Incendiile din Delta Văcărești sunt simbolul nepăsării românilor față de ce-i înconjoară
Fotografii de Cristian Munteanu

FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Incendiile din Delta Văcărești sunt simbolul nepăsării românilor față de ce-i înconjoară

Pompierii spun că vara sting un incendiu pe săptămână acolo.

Alaltăieri, a avut loc un incendiu în Groapa Văcărești, care a ars vreo cinci hectare de vegetație și pe care pompierii l-au stins cu greu după o oră jumate. Imediat cum am aflat de incendiu, am citit pe net tot felul de statusuri cu teoria conspirației, de la oameni care spuneau că au trecut p-acolo și n-au văzut foc, la faptul c-au folosit jurnaliștii imagini de la incendii mai vechi de acolo, că, de fapt, alea nu-s cinci hectare, de parcă ne-a făcut pe toți muma absolvenți de Peisagistică și la Agronomie.

Publicitate

Am citit și teorii mult mai dubioase, că cineva are interesul ascuns să se facă o rezervație naturală (mafia biosferei?) și fraze de genul „de unde au apărut, dom'le, atâtea specii de păsări, că pe vremea lui Ceauşescu n-am auzit de niciuna", de parcă comuniştii erau regii accesului la informaţii. O să le demontez pe toate mai jos, pentru că, într-o perioadă în care ard suspect monumente istorice precum Moara lui Assan şi se construieşte ilegal în Parcul Tineretului, e nevoie de puţină claritate legată de nepasărea noastră faţă de spaţiul public.

POMPIERII AU STINS INCENDIUL ÎNAINTE SĂ SCRIE PRESA DESPRE ASTA ȘI E GENIAL

Într-un oraş în care toţi ne plângem de autorităţi că acționează foarte lent, mi se pare foarte bine că pompierii de la ISU Bucureşti au stins incendiul înainte să scrie jurnaliştii despre asta. Şi nici n-a fost uşor, conform locotentului Vasile Daniel, purtător de cuvânt ISU Bucureşti, care mi-a explicat că genul ăsta de incendiu „nu se stinge cu apă, pentru că ai avea nevoie de o cantitate imensă. Intri cu ce ai la dispoziţie, cu mătura, cu lopata, ca să îndepărtezi elementul care arde. Noi folosim nişte mături speciale confecţionate de noi". Pe lângă asta le-a fost destul de greu să intre cu maşinile de pompieri în Groapa Văcăreşti: „De multe ori nu putem intra acolo cu autospecialele, din cauza terenului, iar furtunul merge o sută sau trei sute de metri, iar aici vorbim de o suprafaţă de cinci hectare, măsurată estimativ de noi, la nivelul solului.

Publicitate

NIMENI NU ŞTIE CINE E DE VINĂ, DAR SUNT DESTULE TEORII

Când l-am întrebat pe locotenentul Vasile dacă incendiul ar fi putut fi provocat de cineva, mi-a explicat: „Există această ipoteză. Incendiul de vegetație se face prin autoaprindere doar vara, pe caniculă, aici nu cred că e cazul. Dar zona respectivă este locuită și de oameni fără adăpost, care locuiesc în spații improvizate și există o ipoteză plauzibilă c-ar fi provocat incendiile astea din neglijență sau din rea intenție."

Dan Bărbulescu, directorul executiv de la Asociaţia Parc Natural Văcăreşti, mi-a explicat că, intenţiile rele n-ar aparţine neapărat locatarilor nomazi, care şi-ar risca traiul acolo, cât unora cu interese legate de zonă, care nu vor să se facă parc natural. „De la toți oamenii cu care am vorbit am înțeles că nu a fost un accident, ci a fost provocat", mi-a zis el. „Un astfel de incendiu a fost provocat ca să se înființeze Mall-ul Văcărești sau cine știe ce altceva acolo. Mereu i-am cerut Primăriei pază, nu elicoptere, dar un post de control unde să fie câțiva oameni care să legitimeze și să supravegheze zona. Ea este în curs de transformare în parc natural, aşteaptă doar avizul care tot întârzie la Consiliul General al Capitalei."

Localnicii sunt mult mai resemnaţi cu situaţia. Un om care locuieşte în apropierea Gropii Văcăreşti ne-a spus că „au venit cinci maşini ale pompierilor care au stins focul până la urmă. Dar nimeni nu ştie cine a dat foc, oricum niciodată nu se află". Alt localnic a tras o concluzie şi mai tristă: „Toată lumea aruncă gunoaie aici, aşa că putea să ia foc de la orice. Poate nişte beţivi, poate altceva. Nici nu mai ţin minte numărul incendiilor din Văcăreşti, atât de multe au fost."

Publicitate

INCENDIILE AU DEVENIT UN FENOMEN OBIŞNUIT ÎN VĂCĂREŞTI ŞI ASTA NU-I OK

Din păcate, unele dintre păsări au apucat să prindă incendiul.

Deşi incendiul ăsta a afectat o suprafaţă imensă, nu a fost cel mai devastator. „Spre sfârșitul verii sunt cele mai multe incendii. Anul trecut, pe trei septembrie, a fost un incendiu foarte mare acolo", mi-a explicat Bărbulescu. Şi pompierii au probleme imense cu incendiile din Delta Văcăreşti: „Anul ăsta au mai fost două, dar pe o suprafață nesimnificativă, de genul a sute de metri pătrați, nu mii ca acum. În perioada verii, numărul de intervenții este imens, nu cred că trece o săptămână fără a face una. Cel mai devastator a fost anul trecut, când fumul a afectat mulţi dintre locuitorii blocurilor din apropiere", mi-a zis locotentul Vasile.

DACĂ NU TE DERANJEAZĂ INCENDIILE CONSTANTE, POATE TE DOARE CĂ RĂMÂI FĂRĂ SPAŢIU VERDE

Pe lângă pericolul pe care-l prezintă aceste incendii dubioase constante pentru oamenii din zonă, mai e şi aspectul ecologic. Noi locuim în Bucureşti, unde avem cea mai mică rată de spaţiu verde pe cap de locuitor şi am vrea cumva să carbonizăm şi ce-a mai rămas. Da, Groapă Văcăreşti arată nasol acum, mai ales c-a fost folosită de mulţi, după cum zice şi numele, ca o groapă de gunoi. Dar, pe alocuri, tot a rămas unul dintre puţinele elemente naturale neatinse de jegul Bucureştiului, dovadă cele 80 de specii de animale care locuiesc acolo, dintre care multe sunt protejate de lege. „Statul român are obligația să asigure paza și conservarea speciilor pentru care Academia Română și-a dat avizul. De data asta a fost noroc că nu s-au întors păsările", spune Bărbulescu. Din păcate, după cum se vede în poza de mai sus realizată astăzi, unele din păsările în care unii nu cred că există au apucat să prindă şi incendiul ăsta.

DACĂ NU FACI CEVA, N-O S-O FACĂ ALŢII PENTRU TINE MEREU

Probabil te întrebi ce treabă ai cu asta şi, mai mult ca sigur, o să te întrebi acelaşi lucru şi după ce dispar zone precum Delta şi celelalte parcuri din Bucureşti sub nişte proiecte imobiliare odioase. Ai putea să te implici în ONG-uri, să pui presiune pe primarul tău când vezi că autorizează construcţii pe spaţiul verde (a mers în Parcul Tineretului), să-i transmiţi Consiliului General al Capitalei că vrei să ai un parc natural lângă casă şi nu un câmp de incendii. La fel de bine ai putea să nu vomiţi teorii ale conspiraţiei pe net despre fiecare lucru pozitiv din România.

Fotografii de Cristian Munteanu. Urmărește-l pe site-ul său.

Citește mai multe despre spațiul public din București:
Peste un milion de arbori au fost tăiați în București în ultimii ani Am stat o zi cu cei mai singuri oameni dintr-un oraș de 3 milioane de locuitori Fotografiile lui Cristian Munteanu făcute în Groapa Văcărești îți arată o lume în care n-ai să ajungi niciodată