Multă ură a curs în ultimele zile pe tema indemnizațiilor astronomice primite de câteva persoane aflate în concediu de creștere a copilului, după ce Ministerul Muncii a făcut publică o listă care include și sume de 35 de mii de euro sau de 21 de mii de euro. Lunare. Și de aici s-a dezlănțuit haosul.

Pe de o parte, sunt cei care spun că nu contează cât primește un părinte, atâta timp cât indemnizația se calculează ca procent din venit, iar pentru acel venit plătește taxele aferente la stat.

De cealaltă, sunt cei care nu sunt de acord ca unele familii să primească lunar de la stat valoarea în bani a unei garsoniere și ar prefera ca banii ăia să fie folosiți pentru alte măsuri de stimulare a natalității. Un argument al acestei categorii este că există un plafon al contribuțiilor sociale, de maximum cinci salarii medii brute, drept urmare normal ar fi să existe un plafon și al indemnizației.

Bine, mai sunt și alte categorii, precum cei care au făcut publice numele mamei - care ulterior s-a dovedit a fi un tată - cu cea mai mare indemnizație, ca și cum ar avea vreo vină că a cerut cât îi permite legea. Dar categoriile astea merită ignorate.

Ca să înțelegi mai bine, trebuie să știi istoricul acestei inițiative legislative. Până în iunie 2016, indemnizația avea un plafon. Adică luai lunar 85% din venituri, dar nu mai mult de 3 200 de lei, dacă alegeai să stai un an în concediu de creștere a copilului. Dacă alegeai varianta de doi ani acasă, nu puteai lua mai mult de 1 200 de lei lunar de la stat.

Vara lui 2016 a venit cu schimbări majore: eliminarea plafonului, adică iei 85% din venit, fără nicio limită și indiferent dacă stai un an sau doi ani acasă să-ți crești copilul. Propunerile nu au venit de la guvern, ba, din contră, și premierul Dacian Cioloș și ministrul Muncii de atunci, Ana Costea, au spus că nu sunt de acord cu eliminarea plafonului pentru că efortul bugetar este prea mare.

„Nu putem ține cont de efortul bugetar dacă vorbim de copii. Nu vreau să mai discutăm despre un efort bugetar când vorbim de copii", le-a spus deputatul Rovana Plumb, susținătoare ferventă a legii.

Ce-i drept, murim din ce în ce mai mult decât ne naștem, an de an. Populația țării scade cu cinci mii de persoane pe lună și, în ritmul ăsta, în 2050 vom fi doar vreo 16 milioane.

Totuși, dacă simți un iz populist în cuvintele de mai sus, foarte probabil nu te înșeli. Uite ce scria deputatul PSD ieri, pe pagina sa de Facebook.

„Legea privind indemnizaţiile pentru copii trebuie aplicată aşa cum este, fără niciun fel de plafonare și, din punctul acesta de vedere, #PSD, așa cum a promovat această măsură, o și susține în continuare. (…) Guvernul are obligația de a găsi sursele de finanțare pentru a fi implementată această lege."

Dar adu-ți aminte că Rovana Plumb a fost ministru al Muncii în Guvernul Victor Ponta. Poate ar trebui să te întrebi de ce pe timpul mandatului său nu a fost eliminat sau ridicat plafonul.

Eliminarea plafonului a fost sprijinită și de liberali. Uite ce mi-a spus Cristina Pocora, când am întrebat-o de ce, cât timp PNL a fost la guvernare, nu a eliminat plafonul:

„Eu sunt un deputat tânăr care are această prioritate. Cred că totul depinde de context, de situația economică. (…) Legea este bună, scopul ei este de a susține familia, natalitatea, și, prin eliminarea plafonului, scopul era să le susții pe mamele de carieră, mamele care câștigă bine. Situațiile astea și mie mi se par exorbitant de mari, mi se pare mult prea mare suma. O lege bună riscă să primească anatemă din partea societății punând în față această cifră."

Acum două zile, ministerul Muncii a făcut o analiză a situației indemnizațiilor și a transmis un comunicat în care spune așa:

„Un procent de numai 0,17% din totalul celor 142 990 beneficiari de ICC (indemnizația pentru creșterea copilului), adică 242 persoane, consumă o treime din bugetul alocat, existând chiar cuantumuri care ajung la echivalentul în lei a 35 de mii de euro. În acest moment, după numai o lună de aplicare a măsurii adoptate în prima parte a anului de către Parlament, se înregistrează deja un dezechilibru în distribuirea echitabilă a resurselor bugetare alocate pentru plata ICC, iar această situație trebuie dezbătută public în următoarea perioadă."

Bun, acum că știi cum s-a ajuns ca un părinte să primească lunar 35 de mii de euro de la stat, am vorbit cu mame care au născut în ultimii doi-trei ani - unele încă nu s-au hotărât dacă să mai facă sau nu un copil - ca să aflu ce cred ele despre eliminarea plafonului ca măsură de stimulare a natalității.

„Eu sunt de acord cu scoaterea. Mi-a fost tare greu cu acel plafon. Cazurile de indemnizații foarte mari cred că sunt exceptii. Am văzut aseară la știri că ele sunt analizate de Fisc. Pe de altă parte, cei care calculează bugetul de stat trebuie să privească asta ca o investiție și să gândească realocările bugetare în acest sens. Suntem o populatie îmbătrânită, așa că trebuie stimulată natalitatea. Nu aș stimula însă natalitatea în cazurile în care părinții toarnă copii numai ca să aibă banu'. Pentru cazurile astea aș pune niște limite.

Pe de altă parte, dacă se plâng că nu au bani la buget sunt de accord cu înăsprirea amenzilor și mai ales cu aplicarea lor. Încă nu am auzit pe cineva să primească amendă sau să presteze muncă în folosul comunității pentru că a scuipat semințe pe stradă. În felul acesta am avea și o populație educată. E doar un exemplu."

„Din punctul meu de vedere, eliminarea plafonului este o măsură în mare parte potrivită pentru creșterea natalității, dar nu este suficientă.

Consider că ar fi fost suficient să se majoreze plafonul indemnizației la un maxim de zece mii de lei. În continuare ar trebui luate măsuri în vederea susținerii părinților prin:
- înființarea mai multor creșe, grădinițe și scoli de stat, cu personal bine instruit, testat permament (trimestrial) psihologic și profesional;
- apariția de programe sociale de instruire a persoanelor care vor lucra cu cei mici atât la domiciliu, cât și în instituții (măsuri prim ajutor, alimentație etc.);
- sprijinirea bunicilor care vor să rămână cu nepoții, deși ar mai fi avut câțiiva ani până la pensionare."

„Mă rog, în principiu, nu consider că asta este o măsură potrivită pentru stimularea natalității în România. Nu cred că femeile și bărbații cu un anumit statut social și aflați la un anumit punct în cariera lor ar zice: Aaa, bun! păi atunci haide să facem copii, pe considerentul ăsta. Cred că lucrurile-s mult mai complicate. Personal, cred că e un lucru bun.

Din punctul ăsta de vedere, m-aș mai gândi, probabil, că e o perioada bună să mai fac un copil. Dar nu sunt sigură că la toți funcționează la fel, mai ales în cazul angajaților care sunt plătiți cu salarii mult peste medie. E un start bun, însă cred că alte lucruri, precum schimbarea mentalităților, programe care funcționează cu adevărat pentru mame care lucrează și pentru tați care ar vrea să-și ia concediu de creștere a copilului, programe care funcționează în genul creșelor în cadrul companiilor multinaționale… sunt multe care ar ajuta poate mai mult decât această stimulare.

Oare cât o să mai țină? Având în vedere mediul economic instabil și faptul că impactează negativ bugetul statului? Asta cred că-i întrebarea care ne roade pe toți. De altfel, de-aș putea, m-aș apuca de făcut copii de pe acum, să mai prind - sper - în nouă-zece luni, programul (râde)."

„M-a bucurat eliminarea plafonului și am considerat-o reparație de dorit. Că bugetul dedicat nu a fost pregătit și că statul s-a trezit pe nepusă masă cu această decizie si au apărut dezechilibre nu e de mirare și nici nu ar trebui, în opinia mea, să schimbe situația. Cred că este mai degrabă o chestiune ce ține de o mai bună gestionare a impozitelor.

Iar păstrarea situației de fapt va încuraja familiile cu o bună situație financiară să facă copii mai devreme. Până la urmă, te obișnuiești foarte ușor cu mai mulți bani, dar resimți din greu o scădere a veniturilor, fie și pe o perioadă de scurtă durată."

„Decizia de a acorda indemnizație mamelor fără o limită superioară a indemnizației timp de doi ani mi se pare la fel ca aceea de a limita la 1 200 de lei dacă alegi să stai doi ani acasă, adică inechitabilă. Nu pare a avea vreun fundament economic în spate și este clar pentru mine că nu va dura foarte mult. M-am bucurat când am aflat că se poate sta acasă doi cu 85% din salariu și mi-ar plăcea să existe resursele să se mențină această politică și în următorii ani.

Cu varianta aceasta în care 400 de oameni iau 30% din bugetul unei întregi țări sigur se va reveni la măsuri drastice. Îmi pare rău pentru anumite situații și persoane, și că se se vor schimba imediat ce nu mai e nevoie de ele. Poate chiar nu e așa."

„Legea Mamelor mi se pare atât de bună încât sunt convinsă că nu va rezista nici măcar un an. Atât de bună încât, dacă nu aș avea deja doi copii, mi s-ar părea momentul ideal să mai fac un copil, mai ales că eu nu m-am încadrat în acea categorie care a ratat avantajele financiare ale creșterii copilului la mustață, deoarece s-a înăsprit chiar înainte cu câteva luni de nașterea primului meu copil.

Știu și sunt conștientă că nu facem copii pe care să-i crească statul, însă ajutorul venit din partea lui ar fi foarte binevenit. Din păcate, această lege pare că nu este sustenabilă și, cu părere de rău, cred sincer că se va renunța la ea. Este o lege pur electorală care nu a avut nici măcar ca scop secundar creșterea natalității în România, deși acesta ar trebuie să fie efectul ei."

„O masură corectă care să stimuleze natalitatea se adresează mai degrabă unei majorități; din acest punct de vedere o creștere a limitei minime e binevenită pentru cei - mulți - care nu-și permit să asigure cele necesare copiilor. Totuși, natalitatea nu crește doar grație câtorva sute de lei adăugați la indemnizație - natalitatea trebuie pusă mult mai mult în legătura cu bunăstarea și siguranța generală, echilibrul de pe piața muncii, sistemul de sănătate, condițiile de educație, facilitățile locative.

În ceea ce privește sumele mari vehiculate (35 de mii de euro etc.) dacă ele reprezintă un procentaj din venituri reale, constant realizate, cu taxe plătite, nu văd de ce și mai ales cum s-ar putea stabili o limită „echitabilă" a unui plafon. Dacă există suspiciuni privind salariii fictive, umflate pe termen scurt, nu mai vorbim de problema indemnizației ci, din nou, de cazuri particulare de fraudă, de neapllicarea legii.

O dezbatere publică este binevenită pe orice temă, într-o societate sănătoasă, însă este nevoie înainte de toate de claritate. De exemplu, nu este limpede ce înseamnă, în termenii ministerului, un dezechilibru în distribuirea echitabilă a resurselor bugetare alocate - dacă se lucrează cu statistici și date reale, ar fi trebuit să existe un grad de predictibilitate."

Notă: Numele Mihaelei Dogaru a fost schimbat la cererea ei, pentru a evita eventuale probleme la locul ei de muncă, o instituție de stat.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre mame:
De ce faptul că ai rămas gravidă în România nu te face automat o eroină
Cum e să crești cu o mamă alcoolică
De ce își ucid bărbații mamele