FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Întrebarea zilei la Moșna: Primiți cu prospecțiunea?

Mulți dintre localnici habar nu aveau ce e cu acele cabluri împânzite în toată Moșna, inclusiv pe terenurile lor, iar puținii cărora li s-a cerut voie să le-ntindă pe proprietatea lor, au fost informați superficial.

Foto: Cătălin Grosu

Weekend-ul trecut, peste două sute de activiști din toată țara s-au adunat în satul Moșna, din Sibiu, ca să ajute la „decablat”. Țăranii sunt revoltați că, prin lanurile și grădinile lor au găsit mii de metri de cabluri de prospecțiuni de gaze, plantate ilegal, fără să le ceară cineva voie. Cinci zile le am ținut urma firelor portocalii, ca să înțeleg povestea. Am dormit în casa lui Willy Schuster, cel care a inventat meseria de „decablator”. L-am întrebat pe primarul Eugen Roba de autorizațiile firmei Prospecțiuni S.A. în comună, dar m-a trimis să cer informațiile publice pe care le voiam, la Romgaz. Cum misterul ăsta a învăluit și satul, am cutreierat ulițele săsești ca să aflu întâmplările oamenilor cu cablurile.

Publicitate

VICE: Am auzit de la vecini că ați recoltat cabluri toamna asta.

Nenea Dinu: Da. Că le-au pus fără să-mi ceară voie și mi-au călcat tot pe acolo.

Și cum ați procedat?

Păi mai întâi m-am dus și le-am rupt semnele alea. Apoi am legat cablurile de căruță și le-am tras, să le duc de pe pământul meu, în margine. Nu aveau de ce să fie pe proprietatea mea. Păi ce, eu mă duc în curtea altuia, să fac ce mă taie capul?

Ați depus plângere la poliție?

La cine, la ăștia? N-am la cine, domnișoară. Sunt cu ei (n.r: cu cei de la Prospecțiuni S.A.)

VICE: Bună ziua! Știți să-mi spuneți ceva despre prospecțiuni?

Nenea Draga și fiul lui, Vasile: Păi cum să nu? Am avut în porumb. Când prășeam cu copilul, trebuia să mă tot feresc de cablurile lor. Dar n-are cine să îți dea un răspuns. Le-au întins, au băgat sârmele alea în pământ și au plecat.

La unele familii au făcut despăgubiri.

Da, de unde. Pe mine nu m-a întrebat nimeni, nici dacă-i las, nici dacă-mi trebuie despăgubire. Fac tot ce vor ei, cu toate că-i pământul nostru. Și în grădină am avut. Se bagă-n grădina omului, nu întreabă nimic.

Ce părere aveți despre cei care au scos cablurile?

Bine au făcut! Dar eu, dacă-l am doar pe copilul ăsta, ce să fac? Vin cu poliția și ne și bat. Asta-i România noastră. Suntem ai nimănui.

VICE: Văd că ați adunat porumbul. Ați avut și cabluri de prospecțiuni în lan?

Claudiu Catane: Nu în porumb, ci pe două câmpuri cu grâu pe care au intrat cu tractoarele și au stricat așa, cât sunt roțile. Dar le dădusem voie și am semnat să fiu despăgubit. Pentru restul terenurilor, însă, nu am mai acceptat.

Publicitate

De ce?

În primul rând, folosesc explozibil, iar mie nu-mi spuseseră. În al doilea rând, au făcut multe abuzuri pe seama unor țărani și nu mi s-a părut normai să-i mai las. Că dacă intră pe terenul meu, normal că intră și la vecinul, deși poate nu e de acord.

Alte povești cu cabluri mai aveți?

Un tractorist de-al meu a trecut cu mașina de cules prin Alma și a prins la curele niște cabluri. Angajații de la Prospecțiuni au zis că nu e treaba lor și că n-o să-mi înlocuiască curelele. Așa că le-am zis și eu că, dacă nu mi le înlocuiesc, o să mă urc cu tractorul pe ei. Dar oamenii ăștia cred că n-au nicio vină, doar își ascultă superiorii. Din păcate, cei care suferă suntem noi și ei, iar pe șefi nu-i atinge nimeni.

De ce credeți că nu fac toți sătenii nemulțumiți plângere la poliție?

Au mentalitatea asta greșită, la toți le e frică de poliție. Ei nu știu că te mai și ajută, nu doar te bate și te incriminează.

VICE: Săru’mâna. Ce știți despre prospecțiunile care se fac în Moșna?

Tanti Ana Popa: Au fost la poartă la mine, să mă întrebe dacă îi las să foreze, dar norocul meu că n-am fost acasă și de-atunci n-au mai venit. Am verificat terenul, dar nu au mișcat nimic acolo. Dacă făceau ceva fără permisiunea mea, aș fi făcut și eu gălăgie.

Ați fi acceptat să-i lăsați pe terenul dumneavoastră dacă v-ar fi găsit acasă?

Poate i-aș fi lăsat, dacă nu sunt probleme de mediu. Dar știți care-i necazul? Că nu suntem informați, nu ne-a zis nimeni ce se poate întâmpla cu prospecțiunile astea. Și dacă e vorba de gaze d-alea, de șist, cu atât mai mult. Să ne lămurească cineva ce se întâmplă. Dacă nu de aici, măcar de la București să vină informația – toți avem televizor, să ne zică acolo.

Publicitate

VICE: Ce știi despre prospecțiunile din sat?

Adelina Bârsan (20): Știu că au fost niște mitinguri și că oamenii-s nemulțumiți. Și eu la fel.

De ce?

Păi în primul rând că nici nu știam ce-i cu cablurile astea. Am aflat de pe internet. Și am auzit că dăunează mediului și că nu-i sănătos. Măcar la noi în grădină nu au pus cabluri, dar am vecini la care-au pus. Nu știu dacă le-au pus cu sau fără acordul lor.

VICE: Primiți cu prospecțiunea?

Emil, domn cu drujbă și teamă să-l pozez: Iar? Uite, aici, unde stai tu, au fost cabluri d-alea cu prize. Au fost și lângă casă, așa, cu nailon albastru.

Știți ce fac cablurile alea?                                                         

L-am întrebat pe un inginer dac-a găsit ceva în pământ și a zis că nu știe, trimite datele la București și află după. Când le montau, le-am zis să-mi pună-n grădină, că sigur găsesc ce vor acolo și să-mi dea bani, altă casă, să trăiesc și eu mai bine (râde). Nu, serios. Au pus pe stradă, pe câmp, la mine în grădină. I-a fugărit mama, acre a văzut și la televizor reportaje despre gaze de șist și nu vrea să-i lase. În altă zi, am fost la altă grădină, la rupt de cucuruz. Am văzut tractoarele lor, forau. Și un băiat ne-a zis că au început deja să puște cu dinamită.

Povestiți în sat despre asta?

Păi da. Când se întâmplă lucruri din astea, toată lumea-i curioasă.

Credeți că trebuia să vă informeze de la Primărie că o să înceapă prospecțiunile?

Domnișoară… nu mă bag eu în lucrurile asta. Știți, eu îs mic. Îs tare mic.

Publicitate

VICE: Aveți cabluri de prospecțiuni în grădină?

Nenea Ion, care nu vrea să fie pozat: Am! Acolo, jos, în Bărăgan. De vreo două săptămâni le-am văzut, dar acum le-am zis să le dea pe margine, să pot să ar.

V-a cerut cineva permisiunea?

Păi cine să ceară, Moș Crăciun? M-am dus eu acolo să tai lucerna și deja forau. Mi-au luat numele și numărul de casă. Le-am zis: „De unde până unde pe pământul meu?” Să mă despăgubească. Și în primăvară au fost. Când i-am chemat să vadă ce mi-au stricat, domnișoara de la firmă a zis că nu mi-a făcut nicio pagubă. Or, cablurile erau peste tot, cu stegulețe roșii, albastre (n.r: „stegulețele” roșii marchează locurile în care există material explozibil – detonat sau nedetonat). Au călcat cucuruzul cu tractoarele alea mari, dar n-au explicat cum au intrat pe teren fără să mă-ntrebe.

V-au despăgubit?

Ba. Știu eu unde mi-au trecut datele, în ce revistă? (râde)

Pot să vă fac o poză?

Lasă-le-n Dumnezeu de poze, că nu vreau să mă vadă ăștia că am vorbit de rău de ei.

VICE: Ce știți despre prospecțiuni?

Tanti Silvia, care nu vrea s-o pozez: Nu ne trebe. Pământul nostru să ni-l lase în pace. Am avut aici, în față la geamuri.

Știți de ce se fac asta?

Nu știu. I-am întrebat de atâtea ori și de-abia-și deschid gura să-mi spună. Când mi le-au pus aici, lângă casă, au bombănit o țâră și s-au dus. Mi s-ar părea omenesc să ne zică, să știu de ce mi le-a tras pe aici, că pot să cred orice.

Publicitate

VICE: Ai cabluri de prospecțiuni în ogradă?

Mircea cel harnic: Am avut în fața casei. Și parcă au fost și în grădină băgate lemne d-alea, cu o bandă albastră.

Cum v-au anunțat că o să le pună acolo?

Au venit de la firmă să ne întrebe dacă îi lăsăm să intre. Și tata le-a dat voie. Au venit de acolo de sus, printre pomi și cred au pus la mai mulți vecini în curte.

Știi de ce se fac prospecțiuni?

Da, pentru gaze. Dar trebuia să ne zică de dinamită, că nu ne-au zis. Aia poate să polueze apa, în subsol.

VICE: Bună ziua, ce știți de prospecțiuni?

Domnul Florin: Știu de manifestarea asta, care a fost acum în Alma Vii. Mi-a plăcut, au fost mulți studenți care sunt foarte informați. Dar lumea de aici, din sat, nu-și dă seama de probleme.

La dumneavoastră au pus cabluri?

Da. Dar nu mi-a cerut nimeni acordul. Cei cu care am stat de vorbă au zis că sunt autorizați de șefii lor, de primărie și de Guvern. Le-am cerut să văd autorizația pentru proprietatea mea privată, deși nu are cum să existe și mi-au zis că o au șefii, care sunt la București. Când i-am auzit, am zis și eu: dați-mi adresele dumneavoastră, ca să vă instalez și eu niște antene în grădină. S-au bâlbâit și au zis iar de aprobare de la Stat.

Ce-ați făcut cu cablurile?

Voiam să le recoltez, dar am renunțat. Oricum, a doua zi a început revolta și le-au adunat oamenii.

În concluzie, mulți dintre localnici habar nu aveau ce e cu acele cabluri împânzite în toată Moșna, inclusiv pe terenurile lor, iar puținii cărora li s-a cerut voie să le-ntindă pe proprietatea lor, au fost informați superficial. Ceea ce este și mai revoltător este că mai nimeni nu se duce la Poliție, pentru că asociază instituția statului cu un organ represiv, care acționează la comanda primarului ce servește interesele Prospecțiuni S.A.

Citește și:
Dosarul Gaze de șist: Plângeri la Plopeni pentru încălcarea proprietăţii
O ramură canadiană a organizației Anonymous susține protestatarii anti-fracturare
La Pungeşti sângele gaz nu se face
Politicienii râgâie gaze de şist la Bârlad