Am vorbit cu un dealer mexican de cocaină

Julián e dealer de cocaină. Are 44 de ani. Lucrează în Mexico City de peste două decenii. A fost de acord să ne ia cu el într-o zi de lucru. Telefonul nu i s-a oprit din sunat nici măcar pentru un minut.

VICE: Nu ne-am putut întâlni ieri pentru că aveai un joc de poker foarte important. Cum a fost?

Julián: Marfă. Am câștigat. Am împărțit potul. Am luat 1 000 de pesos. A fost lejer. Azi e turnament, dar nu mă bag.

Ai legături cu poliția sau politicienii?

Bineînțeles, cu AFI (FBI-ul mexican). Toată lumea e conectată și toți sunt niște mincinoși corupți – mai ales în departmentul de crimă organizată și anti-răpiri. Mă ocup de misiunile dificile de la AFI. Îmi trimit bodyguarzii lor în mașini armate.

În momentul ăsta, Julián oprește la o farmacie.

Cumperi medicamente?

Nu, doar bomboane pentru diabet. Am uitat să vă spun, sunt diabetic. Dacă nu-ți complici existența, căcat, viața nu valorează niciun rahat. Nu durează mult, așteptați-mă aici.

[Zece minute mai târziu, ne îndreptăm spre sudul orașului.]

Julián: Ia uitați-vă la tipul ăla [arată spre un travestit]. Căcat. Păcat că are antenă.

Ai dat vreodată muie unuia din ăsta când erai excitat și pe coca?

Da, evident. Dacă e vorba de prostituate, e ok. La vârsta mea, nu mă judecă nimeni dacă fac ceva cu un tip.

Lucrezi în tot orașul?

Da, dar nu mă apropii prea tare de centru. Mai mulți polițiști. Mai multe probabilități. Nu că mă tem. Dacă mă sună un tip din zona aia și-mi cere o pungă și-mi spune că plătește cu cec, îl trimit la dracu'.

Ai fost vreodată implicat într-un conflict armat?

Da, acum niște ani, când eram mai puternic și gestionam o grămadă de kilograme. Dar n-am fost niciodată la închisoare. Chestia e că dacă ești prins, ești răpit, în pula mea. Ăștia de aici nu fac lucrurile ca în State, nu te arestează și te duc la închisoare. Aici te înhață ca să-ți ia banii. Te bagă într-o mașină și-ți fac chestii de te caci pe tine.

Înainte aveam arme la mine, dar acum nu mai fac asta. Mai mult îți fac probleme. Umblam înarmat prin anii '90, când făceam vreo 10 000-15 000 pe zi. Dar când ai prea mulți bani, ți se urcă la cap. Polițiștii m-au futut de trei ori în doi ani.

Cum te-au dibuit?

Nu uitați că marile imperii au căzut din cauza femeilor. Femeile m-au nenorocit. Dar primul șobolan a fost un tip care lucra cu mine. El m-a dat în gât.

Deci nu vrei să fii următorul Tony Montana?

Neah. E vorba aia: „Mai bine să fii fratele președintelui decât președintele." N-am chef să fie toată lumea cu ochii pe mine.

Îți vinzi marfa oricui?

Violatorilor și răpitorilor nu. Nu le vând dobitocilor ălora.

Dar copiilor de 13 ani?

Nici gând. Ar fi la fel de grav ca pedofilia. Nu vinzi copiilor. Și nici femeilor însărcinate. Dar generațiile se schimbă. Trebuie să te adaptezi la vremuri. Uneori mă sună câte un puști, dar le transmit un vibe negativ și nu mai sună niciodată. E mai bine așa. Și de unde au ei bani? Îi fură de la părinți. Când ai banii tăi, e treaba ta ce faci cu ei. Dar atunci când furi de la părinți, încep belelele. Am mulți clienți de vârsta mea și mă doare-n cur de ei. Când le zic „Ai grijă de tine", le-o spun în sensul că ei sunt sursa venitului meu. În sensul ăsta îmi pasă de ei.

Ai clienți noi zilnic?

Nu, nu mai merge așa. Am baza mea de clienți. Am unii baștani care cheltuie între 5 000 și 8 000 de pesos pe săptămână. Până și eu le zic: „Ce căcat faci, omule, cu atâta marfă? Mai cheamă-mă și pe mine s-o împărțim drecu', vrei să faci atac de cord?" Nu vind nici fumătorilor de coca. Nu-i suport. Sunt pe capul meu toată noaptea. Și s-o chema că fac afaceri, dar tre' să mai dorm și eu.

Nu te ocupi deloc de fumătorii de crack?

Nu mă mai ocup. Nu mai e ca înainte. Aveam multă energie, eram sănătos, aveam curaj. Încă am tupeu și energie, dar nu mai sunt atât de sănătos. Trebuie să mă odihnesc. Nu dorm destul, am nevoie să mă întind, să mă relaxez, să stau acasă, să mă uit la un film. Nu conduc aiurea pe străzi așteptând să sune telefonul.

Ce filme îți plac?

Cu violență extremă. Cu polițiști și hoți.

Îți iei vacanță câteodată?

Asta e problema. Toată lumea îmi spune să merg la Acapulco. „Hai să mergem, hai să mergem." Pot merge în Cuba sau în State când am chef, dar singurul lucru care mă preocupă momentan e copilul meu, Grasu'. Are autism. Era surd drăcușorul,dar acum aude datorită unui implant de cohlee. Îl trimit pe prostănac în China să urmeze o terapie super scumpă. Și după aia îmi cumpăr o casă cu piscină, pentru că e înnebunit după apă, prostul. Motivația, țelul și proiectul meu e copilul meu. Ăsta sunt.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook