FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

​Ce s-a întâmplat după ce am mâncat o înghețată cu iarbă în valoare de cinci sute de dolari

Nimeni n-a murit vreodată din cauza consumului de canabis și știam sigur că nu era un dozaj care încălca vreun record.

Oamenii n-au fost deloc încurajatori când mi-am anunțat planul de a mânca o înghețată enormă cu iarbă pe stream-ul live de Facebook. Unii au simțit chiar că ar fi un gest dezastruos pentru campania VICE pro-înghețată.

Dar la dracu' cu cobitorii, aveam un plan stupid și eram hotărât să-l urmez. În plus, consumasem o doză de 3000 de miligrame de THC la filmarea primului episod din Canadian Cannabis, așa că ce mi-ar fi putut face rău câteva miligrame în plus? Nimeni n-a murit vreodată din cauza consumului de canabis și știam sigur că nu era un dozaj care încălca vreun record.

Publicitate

Sunt consumator de canabis medicinal și am realizat, de-a lungul timpului, că produsele comestibile pe bază de canabis funcționează la mine doar în cantități foarte mari și, chiar și atunci, efectele sunt destul de blânde. De ce? Habar nu am, și nu știe nici organizația Health Canada, dacă te uiți la documentul pe care l-a publicat. Așadar, mi-a venit ideea să prepar o înghețată din mai multe produse comestibile pe bază de canabis de pe piață. Le-am scris celor de la VICE și le-am zis că aș avea nevoie de vreo cinci sute de dolari ca să produc cea mai spectaculoasă înghețată cu iarbă făcută vreodată – și mi-au susținut ideea!

Imaginează-ți ce distractiv e să mergi la cumpărături ca să iei ingredientele necesare pentru înghețata asta. Ne-am îndreptat spre un dispensar local, care ne-a ajutat să alegem ce avem nevoie. Oricine a cumpărat produse din canabis comestibile știe că cinci sute de dolari se duc imediat. Gama de prețuri pleacă de la zece dolari pentru un pachet cu zece jeleuri dozate cu zece miligrame de THC fiecare până la șaizeci de dolari pentru o sticlă de Cannadrank ce conține șase sute de miligrame. Eu am cumpărat o grămadă de jeleuri, trei creme cu canabis, două prăjituri medicinale, mai multe batoane de cereale cu buruiană, niște ciocolate cu verdeață, un pachet cu biscuiți condimentați și clasica brioșă cu ciocolată.

Când am revenit la birou, toată lumea abia aștepta să mă vadă! Din păcate, i-am informat că sunt singurul membru al personalului care are acces oficial la Programul de marijuana medicinală și că n-am voie să împart cu NIMENI. Așadar, urma să fiu singurul privilegiat care se va înfrupta din punga cu bunătăți. Așa că am intrat în sala de ședință și m-am îndopat cu egoism.

Publicitate

Am făcut înghețata și 63 000 de oameni m-au privit live pe Facebook în timp ce o mâncam. După ce am închis camera, aproape am terminat înghețata și mai rămăsese doar câteva bunătăți, pe care nu mai apucasem să le incorporez din lipsă de timp, așa că mai aveam o punguță cu resturi pe care am hotărât să le consum în restul zilei.

Apoi am plecat acasă să gătesc cina. Eu și soția mea trimiseserăm copiii la bunici peste noapte, așa că eram doar eu și cu ea în casă. Am făcut o cină ușoară, pentru că deja aveam burta plină cu înghețata aia. La desert am mâncat ce mai rămăsese din bunătăți. Și așa ajungem la: cum m-am simțit?

Bunătățile. Fotografie via Twitter.

Adevărul e că m-am simțit bine. În noaptea respectivă am reușit să-mi fac și episodul din podcast și să scriu un pic. Am fost chiar tare pentru un tip care a subzistat o zi întreagă cu zahăr rafinat și THC!

Și așa ajungem la întrebarea: care-i tevatura cu dispensarele de iarbă medicinală? Alarmiști precum consilierul din Toronto Joe Cressy vor să ne facă să credem că aceste dispensare sunt o amenințare pentru noi și pentru comunitățile noastre, doar din cauză că bunurile pe care le vând sunt încă ilegale.

Dar uite că mâncasem jumate din marfa dispensarului și eram bine mersi, cel mult spart în mod plăcut. Nu zăceam la Urgențe, nu murisem. Dacă dispensarele sunt un pericol pentru că vând aceste droguri periculoase, unde-s supradozele alea? Am avut prieteni care au murit de supradoze în ultimii ani, în orașul ăsta, dar niciuna n-a fost de la iarbă, ci de la droguri adevărate.

Publicitate

Citește și: Consumul de canabis ar putea trata autismul

Nu trece o zi fără să aud că un nou dispensar de canabis medicinal se deschide în Toronto. Acum există peste o sută de locuri din care se poate cumpăra iarbă. Și știu că treaba asta nu se întâmplă pentru oamenii ca mine, ci pentru că cererea de acces la canabis e foarte mare, iar piața e profitabilă. Nu toată lumea care se bagă în asta are motive corecte, dar câți oameni se apucă de afaceri din motive nobile? Sunt mult mai preocupat, în momentul de față, de drepturile acestor consumatori decât de păstrarea unei legi demodate și desincronizate de dorința populației.

CBC a trimis recent un reporter undercover ca să demonstreze că poți avea acces la canabis și fără rețeta doctorului, dar nu s-au oprit să-l întrebe pe unul dintre zecile de oameni care stăteau la coadă în fața dispensarului de ce au nevoie sau au ales să folosească marijuana? De ce e canabisul medical în continuare atât de inaccesibil? Și de ce sunt nevoiți oamenii ca mine să frecventeze dispensarele de pe piața gri? După părerea mea, acestea sunt adevăratele întrebări pe care ar merita să ni le punem.

Urmărește-l pe Damian pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia