecat chiar înainte de revoluție și mi s-a spus dintotdeauna că nu merg acolo pentru că îmi vor recunoaște numele de familie. Tot ce știu despre Iran știu din poveștile alor mei, filme, muzică și postere – informații second-hand – așa că îmi doream să merg acolo, să mănânc kebab și să mă plimb printre munți și râuri, dar Iranul despre care mi-au povestit părinții mei nu mai există, așa că s-a transformat într-un loc fantastic în mintea mea.

Și pentru locul ăsta fantastic faci creațiile vestimentare?
Da. Sunt destul de confuză din punct de vedere cultural – o tipă canadiană de origine iraniană care trăiește în Tokyo. Știu foarte bine cine sunt, dar nu pot spune că e foarte bine conturată cultura mea, așa că îmi creez singură fantezii, iar colecția a fost creată cu ideea mea fantastică despre Iran în minte.

Haine și accesorii: De Face

Traducere: Oana Maria Zaharia