Spaţii în aşteptare – Industria Lânii Timişoara

Acum câteva luni un grup de artişti tineri din Timişoara din cadrul Asociaţiei Simultan şi a Grupului h.arta au realizat o serie de videouri şi o publicaţie despre locurile părăsite din oraşul lor. Proiectul, numit Spaţii în aşteptare, a constat în vizitarea săptămânală a 15 locuri post-industriale şi a unor zone urbane cu caracter incert, ca să reflecteze asupra trecutului recent. Ideea proiectului a pornit de la nişte vizite făcute de artistul Levente Kozma pe la periferia Timişoarei, de la interesul lor pentru a afla o istorie a perioadei comuniste diferită de cea oficială, dar a reprezentat şi o încercare de a face comunitatea artistică din Timişoara să lucreze împreună.

Proiectul este numit Spaţii în aşteptare, pentru că istoria acestor locurile a fost blocată de tranziţie şi de criza economică. Multe dintre ele au fost dezmembrate în perioada privatizărilor, la fel cum solidaritatea socială e dezmembrată în prezent de criza economică. Totuşi proiectul încearcă să arate că între aceste ruine ale crizei există o şansă pentru o viaţă mai bună.

Când au realizat proiectul, s-au lovit atât de probleme practice, precum accesul blocat în incinta fabricilor şi patroni care doreau să evite atenţia presei, dar şi de probleme etice. După ce au discutat cu paznicii şi oamenii fără adăpost, care locuiau în aceste întreprinderi închise şi care fuseseră angajaţi acolo înainte de Revoluţie, au realizat rolul limitat al proiectului, care nu poate decât să facă observaţii şi eventual să-i motiveze pe alţii să acţioneze. Deşi artiştii nu cred că mai există soluţii pentru spaţiile istorice care au fost privatizate şi urmează să fie transformate în mall-uri şi zone rezidenţiale, speră ca autorităţile locale să păstreze măcar unele părţi din clădirile de patrimoniu şi să le integreze în noile construcţii.

În fiecare ediţie din această rubrică vom prezenta câte unul dintre aceste spaţii în aşteptare.

INDUSTRIA LÂNII TIMIŞOARA

Industria Lânii SA a dispărut în totalitate din peisajul industrial al oraşului. Din ea a mai rămas doar fostul cămin de muncitori, pentru care locatarii au luptat ani de zile în instanţă. Întreprinderea a fost ridicată în 1905 de o familie de evrei. În perioada 1970 – 1975, Ceauşescu a supravegheat personal modernizarea fabricii, care furniza ţesături şi tapiserie de mobiliercătre alte uzine din ţară.

După Revoluţie locul a fost lăsat să moară, dar a și fost ajutat de câteva cazuri de corupţie. Fosta directoare generală a întreprinderii, Viorica Dumitraş, a fost condamnată pentru delapidare şi abuz în serviciu, pentru c-a încercat să vândă mai multe bunuri ale firmei asociatei Niculina Caraseg, care s-a dat drept proprietatea societăţii şi a fost la rândul ei condamnată. Împreună au prejudiciat compania cu miliarde de lei vechi.

Locul a fost cunoscut şi pentru că găzduia un club sportiv de înot şi polo cu bazin propriu, care a trimis mulţi sportivi români la Jocurile Olimpice. Bazinul a fost finalizat la începutul anilor '30, iniţial în aer liber, ulterior acoperit. El a fost umplut cu apă ultima oară în '99, an în care s-a desfiinţat şi clubul de polo.

Citește și Simultan începe joi și o să vă facă viața mai bună