FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Interlopii români iubesc social media

Nu doar cartelurile mexicane sunt prezente în social media, ci și interlopii români.
Nicu Gheara
Nicu Gheară

Nu doar cartelurile mexicane sunt prezente în social media, ci și interlopii români. Dacă mexicanii sunt deja experți în relații publice și au strategii de comunicare online, prezența șmecherilor români e mai timidă și îi găsim doar pe Facebook.

PIETRELE TARI

Cariera Cămătarilor a început în tinerețe, pe vremea lui Ceaușescu, când au fost condamnați pentru spargerea a peste 50 de locuințe de unde furau tot ce găseau, inclusiv butelia de aragaz. În doar zece ani de la Revoluție au ajuns să patroneze una dintre cele mai mari grupări de crimă organizată, cu legături în justiție și politică. Nuțu și Sile au fost condamnați la șase, respectiv 13 ani de închisoare pentru proxenetism, șantaj și constituire de grup infracțional organizat.

Sile Cămătaru a fost eliberat pentru bună purtare. Nuțu Cămătaru e la pușcărie și pe Facebook. Nu îmi este foarte clar de ce rețeaua asta e plină de conturi false de interlopi, dar aceeași problemă o are și Nuțu, care a intrat în conflict cu una dintre clonele lui, Ion Balint Adevărat:

Publicitate
2

Iar ca să arate necunoscuților ca mine că totuși el este tata Nuțu, postează o poză cu colegul de coteț, Kapălău Boss, ca să demonstreze cum va fi copiată de Ion Balint Adevărat.

3

Contul ăsta cu care se ceartă pare a fi tot al lui, după numărul de poze personale postate, prieteni şi taguri primite, dar cum nu ai voie cu telefoane la pușcarie, Nuțu Cămătaru Oficial se dezice de Ion Balint Adevărat.

Printre zecile de comentarii și sutele de like-uri, apare și Kăpălau Boss, care postează una dintre melodiile blazon ale Cămătarilor, compusă special pentru Nuțu și Sile de Florin Salam. Lansat în lumea muzicii chiar de Nuțu Cămătaru, Salam e un fel de ambasador muzical pentru toți șmecherii, inclusiv pentru rivalii din Clanul Sportivilor, cu care oamenii lui Nuțu s-au împușcat un pic la începutul anului trecut.

Mesajul piesei este că nici toată România nu ar avea cum să spargă pietrele tari, adică pe frații Cămătaru. Și are dreptate, uite-te doar ce neclintit stă Sile și ce urât se uită la cameră, ca un munte. Numai sacoul îi dispare și apare ca un miraj, din motive de montaj.

În rest, pozele postate pe Facebook sunt mai vechi, din perioada în care s-a bucurat de libertate sau de când se ducea cu fratele Sile la sala de forță.

4

Nuțu nu are foarte multe pasiuni declarate pe Facebook în afara serialului Dr. House (nu se știe când faci lupus). Om de comitet, face parte și din patru grupuri: Inimă de țigan, Iubesc țiganii și țigancile sunt viața mea, Țigani din Europa și Grup țigănesc pentru toți.

Publicitate

De pe wall-ul lui, în dialogul cu oamenii care-i urează chestii de bine de Sfântul Ioan, spune că „trădătorii, sifonarii și lingăii" l-au bagat la coteț. De-aia își dorește să dea „dracii aștia decretul", sperând la legea grațierii care se tot vehicula în iarnă. Dar până atunci îl așteaptă pe noul coleg, fostul premier Adrian Nastase, care e bine văzut de Nuțu, „pentru că măcar ăla nu a fost bulangiu cu noi". Așadar lăsați zvonurile, Adrian Năstase nu e şi nu a fost bulangiu! Mai ales că Nuțu și Sile au recunoscut cum îi trimiteau bodyguarzi primarului Vanghelie, fostul lor subaltern la cizmarie pe vremea lui Ceaușescu, pentru a strica mitingurile electorale ale Opoziției. În plus, Cămătarii au fost legați de diverși senatori din PSD, care ar fi umblat cu fetele lor.

Nuțu este conștient de ceea ce postează și își asumă vorbele, deși e în pușcărie. Când o cucoană vrea să-l „înnebunească", o expediază elegant pe privat, ca să nu vadă toată România ce-i face. În rest, ca orice interlop care se respectă, are poze cu omologii săi și cu Florin Salam.

FORȚELE NATO

5

Costel Corduneanu, cel cuibărit în brațele lui Salam, este capul șmecherilor din Iași și fost campion național la lupte.

Deși din poze par prietenoși și sociabili, procurorii susțin că frații Corduneanu sunt periculoși, funcționează după organizare Al Qaida și au legături strânse cu oameni din Justiție. În trecut au fost acuzați de șantaj, înșelăciuni imobiliare, trafic de persoane și de droguri, spălare de bani și infracțiuni informatice.

Publicitate
6

Cordunenii după un act violent în mijlocul străzii

Pe Facebook sunt activi, cu sute de followeri și aproape o mie de poze, mai ceva ca două gemene bune. Pozele preferate sunt cu familia, de la antrenamente, cu mașinile și cu brigada lor.

Citește și: Am furat nişte pagini din manualul hoţilor

Viața profesională nu îi ocupă lui Costel tot timpul, așa că are vreme și de quality time alături de soție și de copil, ca în orice familie normală din România.

7

Dacă părinții voștri nu v-au dus sa învățați cum mergea treaba cu pistolul, pe la biserică sigur ați trecut. Poza asta îmi pare reconstituirea unui episod biblic, în care doamna cu pruncul levitează și e înconjurată de arhanghelii îmbrăcați în alb, simbol al purității. Și interlopii îl au pe Dumnezeu în suflet.

Faptul că legăturile de familie sunt puternice se vede și în alte postări. Inițial nu m-am prins ce e cu poza asta în care doi bărbați se sărută, dar comentariile m-au lămurit că sunt tatăl cu fiul, iar sărutul e ceva legat de tăcere. Exact cum spunea cineva în comentarii: „Sarutul tăcerii, nu toată lumea înțelege asta Costele". Chiar nu înțelegeam. Eu o știam doar pe aia în care toți interlopii și bodyguarzii de cluburi au obiceiul să se pupe afectuos pe obraji.

8

Sau poate e doar o reclamă Santal, în care brandul se asociază valorilor familiei.

9

Fratele lui Costel, Adrian, este cel mai activ în social media după numărul de poze și selfie-uri postate. Atunci când nu ține pistoale sau cuțite în mână, în majoritatea pozelor arată semnul victoriei sau thumbs up.

Publicitate
10

Și pe profilul lui Nuțu găsești lăudători, dar pe pagina lui Adrian Corduneanu au scăpat toți. Nu cred că există poză în care să nu curgă respectul în comentarii. Asemeni postacilor electorali, comentatorii violatori în grup ai limbii române dau cu limba pe epoleții Cordunenilor. Pentru ei, Adrian este: regele, forța, vulturul sau bestia Moldovei, big boss sau boss de boss, forțele NATO, beleaua Iașiului, Tony Montana al României, șeful superm al României, campionul suprem, mafiot de nota o mie, spartanul, gladiatorul etc. Cine n-are laudători să-și cumpere. Adrian nu prea comentează, doar mulțumește selectiv și dă like laudelor.

Citește și: Cinci români mai tari ca Perversul de pe Târgu Ocna

Pe lângă Porsche Cayenne-ul său, îi plac culorile vii și pozatul victorios în paturile lui Barbie.

patu

Ca și Costel care ducea juniorul la TIR, Adrian ține la quality time cu familia.

„VIAȚA-I CA O PETRECERE ÎN BERCENI, ORI ÎȚI PLACE, ORI TE TEMI"

13

Dacă altora le place să își arate puterea pe Facebook, Nica, unul dintre liderii rămași în libertate ai Clanului Sportivilor, este discret și fericit, cum reiese din cover-ul de Facebook cu „I'm happy!" și comentariile relaxate. Lingușalea patetică care îi declară valoarea lipsește.

Citește și Frații Cămătaru sunt singurii interlopi care își fac tatuaje cu sens

Procurorii zic că interesele profesionale ale Sportivilor sunt șantajul, infracțiuni violente, recuperarea de datorii și traficul de droguri. Dar interesele lui Nica pe Facebook sunt Tudor Arghezi, Emil Cioran, Sadoveanu, Rebreanu, Florin Salam și multe poze cu mâncare, ca orice utilizator de Facebook. Dacă dai întamplător peste profilul lui şi vezi pozele cu baloane, bichoni, grătare și drumeții la munte, te gândești că tipul asta sigur este bucătar. Are o dietă de sportiv și îi place să trăiască sănătos, nu se hrănește cu steroizi ca tovarășii care îi numără ceaunele, așa cum glumeşte în comentarii.

Publicitate
14

Poliţia a primit numeroase sesizări legate de dispariţia misterioasă a farfuriilor din benzinăriile OMV. VICE are dovada că Sportivii sunt implicaţi şi în aceste infracţiuni, după ce au fost pozaţi mâncănd mititei dintr-o farfurie de la mâncătoria OMV, Viva.

15

În plus, deşi nu au fost acuzaţi de proxenetism, VICE a gasit în profiul de Facebook a lui Nica, fotografia care demonstrează că Nica coordonează şi o reţea de peşti din cartierul Berceni.

16

Iar dacă vrei să cumperi un apartament aproape de metrou, în zonă cu criminalitatea scăzută și cu protecție inclusă, aruncă un ochi pe ansamblul rezidențial construit de Nica, shareuit pe Facebook. Să vedem atunci care dracu mai are tupeu să fure ghiveciul de pe etaj, cum se întamplă în blocul meu.

NAȘUL

17

Nu știm dacă Nicu Gheară este naș în ale mafiei, dar în mod sigur să fii nășit de Gheară este apogeul carierei de fin. Are o mulțime de fini și protejați dintre celebritățile românești, ca Elena Gheorghe Cătălin Zmărăndescu, Adrian Mutu, Ionuț Iftimoaie și Gabi Tamaș. Voia să treacă la un alt nivel când s-a oferit să fie nașul Shakirei și a lui Pique, dar nu i-a ieșit.

Deși nu a fost niciodată condamnat, când vorbește Nicu Gheară, toată lumea tace. Este respectat sau temut de lumea interlopă și se afișează cu politicieni, sportivi și artiști celebri. Ca orice cetățean, este bine informat și vigilent, ceea ce a făcut ca sechestrarea unor agenți ai serviciilor secrete să fie floare la ureche. Mai mult, Nuțu Cămătaru l-a acuzat pe Nicu Gheară că, alături de Virgil Ardelean, fostul șef al serviciului de informații al Ministerului de Interne, ar fi în spatele arestării lor, pentru care s-ar fi pus la bătaie două milioane de dolari. Tot ei spuneau acum zece ani că Gheară conduce Mangalia. Între timp și-a mutat atenția și către restul litoralului, după ce a mutat Fashion TV Summer Festival în Mamaia, ba chiar a primit și sponsorizare din banii statului prin primaria lui Mazăre.

Publicitate
18

Prietenia celor doi este recunoscută de Nicu Gheară pe blogul său, unde probabil PR-ul lui scrie ce mai face și mai ales cu cine, iar tabloidele preiau cu sfințenie, contribuind la imaginea de naș al modei și al fotbalului românesc, pe care dorește să și-o construiască. Mondenilor români le place să se pozeze cu Nicu, iar lui Nicu îi place să se pozeze cu mondenii internaționali când îi întalnește, având o întreagă colecție de poze cu celebrități pe contul de Facebook.

19-01
19-02

Pe lângă pozele cu Jeremy Irons, Al Pacino, Woody Harrelson, Jamie Foxx, Shakira, Paris Hilton, Wladimir Klitschko, Armand Assante, Danny Aiello, Oliver Stone și Don Johnson, lui Nicu Gheară îi plac mult petrecerile. Ba chiar ne arată din poze că viață lui e o continuă petrecere și vacanță. Îi plac atât de mult petrecerile, încât i-a făcut aniversarea cățelului său Spidy, un shih tzu care în poza asta seamănă cu varianta diabolică a lui Gandalf.

20

Nicu nu prea comentează, ci doar postează poze cu viața perfectă, plină de petreceri, prieteni, familie, călătorii, yahturi și femei .

21

De fapt m-am super plictisit pe profilul lui Nicu Gheară. Prea multe poze, parcă alese de PR-iști. Mă simțeam ca pe pagina de Facebook a unui produs. Noroc că îmi clăteam ochiul cu manechine din prezentările Fashion TV.

22

Nicu Gheară este machidon și face parte și din grupul de Facebook „Makidonji - Armânji, fratsâ di mumâ shi di'unu tatâ", de unde am aflat cum se urează de Paște la machidoni.

Publicitate

După scandalul Cocaina pentru VIP-uri în 2004, s-a mutat în Ibiza (Spania) și la Kitzbuhel (Austria), de unde conduce toată treaba. Și se ocupă de imaginea sa. A fost primul interlop care a înțeles importanța acestui lucru, blogul și pagina de Facebook având o vechime de doi, respectiv cinci ani.

Citește și: Cum erau petrecerile unuia dintre cei mai tari traficanţi de arme din istorie

Renumele așează un interlop la masa negocierilor și îi crește afacerile fără să dea un pumn. Social media și relațiile publice ar putea fi instrumentele cu care interlopii își vor arăta portofoliul. Unii vor defila cu arme si bicepși încălziți la sală, alții cu politicieni, vedete și gesturi caritabile, iar de cei mai deștepți nu vom auzi niciodată.

Râdem, glumim, dar mie interlopii nu îmi sunt antipatici. Își asumă viața aleasă, fără a se supune legilor unui sistem pe care nu îl recunosc. Când ești în preajma unui interlop, știi la ce să te aștepți și care-i sunt intențiile. Nu același lucru pot spune de judecătorii, polițiștii și politicienii aflați pe ștatul lor de plată. Ei sunt curvele alea care te păcălesc că sunt virgine, după ce și-au luat-o în toate găurile și buzunarele. Fără ei, marile clanuri mafiote de azi ar fi rămas la găinăriile dinaintea Revoluției.

Citește mai multe despre șmecheri:
Am învățat cum gândesc șmecherii și interlopii din România, din versurile lui Dani Mocanu
Un fost interlop britanic îţi explică cum să jefuiești o bancă
Frații Cămătaru sunt singurii interlopi care își fac tatuaje cu sens