Interviu cu un pedofil condamnat

De Julian Morgans

În domeniul criminalităților, nimic nu dezgustă și înfurie oamenii mai mult ca pedofilia. Peter Gibson a descoperit asta în 2007 când nepoata lui l-a acuzat că a molestat-o în 1979, pe când avea opt ani. Peter a negat acuzația cu înverșunare, dar judecătorul l-a găsit vinovat și a fost condamnat la nouă luni de închisoare în mai 2009. De când a fost eliberat, Peter s-a trezit exilat și pus la zid de societate. L-am găsit baricadat într-un apartament dintr-o suburbie nasoală din vestul Melbourne-ului unde soția lui indoneziană gătește pachețele de primăvară cu lacrimi în ochi. Între timp, Peter se trage de sprâncene și mormăie că nu e vinovat. Nu pot spune dacă e vinovat sau nu, sunt doar curios despre viața lui actuală. Cum te simți când te transformi dintr-o persoană normală într-una urâtă de toată lumea?

VICE: Povestește-mi despre acuzația actuală.

Peter Gibson: Am fost acuzat că mi-am obligat nepoata de opt ani să mă masturbeze într-o rulotă. E o porcărie, pentru că pe vremea aia locuiam în Mornington.

Nu erai acolo?

Nu.

Deci nu ești pedofil?

Nu cred în așa ceva. E dezgustător și cred că oamenii de genul ăsta sunt bolnavi și n-ar trebui să iasă din închisoare niciodată și ar trebui sterilizați. Nu poți să faci așa ceva. E dezgustător.

Deci n-ai făcut-o?

Nu. Jur pe Sfânta Biblie și pe moartea soției mele. N-am fost acolo.

Atunci cum explici faptul că ai fost condamnat?

Din cauză că e un subiect fierbinte, iar oamenii sunt încărcați emoțional și nu vor să verifice ca lumea faptele. Văd numai victima, dar uneori victima joacă un rol. Asta a fost, o ceartă în familie care a scăpat de sub control.

Cum a reacționat soția ta la acuzații?

Soția mea a fost devastată pentru că știe cum sunt. Nu se îndoiește de mine pentru că știe că întotdeauna spun adevărul.

S-a schimbat relația voastră din cauza asta?

Înainte de coșmarul ăsta avea o viață extraordinară. Aveam o relație perfectă, pe care cei mai mulți oameni ar invidia-o, și n-aveam probleme nici la capitolul sex. De când s-a întâmplat nenorocirea asta nu mai facem sex.

De ce?

Situația în care am fost pus și medicamentele mi-au afectat dorința de a face sex.

Ce medicamente iei?

În perioada sentinței eram pe Lexapro 20 mg (antidepresiv). După ce am fost eliberat, stresul a crescut și a trebuit să iau doze mai mari. Am ajuns la 80 mg, am încercat să scad la 60, dar eram prea deprimat și mă gândeam la sinucidere. Acum folosesc Ozapram ca să pot dormi, pentru că nu-mi adoarme creierul niciodată.

La ce te gândești când nu poți dormi?

Mă gândesc mereu cum să rezolv problema asta. Cum să dovedesc că sunt nevinovat. Nu vreau să fiu pustnic.

Ești pustnic?

Practic, da.

Nu ieși nicăieri în public?

Nu, nu ies niciodată. Sunt paranoic că mă recunoaște cineva pentru că am fost numit și umilit în ziare.

De ce? Ce spunea articolul?

Era implicat și fratele meu. Doi frați care au violat copii – asta era povestea. Dacă te recunoaște cineva pe stradă, te bate măr.

Te-a recunoscut vreodată cineva?

Nu, asta e partea stupidă.

Cum ai fost tratat în închisoare?

Eram agresat în fiecare zi. Îmi spuneau NFC (Nenorocitul Futăcios de Copii). Când am mers la doctor, aveam creierul varză. Acasă mi se furaseră lucruri. Tăiaseră telefonul. Toți deținuții mă disprețuiau, deși erau și ei infractori.

Mi-ai spus că îți place să eliberezi animale din cuști.

Da, simt că n-ar trebui închise pentru că știu cum e. Nu e natural. E împotriva voinței lor să fie închise. I-am spus asta nepoatei mele și acum nu-mi dă voie să calc pe la ea, ca să nu-i eliberez iepurele.

Ești stresat în preajma copiilor?

A, da. Mă gândesc uneori, dacă văd copii alergând în stradă în fața mașinii, ar trebui să înhaț copilul și să risc să fiu acuzat de poliție sau să plec zdrobit de remușcări că am lăsat un copil să moară?

Prietenii tăi ezită să te lase singur cu copiii lor?

Da și nu. Am avut de curând o petrecere și o prietenă a vrut să vină, dar a spus că se temea în caz că apărea poliția din cauza zgomotului – erau invitați 50 de oameni - și vedea că și-a adus copiii acolo. Mi-a spus că nu vrea ca lumea să creadă că e o mamă denaturată, așa că n-a putut veni.

Lucrezi?

Nu primesc de lucru pentru că sunt pe lista de pedofili.

Plângi vreodată?

A, la început am plâns, acum nu mai plâng. Plâng pe dinăuntru. Presupun că ce-a fost mai greu a trecut: Am trecut prin toate, s-au dus patru ani de atunci. Singura problemă e că nenorociții de polițiști îmi tot pun întrebări cretine. E supărător.

Ce întrebări?

Vine un polițist la mine în fiecare lună. Ai copii în casă? Nu. Ți-ai schimbat adresa? Nu. Chestii din astea, să mă țină sub supraveghere.

Și cât timp va continua chestia asta?

Până mor. 30 de ani. Cred că mai am 26. E ca și cum te-ai tăia și cineva ți-ar tot pune sare pe rană când e aproape vindecată.

Și ce te ajută? Ai jurat pe Biblie mai devreme. Mergi la biserică?

Am fost obligat să renunț la biserică pentru că erau prea mulți copii acolo. Acum merg la altă biserică și am mereu pe cineva cu mine care îmi poate fi alibi în caz de ceva.

Dar mai crezi în Dumnezeu?

Când am fost închis, mi-am pierdut credința. Când am ieșit din închisoare am fost paranoic și n-am vrut să merg nicăieri. Apoi când m-am întors la biserică, am câștigat încredere în mine și putere. Am găsit putere în Dumnezeu. Asta m-a ținut în viață – gândul că într-o zi, totul se va schimba. Știu că Dumnezeu știe că sunt nevinovat și familia mea știe că sunt nevinovat. Asta mă ține în viață.

@MorgansJulian

Traducere: Oana Maria Zaharia

Comentarii