De ce e posibil ca-n viitor să devenim nemuritori

E o inevitabilitate biologică faptul că orice organism viu va muri – întrebarea e când și cum. Unele specii abia reușesc să ajungă la maturitate, pe când altele trăiesc secole întregi. Nouăzeci și nouă de procente dintre toate speciile au dispărut deja. În natură, moartea e la fiecare pas.

Te face să te întrebi de ce e așa. La urma urmei, abilitatea de supraviețuire pare o trăsătură foarte dezirabilă a evoluției. Dacă o ființă ar trăi mai mult, n-ar avea mai multe șanse să se reproducă? Oare ar putea o specie să evolueze astfel încât să aibă o viață mai lungă și – de ce nu? – veșnică? La un nivel mai fundamental, cât de bine definite sunt noțiunile noastre de bază despre viață și moarte?

Jules Howard – zoolog, scriitor și realizator de emisiuni din Marea Britanie – încearcă să găsească răspunsul la aceste întrebări în noua lui carte, Moartea pe Pământ: Aventuri ale evoluției și mortalității. L-am contactat să vorbim despre asta pe Skype.

VICE: Pentru început, există un consens asupra definiției vieții și a morții?
Jules Howard: În sistemul educațional britanic, când elevii învață biologie pe la vârsta de paisprezece-cincisprezece ani, există un modul intitulat „ce este viața? " Nu știu dacă e la fel și în alte țări, dar li se predă acronimul MRSCREN, care se referă la Mișcare, Respirație, Sensibilitate, Creștere, Reproducere, Excreție și Nutriție. Când am început să lucrez la carte, m-am gândit: Putem defini viața. Înseamnă că moartea e partea care începe când se încheie viața.

Dar nu e atât de simplu. Catârii nu se pot reproduce sexual. Sunt sterili. Deci, tehnic, prin definiție, nu sunt vii – deși sunt la fel de vii ca orice alt animal. Așadar, e un animal amorf. Viața și moartea sunt niște concepte nebuloase.

În cartea ta, folosești definiția NASA pentru viață, conform căreia „viața e orice ființă capabilă să urmeze evoluția darwiniană".
Corect.

Și moartea?
Moartea ar putea fi definită ca în perioada victoriană: „nu mai respiri, adio, jocul s-a terminat." Dar după ce s-a descoperit resuscitarea, definiția morții s-a schimbat. La fel și definiția de moarte clinică. Acum știm că oamenii pot da naștere într-o astfel de stare. Moartea are un spectru larg de categorii.

Ce exemple din lumea animală fac dificilă trasarea unei linii clare între viață și moarte?
Tardigradele. Sunt niște animale microscopice. Când li se elimină apa din corp, sunt doar un praf de proteine. Dar odată ce iau iar contact cu apa, se activează din nou. Așadar, când sunt în starea de dezactivare, se poate spune că sunt moarte? Din punct de vedere chimic, nu sunt moarte. Așadar, există multe definiții și nu s-a căzut de acord asupra lor. Cred că definițiile vor continua să se schimbe odată cu progresele medicale.

Știm de ce îmbătrânesc animalele?
Sunt două versiuni. Una ar fi că îmbătrânim pentru că viața e grea. Înmulțirea celulelor e un proces dificil și îmbătrânim pentru că, atunci când metabolizăm, apar acești atomi de oxigen reactivi, numiți radicalii liberi. Deci cu cât metabolizăm mai des, cu atât producem mai mulți radicali liberi, aceste particule de coșmar care se lovesc de celulele noastre și zdrobesc proteinele. Îmbătrânirea e, practic, acumularea acestor radicali liberi.

Cealaltă idee e că ADN-ul e ca un șiret de pantofi. Cu cât ADN-ul se va reproduce mai des, cu atât se vor toci șireturile la capăt, pentru că există un număr fix de reproduceri de celule până ajungem la telomere, care sunt ca plasticul ăla de la capătul șireturilor.

Știm de ce murim?
Din punctul meu de vedere, murim pentru că nu putem face sex la infinit. În toate mediile, unul dintre cele mai mișto lucruri la animale e că aproape poți prezice cât vor trăi în funcție de câtă moarte există în lumea lor. Insectele vor fi mereu mâncate de păsări. Nu are rost să aibă o longevitate mai mare. Oricum o să moară. Așa că încearcă să facă sex cât mai repede și apoi dispar.

Pe când alte animale, cum suntem noi sau păsările, apucă să îmbătrânească. Li se întinde longevitatea pe o perioadă mai mare.

Există animale nemuritoare?
Unul clasic e meduza nemuritoare. În mod normal, meduzele mor după ce au făcut sex. Dar specia asta reușește să inverseze procesul de îmbătrânire și să devină din nou larvă. E singurul animal care are această strategie interesantă.

Corpurile au niște circuite, ca un manual de instrucțiuni. Deci e incredibil să ai circuite reversibile. În lumea animalelor există și hidra, care seamănă cu meduza și ale cărei celule stem au o capacitate infinită de reînnoire. Deci nu sunt limitate de numărul de diviziuni ale celulelor. Pot trăi la infinit.

Și animalele mai mari?
Păsările, liliecii și broaștele țestoase au trucuri celulare prin care îmblânzesc radicalii liberi și încetinesc îmbătrânirea. Iar oamenii investighează dacă aceste trucuri pot fi aplicate și la noi. Preferata mea e o moluscă de apă dulce care produce o larvă. Larva înoată și se prinde de branhiile unui somon. Odată atașată, larva injectează o mică proteină, iar proteina ajută somonul să gestioneze mai bine radicalii liberi. Așa că somonul nu mai trăiește doar unul sau doi ani, ci trei. Un an în plus fără să fie atacat de cancer sau alte boli care atacă peștii la bătrânețe. Parazitul extinde viața gazdei sale prin substanțe chimice. Imaginează-ți cum ar fi dacă am putea crea și folosi astfel de larve! Așa ar putea arăta viitorul.

În cartea ta, cea mai importantă preocupare în domeniul extinderii longevității e abilitatea de a ne păstra creierul sănătos. De ce?
Atomii din corpurile noastre sunt în reînnoire continuă, așa că puține părți din corpul nostru au mai mult de zece ani. Unul dintre ele e creierul. Celulele lui nu se reproduc în același fel. Deci e greu să ne menținem creierul sănătos și funcțional după o sută douăzeci de ani. Pentru că, dacă aceste celule s-ar reînnoi, ne-am pierde experiența acumulată. Ne-am pierde pe noi înșine. Cum o să rezolvăm problema asta?

Creierul unor păsări americane se reciclează la sfârșitul sezonului de împerechere. Deci în anul următor, păsările trebuie să învețe din nou cântecele de împerechere. Dacă ne-am reînnoi celulele creierului, ar trebui să învățăm unele lucruri din nou.

În perioada de documentare pentru carte, ai fost la o convenție anti-îmbătrânire. Ce impresie ți-a făcut?
Mesajul cu care am rămas după ce am scris această carte e că ideea de viață mai lungă apare din cauză că ni se pare că nu am profitat suficient de viața noastră. Trebuie să realizăm că avem doar bucățica asta și s-o exploatăm cât de mult putem. De asta încercăm să obținem nemurirea, pentru că viața nu ni se pare suficientă pentru tot ce ne dorim să facem.

Să zicem că oamenii ar deveni nemuritori. Asta înseamnă că evoluția lor s-ar opri?
Eu zic că nimic nu evoluează fără moarte. Animalele evoluează foarte repede în medii în care moartea are loc rapid. Oamenii au scăpat de prădători. Am inventat medicina. Nu ne mai omoară atât de ușor lucrurile care ne omorau în trecut. Și cred că majoritatea oamenilor de știință care studiază evoluția ar zice că evoluția noastră a încetinit. Nu prea sunt sigur că mai evoluăm, sincer să fiu.

Deci dacă ne-am opri din evoluție, am mai fi în viață?
Interesantă turnură de situație. Ai plănuit-o de la început?

Drept să spun, da.
Păi nu există niciun dubiu în privința asta. Nu mai trecem prin procesul de evoluție darwiniană. Dar suntem vii. Cunoaștem viața. Și o să cunoaștem și moartea când o să ni se întâmple. Așadar, aș zice că da, suntem încă în viață.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre nemurire pe VICE:
Cum vor reacţiona oamenii la nemurire
Comuna nemuririi din Gavdos
Am dat de singurul om nemuritor din România şi ne-am certat pe bani