Am vorbit cu spaniolul care a făcut România campioană europeană la baschet de stradă

Între 21 mai – 28 august, Sport Arena Streetball organizează 3X3 Superbet Tour Romania 2016 și 3X3Challenge Tour by Raiffeisen Bank, competiții naționale pentru toate categoriile de vârstă, care au ca scop promovarea baschetului 3X3 în România. Turneele se desfășoară în perioada 21 mai – 28 august, la București, Ploiești, Iași, Craiova, Brașov, Constanța și Cluj-Napoca.

Baschetbalistul Angel Santana s-a născut acum 39 de ani, în Spania, la Las Palmas. În România a ajuns în 2004, după ce a jucat baschet la nivel universitar în SUA, apoi în alte țări europene, ca Germania, Belgia sau Franța. De atunci, n-a mai părăsit țara, a obținut cetățenia româna, în 2010, și a fost liderul echipei naționale de baschet 3X3, care a câștigat primul Campionat European, desfășurat în 2014, chiar la București.

Am stat de vorbă cu el, despre cum a ajuns să joace baschet în România, cum s-a adaptat jocului de 3X3 și ce calități trebuie să ai ca să faci performanță în sportul ăsta.

VICE: Salut, Angel. Povestește-mi cum ai ajuns în România.
Angel Santana: Acum ceva timp, am fost căsătorit cu o româncă. Ea încerca să-și găsească un job în Spania și nu prea găsea, așa c-am stabilit să mergem în România. Eu veneam după o accidentare gravă, o ruptură musculară la gambe și voiam să joc undeva. Asta se-ntâmpla în 2004.

Am început să mă pregătesc cu echipa Rompetrol Ploiești, am văzut că liga era OK și-am zis „Hai să vin în România, să joc aici un pic". Pe lângă activitatea de baschetbalist, am deschis și-un business aici, ceva cu import și distribuție de pește și fructe de mare. Până la urmă, n-am mai jucat la Rompetrol, pentru că echipa s-a desființat. Așa că m-am dus câteva luni la Rapid, după care m-am transferat la Constanța. De atunci, am jucat la mai multe echipe din primele două ligi ale României: la CSU Pitești, Asesoft Ploiești sau CSM București. Acum joc în liga a doua, pentru că am deja o vârstă, plus un job solicitant: sunt controlor de trafic aerian.

Când ai descoperit baschetul 3X3?
Am jucat 3X3 și când eram copil, acasă, în Spania. Am jucat la multe turnee de vară acolo. Vara, de obicei, echipele profesioniste de 5X5 nu fac antrenamente, așa că dacă vrei să joci un pic de baschet, trebuie să găsești ceva în parc sau turnee de genul ăsta, 3X3. În Spania, jucam inclusiv pe stradă. Făcuserăm un coș, cu un panou de lemn, și jucam acolo toată vara, în mijlocul străzii. Când treceau mașinile, ne opream.

Apoi, când am făcut facultatea în SUA, vara procedam la fel. Mă duceam la turnee de cartier, la nivel de oraș. Erau organizate, dar n-aveau amploarea celor de acum.

Cum e mișcarea asta în România?
Aici se joacă foarte mult și e destul de mediatizat 3X3-ul. Spre exemplu, am dat de echipe foarte bune, care ne-au pus probleme, chiar dacă erau formate din jucători care nu jucaseră niciodată baschet profesionist. În plus, în România poți să faci un ban decent din sportul ăsta, dacă participi la turnee naționale și te clasezi printre echipele fruntașe. Sigur, nu cât să trăiești din asta, dar e OK pentru perioada verii, mai ales că faci și mișcare.

În echipa națională cum ai ajuns?
În România, am început să joc cu Hristu Șapera, fost antrenor la Steaua și acum la Pitești. El se ducea în fiecare vară la turnee și m-a chemat. Mi-a zis: „Hai, că avem echipă, hai să facem ceva!". A insistat, mie mi-a plăcut și-am început să mă apuc de jucat 3X3 în fiecare vară.

Cum au fost primele experiențe internaționale cu echipa României?
Echipa era diferită de cea care a câștigat Campionatul European din 2014. La început, jucam în cu totul altă formulă, cu câțiva băieți din primele două ligi. Pe parcurs, am făcut echipa un pic mai tare. La primul turneu 3X3 internațional organizat de FIBA (Federația Internațională de Baschet), ne-am calificat la finala mondială din Miami. Unul din jucători n-a putut să vină, că era suspendat, așa că l-am luat pe Cătălin Vlaicu.

Apoi, am jucat câteva turnee cu Cătălin în echipă și cu alți băieți, iar când a venit Campionatul European, am zis să întărim, din nou, echipa. I-am sunat pe Bogdan Popescu și Vasile Ștefan, iar noi patru am format trupa care, în final, a câștigat turneul.

Cum a fost Europeanul?
Super, îți dai seama. A fost genial. Tribunele au fost pline, toată lumea ne privea. Noi ne-am dus să jucăm și să facem ce putem, dar nu ne așteptam să ieșim învingători. Sigur, eram motivați, jucam acasă și speram să facem o figură frumoasă, dar 3X3-ul e genul de joc rapid, la care poți câștiga sau pierde cu orice echipă. Oricum, depinde și de traseul pe care-l prinzi. Spre exemplu, au fost și echipe puternice, ca Grecia, Spania sau Serbia, pe care noi le-am evitat. Sârbii erau, de altfel, și favoriții turneului.

Zi-mi despre finala cu Slovenia.
Acolo, ne-am ambiționat și mai tare, mai ales când am văzut că arbitrii sunt ciudați. Nu neapărat c-au ținut cu slovenii, dar au fost unele faze pe care nu le-a judecat ok. În fine, asta ne-a motivat suplimentar. Ne-am zis că suntem la noi acasă și că nu putem să pierdem, chiar dacă arbitrii trag mai mult cu ei. Și uite c-a ieșit bine pentru noi.

Finala Campionatului European 3X3, jucată pe o arenă ridicată peste noapte de către Sport Arena

Apropo de arbitri, știu că la 3X3 jocul se lasă mult mai liber decât în baschetul clasic. Ție îți convine chestia asta?
Da, așa e. Jocul de 3X3 e mult mai fizic decât 5X5, nu se pedepsește atât de mult contactul. Mie-mi place asta, pentru că eu întotdeauna am fost un jucător care s-a bazat mult pe fizic. La streetball, contează foarte mult jocul unu la unu, așa că e nevoie de jucători puternici. Chiar dacă ești scund, trebuie să stai bine pe picioare, și-n apărare și în atac.

Ce alte calități crezi că-s primordiale, ca să fii un jucător bun de streetball?
Trebuie să ai mâna bună din „afară", adică să arunci bine de la distanță, pentru că poți face diferența cu asta. Aruncările de la distanță contează mai mult decât în baschetul tradițional. Apoi, e de preferat să fii un jucător cât de cât înalt, bine făcut și care să se descurce și în interiorul semicercului, dar și în afara lui.

Totuși, poți să fii un jucător bun, care face treabă la 3X3, chiar dacă ești mai scund. Doar că trebuie să fii foarte puternic, iar noi, în România, nu prea avem jucători de profilul ăsta. Tocmai de asta, la echipa națională, am mers întotdeauna pe aceeași idee: jucători înalți, care să se descurce pe ambele faze, atac și apărare.

Ți se pare mai complicat 3X3, decât 5X5?
Sunt diferențe importante. 3X3-ul e mai fizic și mai rapid. Trebuie să gândești mult mai repede și să iei decizii în criză de timp. În baschetul clasic ai mai multe sisteme, scheme de echipă și mai mult timp să le pui în practică. Aici, la streetball, e nevoie să ai reacție, ca să te încadrezi în atacul de 12 secunde. Apoi, trebuie să revii imediat în apărare. N-ai vreme să pui capul jos, joci încontinuu. De asemenea, e musai să ai grijă la aruncările adversarilor de la distanță. Dacă adversarii îți marchează lejer coșuri de două puncte, e greu să mai revii în meci.

Ca să te obișnuiești cu regulile diferite, cu mingea, care e un pic mai mare decât cea din baschetul tradițional, trebuie să joci mult. Noi am făcut-o, în fiecare vară, și de asta am ajuns la un nivel destul de ridicat.

Obosești mai mult la 3X3, decât în baschetul clasic?
Mhm, nu neapărat, dar problema e că la 3X3 nu joci doar un meci pe zi, ci mai multe. Ajungi rupt acasă, te dor coatele… Dacă joci sâmbăta și duminica, îți trebuie o săptămână să te recuperezi.

Angel Santana, într-un material realizat de FIBA

Spre deosebire de 5X5, la streetball n-aveți antrenor. Contează asta?
Da. Ar fi OK să ai pe cineva lângă tine, care să-ți spună ce trebuie să faci în anumite momente. Din păcate, regulile internaționale sunt clare. Sunt patru jucători, trei pe teren și unul pe margine. N-ai voie să aduci pe nimeni în plus. Așa că ne motivăm noi pe noi. De obicei, jucătorul care stă pe margine devine cumva antrenor. El face schimbarea, când vede că unul din cei trei a obosit sau a făcut câteva greșeli. Cu alte cuvinte, pe parcursul jocului, toți patru suntem și jucători, și antrenori.

Chestia asta face să conteze foarte mult spiritul și unitatea echipei. Dacă un jucător se relaxează sau nu se concentrează suficient, echipa a pierdut meciul. N-ai cum să te superi pe un coleg și eviți, pe cât posibil, neînțelegerile, care cântăresc mai puțin într-o echipă de 5X5, unde sunt 12 jucători în lot.

Ce urmează pentru tine și pentru naționala României?
În decembrie, în China, o să fie Campionatul Mondial. Dar până atunci, în septembrie, o să fie Campionatul European, care o să se desfășoare tot la București. O să fie greu să câștigăm iar, pentru că streetballul a devenit tot mai popular. În curând, o să fie și sport olimpic, așa că echipele naționale aduc jucători din ce în ce mai buni la competiții. Ca idee, Serbia, Spania, Slovenia, Rusia, Italia și Franța sunt echipe care te pot bate oricând.

Echipele astea au jucători profesioniști de 3X3?
Oarecum. Sârbii, de exemplu, care joacă pentru Emiratele Arabe Unite în afara sezonului și primesc bani. În rest, în Europa nu există ligi profesioniste de streetball. Sunt, însă, multe turnee, unde poți să iei destui bani, dacă ieși printre primele echipe. Există și sponsori, e destul de OK.

Din afara Europei, ce țări au echipe naționale puternice?
Filipine, unde se joacă foarte mult, Japonia, chiar și China, mai nou. Și în America de Sud devine tot mai popular jocul ăsta. Chiar și noi am jucat cu Uruguay și Brazilia.

Zi-mi ce-ți place cel mai mult în România, dar și cel mai puțin.
Îmi place căldura oamenilor. Românii sunt foarte prietenoși, la fel ca spaniolii. În schimb, nu-mi plac deloc drumurile din România.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre baschet:
Baschetul de stradă, sportul pe care l-au inventat americanii și la care excelează românii
De ce vin baschetbaliştii sârbi în România?
Baschetbaliștii în scaune rulante marchează trei puncte fără să sară